Acum citesti
VeeTire Snowshoe 26×4.5

Anvelopele fat încep să „prindă formă” și în România. Chiar dacă nu le găsești încă ușor în magazine există deja câteva opțiuni din care poți alege, opțiuni de anvelope potrivite pentru iarnă și zăpadă. Celor pasionați de bicicletă le este greu să se despartă de ghidon chiar și iarna însă știm foarte bine că „iarna nu-i ca vara”. O pereche obișnuită de anvelope de 26, 27.5 sau 29 inch pur și simplu nu rulează bine pe zăpadă, powder sau bătătorită, chiar dacă ar fi echipate cu ținte. Aici intră în scenă noul trend al bicicletelor fat și al anvelopelor aferente.

Primul cauciuc al anului 2017 testat la Freerider este anvelopa fat Vee Tire Snowshoe. Nu este o întâmplare întrucât anvelopa, deși gândită să funcționeze bine în orice condiții, am aflat că se descurca admirabil și pe zăpadă. Cumpăna dintre ani ne-a găsit la munte, desigur în zăpadă, unde am reușit să le testăm pe diferite tipuri de consistențe și adâncimi ale zăpezii. De asemenea, în ciuda numelui „Snowshoe” anvelopa este all season, oferind performanțe bune cam în orice condiții.

recenzie review test vee tire Snowshoe 01

Vee este o companie tailandeză cu o istorie impresionantă ce începe în 1977. Vee Rubber a fost fondată acum 40 de ani obiectul principal de activitate fiind furnizarea de materie primă, cauciuc, pentru fabricația anvelopelor de toate felurile, de la mașini și motociclete până la biciclete, evident. Compania deține peste 10 sucursale cam peste tot în lume, din Asia și SUA până în Europa, Canada și America Latină. Însă în 2013 a fost înființată compania Vee Tire care de data asta produce anvelope comercializate apoi direct spre clientul final.

Anvelopele Vee Tire Snowshoe testate au lățimea de 4.5 inch instalate pe jantă de 26”. Sunt anvelope destul de late însă montate pe jante fat de 80 mm capătă o dimensiune finală mai apropiată de 4.00 inch. Cu toate astea aderența primită este bună, așa cum am aflat ulterior. Profilul anvelopelor are la bază modelul pe care îl regăsim pe Vee Trail Traker, de asemenea testat de noi în primăvara trecută, cu rezultate foarte bune. Asta înseamnă că noile Snowshoe sunt mai degrabă versatile fiind potrivite nu doar pentru zăpadă ci și pământ sau noroi.

Acest lucru este justificat de modelul profilului care constă în proeminențe spațiate care nu rețin între ele noroi respectiv zăpadă. Modelul profilului este direcțional deși cu ochiul liber este mai greu să-ți dai seama în ce direcție trebuie instalate. Din fericire există pe anvelopă săgeata salvatoare ce indică direcția corectă de rotație. Cât privește greutatea Vee Snowshoe sunt printre cele mai ușoare anvelope măsurate de noi. La 1,250 kg / anvelopă, sunt mai ușoare decât Specialized Ground Control Fat și Maxxis Colossus și doar cu 6 grame mai grele decât Bontrager Hodag care au însă lățimea de 3.8.

recenzie review test vee tire Snowshoe 02

Tehnologia folosită la fabricația acestor anvelope este de top, Snowshoe având un TPI de 120, talon pliabil și compuși din siliciu care le face utilizabile și în condiții uscate, cauciucul oferind aderență bună și pe pământ sau stâncă. Noi însă le-am testat în cea mai mare parte pe zăpadă, în adevăratul sens al numelui lor, dar și pe iarba de pe platoul Munților Bucegi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anvelopele au fost instalate pe fat-ul de serviciu de la Freerider, un Silverback Scoop Delight cu o echipare modestă, dar potrivită pentru activitatea desfășurată. În special jantele tubeless ready SunRinglé Mulefut de 80 mm corecte pentru anvelopele fat ale momentului. Jantele mai late, de 100 mm, îți vor face probleme dacă vei încerca să instalezi anvelope fat mai late. Nu vor încăpea în cadrul bicicletelor, acestea fiind gândite astăzi să accepte anvelope de maxim 4.8 inch instalate pe jante de 80 mm lățime.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Presiunea folosită la test a fost de 0,8 bar. La anvelopele fat este foarte importantă presiunea întrucât trebuie să găsești compromisul perfect dintre aderență bună, rezistență mică la înaintare și greutatea ta, la care trebuie să ții cont și de temperatura mai mică de afară. Este de preferat să ai la tine un manometru, sau pompa să dispună de un manometru precis, pentru ca și experiența ta în natură să fie plăcută. Cu o presiune prea mare în roțile fat nu mai stai confortabil pe bicicletă, iar cu o presiune prea mică vei avea frecare mare care te va obosi prea repede.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Așa cum spuneam mai sus profilul anvelopelor este destul de simetric față-spate. Fără săgeata de pe lateral îți va fi mai greu să le instalezi corect. Desigur acest lucru nu este o problemă, dar trebuie să fii atent la acest detaliu. Din această cauză, a simetriei modelului, anvelopele Snowshoe sunt diferite de ce mai există pe piața anvelopelor fat cu profil dedicat pentru zăpadă. Dacă la alte anvelope V-ul descris de model este evident, aici profilul proeminențelor este mai degrabă paralel. Acest lucru oferă anvelopelor o tracțiune mai bună pe zăpadă. Le-am testat inclusiv pe o mică pârtie cu zăpadă bătătorită, dar cu înclinație destul de mare și am fost în măsură să urc până sus. Anvelopa nu s-a afundat în zăpadă și, deși când apăsam pe pedale mai tare se aluneca puțin, aderența a fost suficientă pentru a reuși o cățărare până în vârf.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Însă în opinia mea acest tip de pedalat este prea extrem pentru segmentul fat bike. Niște anvelope bune trebuie să ofere tracțiune bună pe potecă sau forestier cu zăpadă bătătorită, nu pe powder sau urcări cu rampă exagerat de mare. Și nu, pe zăpadă bătătorită nu ar avea performanțe la fel de bune și un mtb obișnuit. Nu este exclus să poți pedala destul de bine, însă pe distanță lungă, de câțiva zeci de kilometri, consistența zăpezii variază atât de mult încât o anvelopă obișnuită mtb de 2-2.2 nu s-ar descurca bine.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Testate pe zăpada înghețată de pe platoul Bucegilor anvelopele Snowshoe s-au descurcat cel mai bine. Când ajungeai pe gheață mai alunecau însă pe zăpadă cu crustă tare s-au descurcat excelent. Am reușit să pedalez fără probleme și să urc fără întreruperi mari cam tot drumul. La fel de bine s-au descurcat și pe forestierele din vale acoperite cu zăpadă bătută. Tracțiune excelentă la deal și aderență bună la vale. Suficient de bine s-au descurcat și pe forestierele cu zăpadă mai abundentă, dar nu udă. Aici ocazional mai pierdeai aderența însă doar atunci când „nu adaptai viteza condițiilor carosabilului”. Era evident că vei aluneca dacă intrai pe viraj cu viteză prea mare. Nici măcar anvelopele cu ținte nu mai țin pe zăpadă dacă viteza ta este prea mare.

recenzie review test vee tire Snowshoe 03

Zăpada udă sau mocirla este locul unde aceste anvelope se descurcă mai puțin bine. Totuși este locul unde nicio anvelopă fat încercată până acum nu a avut rezultate bune. Pe mocirlă vei aluneca. Și totuși dacă viteza ta este potrivită, vei înainta până acolo unde zăpada capătă din nou consistența ideală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce se udă, să zicem după ce traversezi un râu sau pedalezi prin mocirlă, și reintri pe zăpadă curată, anvelopele se vor încărca puțin cu zăpadă lucru care îți va diminua aderența la început. Totuși, mulțumită profilului spațiat al proeminențelor, zăpada se va descărca repede.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe zăpadă mare/powder anvelopele se descurcă bine. Oferă tracțiune bună, iar acolo unde derapează te aștepți deja la acest lucru. Nici pe noroi nu se descurca rău. Profilul este potrivit și pentru așa ceva, iar spațierea dintre proeminențe permit noroiului să fie repede eliminat.

Evident le-am încercat și pe asfalt. Chiar și în toiul iernii nu ai cum să mergi doar pe acolo pe unde este zăpadă. Drumurile deszăpezite sunt de cele mai multe ori cele care fac legătura între potecile și forestierele de vis pline de zăpadă. Pe asfalt anvelopele s-au mișcat bine însă am simțit că trag de ele mai greu, semn că există frecare destul de mare chiar și cu o presiune bună de 0,8 bar. Confirmarea a venit și din faptul că Snowshoe fac un zgomot mai mare pe uscat.

Vee Tire spune despre Snowshoe că este o anvelopă „impresionantă pe orice vreme” și „gândită să facă față la orice”. Astfel, în ciuda numelui „Snowshoe” anvelopa nu este dedicată pentru zăpadă ci mai degrabă este un „all season”. Este un lucru confirmat și în teren. Anvelopele au avut aderență bună cam pe orice suprafață, siliciul din compoziție oferindu-le aderență și mai bună pe piatră/stâncă. Apoi, în ciuda faptului că profilul lor nu este special gândit pentru zăpadă, în teren le-am simțit suficient de sigure. În concluzie cauciucurile Vee Tire Snowshoe 26×4.5 pot fi considerate o investiție foarte bună dacă ai de gând să folosești bicicleta fat în toate cele 4 anotimpurile și nu doar iarna.

Vezi Comentarii (5)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

7 + five =