Acum citesti
Test – Vredestein Black Panther Heavy Duty

Marca Vredestein este oarecum exotică, mai rar întâlnită pe biciclete la noi și chiar prin magazine, calitatea și performanțele fiind însă de top. Cum la Freerider nu am avut prea des contact cu acest brand, ne bucurăm când reușim să testăm anvelopele olandezilor de la Vredestein.

Personal, îmi place să aflu și puțin din istoria mărcilor cu care lucrez. Vredestein are aproape 110 ani vechime, fondată fiind în Loosduinen, Olanda. Numele anvelopelor vine de la numele fermei pe care Emile Louis Constant Schiff, fondatorul, a cumpărat-o în Loosduinen și unde a început să fabrice cauciuc.

Anvelopele Black Panther de la Vredestein, sunt anunțate a fi bune pentru “peste tot”, specificația lor principală fiind de „all-round xc tire”. Când ai ceva care e bun la orice, se înțelege în general că pentru produsul respectiv s-au facut compromisuri pentru a funcționa cât mai bine în cât mai multe situații, însă fără să exceleze la nimic în mod special. Black Panther însă mi-a plăcut cum s-a simțit pe traseu deși recunosc, la început am fost puțin nesigur pe aderență. Voi explica mai jos.

La redacție am primit la test varianta Heavy Duty. Asta înseamnă protecție maximă împotriva penelor, maxim însemnând nu că nu vei face pană ci că protecția în sine se întinde de la un talon la celălalt, iar șansele de păna sunt mici. În total sunt nu mai puțin de 7 variante ale modelului Black Panther și anume: Black Panther simplu, Black Panther Heavy Duty primit la test, Black Panther Superlite, Black Panther Rigid, Black Panther Xtreme, Black PantherXtrac, Black Panther Xtreme Heavy Duty și Black Panther Xtrac Superlite, fiecare excelând într-un domeniu.

Însă această protecție vine și cu un dezavantaj în privința greutății. Black Panther Heavy Duty l-am cântărit la 730 grame. Este destul de mult dacă îl comparăm cu Hutchinson Black Mamba, care are talonul din sârmă (690 g) sau Maxxis Aspen (615 g). Pe de altă parte stă mult mai bine decât Continental Trail King Protection, o anvelopă comparabilă, care are 975 grame. Dacă însă vrei un Black Panther ușor, tot ce trebuie să faci este să alegi varianta Superlite, care este dată de producător la 530 grame.

Varianta noastră „Heavy Duty” este anunțată a performa bine pe asfalt, mai bine pe potecă uscată de pădure, și mai bine pe potecă afânată și uscată, la fel de bine pe teren dificil ud și maxim de bine pe teren uscat offroad. Cel mai puțin bine este anunțată că funcționează pe noroi.

foto David Durus

Ce se observă din start este profilul central continuu. Acesta nu oferă aderență în schimb asigură frecare mică atunci când rulezi pe teren tare, cum ar fi asfalt, forestier sau potecă bătătorită. În teren am simțit acest lucru, iar atunci când drumul devenea relativ ușor, nu ca înclinație ci ca suprafață de rulare, simțeam clar efectul de propulsie.

Spre exemplu la concursul Bikeathon, unde a fost și mult asfalt, am reușit să mențin o viteză medie foarte mare pe acele porțiuni.

foto @bikeathontarafagarasului

Dacă partea centrală nu oferă aderență deosebită, aceasta o găsim pe laterale sub forma proeminențelor anvelopei. Potrivit producătorului, acestea sunt dintr-un cauciuc mai moale, Black Panther devenind astfel o anvelopă cu doi compuși. Este o alegere pe care o găsim în general la toate anvelopele de calitate și anume un centru mai rigid, pentru frecare mai mică și viteză mai mare în linie dreaptă și laterale mai moi, pentru aderență potrivită pe viraje.

Proeminențele din profilul anvelopei sunt și acestea gândite să ofere anumite performanțe, anume aderență maximă pe teren uscat și tehnic. Este ceva ce chiar se simte în teren atunci când cobori în viteză mare pe potecă cu stâncă sau forestier cu bolovani. Cel mai slab, Black Panther a performat în noroi. Deși nu se încărca atât de tare ca alte anvelpe testate în trecut, totuși noroiul se lipea destul de tare. Este suprinzător acest fapt, pentru că proeminențele din profil sunt destul de spațiate. Adevărul este că odată ce prindeai iar viteză, noroiul zbura.

foto Racehub.ro

Ce se mai remarcă este al 2lea șir de proeminențe, de la centru spre exterior. Acesta are o formă optimizată pentru aderență la frânare, fie că vorbim de roata față sau spate. Și beneficiile acestora s-au simțit în teren, în special la concursul Vidraru Bike Challenge. Când venea momentul să frânez, o puteam face fără grijă că nu mă voi opri.

Anvelopa este anunțată a fi Tubeless Ready și chiar este, însă am găsit-o foarte greu de așezat pe jantă. Personal nu am reușit, chiar și după multe încercă și valuri de transpirație, folosind sistemul de presurizare a aerului în canistră externă. Așa că a trebuit s-o duc la service. Într-un final mecanicii au reușit să le așeze, dar și aici după destul de multe încercări. Așadar sfatul este că după ce le instalezi, să nu le mai scoți până la final de sezon când trebuie schimbat lichidul anti-pană.

Spuneam la început că ocazional am simțit anvelopele nesigure la aderență. A fost un sentiment ciudat pe care nu l-am mai întâlnit, chiar dacă testez în mod curent anvelope. Este greu de descris în cuvinte. Inițial simțeam că nu stau bine pe viraje, că fuge bicicleta. Însă după câțiva zeci de kilometri observam că dimpotrivă, era invers. Anvelopa ținea mai bine față de cum eram obișnuit înainte. Adică diferența era notabilă. Este cumva contraintuitiv. Însă la fiecare concurs la care am participat cu roțile astea, am avut acel sentiment ciudat la început, după care mă obișnuiam, reușind să „arunc” bicicleta pe viraje cu mai multă încredere. Cert este că nu am căzut niciodată.

Cui se adresează aceste anvelope? Aș spune că nu sunt neapărat de concurs, în primul rând datorită greutății destul de mari. Pentru concurs poți apela la varianta Superlite. Pe de altă parte Black Panther sunt optimizate pentru concurs, mulțumită profilului central rapid și proeminențelor laterale moi și aderente. Așadar este o combinatie, așa cum spune și descrierea oficială: „all-round”. Le văd mai potrivite pentru ture recreaționale sportive unde tragi tare, dar nu ești la concurs. Faptul că au extra protecție la pană le face și mai atractive pentru turele între prieteni.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × five =