Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
La sfârșitul anului trecut Vittoria a lansat primele sale anvelope care aveau în alcătuire noul material minune, Grafenul. A fost prima companie din lume care a făcut asta. Grefenul este o substanță similară cu carbonul, dar care dispune de proprietăți noi. Spre exemplu când este adăugat în anvelope grafenul poate modifica proprietățile materialului în funcție de forțele și inerțiile aplicate asupra sa. Poate deveni mai moale și mai aderent, atunci când frânezi sau virezi și poate deveni mai dur când mergi drept. Avantajele sunt evidente. Ai rezistență mică la înaintare deci viteză mare și efort mic, și aderență crescută la frânare sau pe viraje, așadar siguranță crescută, ba chiar viteză mai mare la viraje de vreme ce aderența permite.
În plus față de aceste specificații desprinse ca dintr-un film SF, Vittoria ne spune că aceste noi anvelope Corsa îndeplinesc toate cele 4 cerințe esențiale: oferă viteză mare, aderență bună, rezistență în timp și rezistență la pană. Totuși, de ce așa mare caz pe seama acestei anvelope? Ei bine motivul este justificat. În primul rând Vittoria este una din cele mai apreciate mărci de anvelope de bicicletă din lume. Și pe bună dreptate, și-a construit reputația de-a lungul istoriei mulțumită produselor performante și de calitate pe care le-a lansat.
Fiind un produs atât de important, Corsa reprezentând alegerea multor cicliști din întreaga lume când vorbim de concursuri sau antrenamente, am testat anvelopa timp îndelungat, în toate condițiile și nu doar noi la Freerider. I-am avut alături inclusiv pe Alex Ciocan – multiplu campion național și Ștefan “Basso” Morcov – fost ciclist de performanță. Amândoi au folosit anvelopele Corsa G+ și au fost amabili să ne ofere părerea lor.
Anvelopele Vittoria Corsa G+ Graphene primite la test au fost o pereche clincher (utilizabile cu cameră) cu dimensiunile 25-622 (700x25c) și un TPI imens de 320. Cu cât TPI-ul este mai mare cu atât mai ușoară este anvelopa, și mai confortabilă. Greutatea oficiala este anunțată la 240 grame. Greutatea măsurată de noi a fost de 247 grame. Aceasta nu este cea mai mică – spre exemplu Hutchinson Fusion 5 Performance are 215 grame, iar Ritchey WCS Race Slick are 202 grame, însă se află în topul greutăților reduse.
Corsa G+ sunt anvelope de tipul ”open tubular” cu o structură textilă similară cu cea folosită la anvelopele tip tubular (baieu), dar cu prindere pe jantă normală. Practic cauciucul se găsește doar pe calea de rulare, vulcanizarea laterală fiind mult mai redusă, ceea ce face ca pereții să fie foarte moi, confortabili.
Potrivit graficului oficial noile Corsa G+ sunt de nota 9 în privința aderenței, confortului și rezistenței la pană, nota 8 pentru greutate și viteză și nota 7 pentru rezistență în timp. Lateralele anvelopei sunt întărite cu Kevlar pentru și mai bună protecție deși la șosea nu ai ocazia prea des să faci snake bite sau să-ți taie anvelopa vreo piatră. Presiunea recomandată a fi folosită este de 6-10 bar (87-145 psi), mai mare decât ce găsim la celelalte anvelope de top de șosea de pe piață care pot ține doar 8 atmosfere. Însă înainte de a-ți umfla anvelopele la maxim, considerând că anvelopa mai tare înseamnă viteză mai mare, îți recomandăm să citești și articolul nostru despre presiunea recomandată în anvelopele de șosea. Vei avea o surpriză.
Noile Vittoria Corsa G+ dispun în alcătuire de patru compuși (4C) pe care îi găsim în profilul ce intră în contact cu asfaltul. Potrivit producătorului, acest proces oferă o foarte bună versatilitate permițând utilizarea de compuși separați pentru bază și suprafața anvelopei, atât pe centrul cât și pe lateralul ei. Corsa G+ sunt anvelope recomandate pentru orice vreme. Mai mult, Corsa oferă 19% mai puțină rezistență la înaintare în comparație cu alte anvelope similare, dar care nu conțin grafen. Combinate cu bumbacul flexibil îmbunătățit cu aramidă (tot un kevlar), noile Corsa devin cele mai bune anvelope din lume, potrivit fabricantului.
De-a lungul lunilor în care am folosit aceste anvelope am reușit să le înțelegem și să le încercăm în cât mai multe condiții naturale. Horațiu Câmpian, colegul meu de redacție, a testat anvelopele atât pe teren plat cât și la munte, încercând să parcurgă atât asfalt bun cât și asfalt foarte prost și cu gropi. „În ceea ce privește viteza și aderența pe teren uscat, performanțele mi s-au părut de top”, spune el, „dar nu am avut ocazia să fac testul și pe asfalt ud pentru a vedea în ce măsură șanțurile longitudinale funcționează în a păstra aderența în astfel de condiții. Unde excelează însă aceste anvelope este la confort! Pereții laterali foarte flexibili fac ca neregularitățile asfaltului să fie foarte bine absorbite, vibrațiile sunt atenuate iar șocurile primite la lovirea gropilor sunt mult reduse. Aș putea să spun că este cea mai confortabilă anvelopă de șosea testată. Oferă performanțele unei roți umflate la 8 atm dar confortul uneia umflate la 5-6 atm”, concluzionează Horațiu.
Alex Ciocan a fost și el impresionat de noile Corsa cu grafen. „Cauciucurile Vittoria, cu balonaj de 25, par destul de ciudate la prima vedere. Striațiile de pe ele seamănă foarte mult cu cele de pe baieurile rusești din anii 90, nu prea mai găsești un astfel de model. Dar pentru cei ce au prins acei ani acest lucru nu poate fi decât un plus de încredere acordat anvelopelor, măcar de dragul amintirilor”, mărturisește Alex.
„Aderența este bună, cauciucul este moale iar acele striații longitudinale prind bine asfaltul. Balonajul de 25 este exact ce trebuie pe drumurile noastre imperfecte. Nu le-am folosit în condiții de umezeală mare, doar pe alocuri a fost asfaltul umed, însă s-au comportat bine pe coborâre chiar dacă am riscat puțin. Un lucru care recunosc că nu mi-a plăcut, dar nu pot spune că m-a afectat, este senzația de „gingășie” pe care ți-o dau. Par a nu rezista prea bine la pietricele sau cioburi, vorbim de cele inofensive, nu cele care într-adevăr îți rup roțile. Acel cauciuc moale care ține la viraje, pare a nu face față prea mult la acești factori externi. Repet, așa pare, nu am pățit nimic personal, însă coama lui pare destul de „știrbită”. Una peste alta NU este un cauciuc rău și l-as folosi fără să stau să mă gândesc prea mult”, încheie într-o notă pozitivă multiplul nostru campion.
Ștefan Morcov a fost mai puțin impresionat. „Aderența pe uscat este de nota 10 însă pe ud doar 6”, spune el. „Rezistența la înaintare aș zice că e de nota 7 în timp ce rezistența la pană tot 7 întrucât am făcut 3 pene cât le-am testat. Nu cred că sunt foarte fiabile. Două-trei frâne mai violente înainte de viraj și rămân urme destul de adânci pe cauciuc. Dacă ar fi să le compar cu ceva ar fi Continental GP4000, dar aceste Corsa sunt mai slabe”, încheie Ștefan.
Nivelul meu de experiență în domeniul anvelopelor de șosea este mai redus. Așa că pentru a fi obiectiv am recurs la cifre. „Feeling-ul” simțit de corpul meu a fost cât se poate de pozitiv, similar cu ce a simțit Horațiu, Basso sau Alex. Însă pentru a fi sigur am comparat noile Corsa G+ cu alte două anvelope de șosea pe care le folosesc în mod curent: Ritchey WCS Race Slick și Schwalbe Ultremo R1. Le-am folosit pe același traseu fără diferență de nivel, cu o lungime de 64 km și în aceleași condiții meteo, pe soare, de-a lungul mai multor zile.
Pentru ca noile Corsa să demonstreze că sunt mai bune trebuia să obțin o viteză mai mare folosind mai puține calorii, având un puls mediu mai mic și, evident, parcurgând traseul într-un timp mai scurt. Surprinzător sau nu, acest lucru s-a confirmat. Diferențele nu au fost mari însă s-au confirmat la fiecare test. Pe un traseu lung, în cadrul unui concurs, diferențele și avantajele vor fi și mai mari. Astfel, cu noile Corsa pe traseul de aproximativ 64 km am obținut un timp de două ore având un puls mediu de 142 bpm, o viteză medie de 31,4 kmh și consumând 1354 kcal. În comparație, cu Ritchey am obținut un timp de două ore și 3 minte cu un puls mediu de 148 bpm, o viteză medie de 30,1 kmh, consumând 1476 kcal. Cu Schwalbe am avut un timp de două ore și 7 minute, puls mediu 144 bpm, viteză medie de 29,9 kmh și 1469 kcal consumate. Cifrele vorbesc de la sine.
Legat de aspect, și acesta este deosebit, special. Lateralele anvelopei sunt gri în timp ce calea de rulare este neagră cu caneluri longitudinale. Aspectul este excelent. În ciuda aspectului vintage, care merge excelent asortat cu o bicicletă suplă din oțel, performanțele sunt cât se poate de moderne și contemporane.
De-a lungul sezonului 2016 anvelopele le-am testat pe multe alte trasee inclusiv într-o tură de anduranță de 467 km care a inclus traversarea Transfăgărășanului și Transalpinei. Pot spune că m-am simțit excelent pe aceste anvelope în ciuda asfaltului de toate calitățile posibile, inclusiv puțin off road, și în ciuda condițiilor meteo la fel de variate, de la soare și caniculă la aproape zero grade, vânt de 100 kmh în pasul Urdele / Transalpina și carosabil ud pe coborâre spre Șugag. „M-am simțit excelent” înseamnă și confort, dar și sentiment de siguranță pe viraje. Nu am derapat, pe asfalt curat de pietriș sau nisip, în ciuda faptului că de multe ori intram în viraj mai repede decât mi-aș fi dorit.
Pentru mine rezistența la pană a fost totală însă poate a fost și noroc. Corsa G+ sunt mai bune decât alte anvelope similare și datorită faptului că oferă aceleași avantaje primite de la o anvelopă tubulară, dar și multe în plus, cum ar fi aerodinamică mai bună și timp mai puțin la instalare. Prețul nu este mic însă este comparabil cu cel al anvelopelor cu performanțe similare de pe piață. Chiar și așa este mai mic în comparație cu anvelopele tubulare care oferă performanțe similare în special într-un concurs.
Recomand aceste anvelope să fie cumpărate de cei care doresc aderență foarte bună și confort. Având totuși un preț destul de mare nu este exclus ca anvelopa să fie păstrată și folosită doar în competiții. Până la urmă nu îți dorești să mergi extrem de ușor la un antrenament, altfel n-ar mai fi antrenament. O altă parte bună a situației este că noile Corsa G+ sunt disponibile și în România prin importatorul oficial. Așadar dacă le dorești azi, le poți avea.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.