Acum citesti
Merida Big.Nine TR 5000 (2024): hardtail pe steroizi?

Trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru hardtail-urile cu suspensii mai mari, lucru care mi se trage din trecutul îndepărtat pe când o astfel de bicicletă era cea mai bună variantă din univers, mai ales că nici nu dispuneam de sume fabuloase ce puteau fi cheltuite pe astfel de pasiuni. Una peste alta, Merida Big.Nine TR 5000 nu este un hardtail cu o furcă de 150mm, însă cursa de 120mm, anvelopele mai late și alte câteva detalii o fac mai capabilă decât aș fi crezut. Este deci un hardtail pe steorizi? Cu siguranță nu, însă este unul mai capabil decât un hardtail cu suspensie de 100mm, iar prin prisma echipării, unul care cu siguranță oferă multă distracție. Este de fapt singura variantă care ar conta pentru mine dacă aș fi obligat să revin din nou la o bicicletă hardtail.

Pe scurt:

  • hardtail cu cadru din carbon
  • furcă pe aer cu o cursă de 120mm și brațe superioare de 32mm
  • preț de achiziție: 11.990 Lei
  • roți 29 inch
  • pentru maratoane/light enduro
  • poziție: centrală/relativ dreaptă
  • geometrie: adaptată traseelor de coborâre/urcare

Pentru cine este această bicicletă?

Aș putea spune direct că se adresează celor care nu dispun de bugete prea mari, dar caută o bicicletă cu care să facă ture mai lungi, să meargă și la concursuri de maraton dar să se dea și pe trasee de enduro mai lejere. Par cam multe condiții de îndeplinit, însă în proporție de cel puțin 80% reușește să puncteze în fiecare categorie. Vei spune poate că prețul de 11.990 de lei este destul de mare și că în această sumă vei putea achiziționa o Merida One-Forty, un full cu suspensii de 140mm sau orice altă variantă cu suspensii mai mari. Și este adevărat ce spui, însă scapi din vedere un avantaj extrem de important: greutatea. Căci Big.Nine TR pune pe cântar 12 kg, adică cu aproape 4 kg mai puțin decât un full. Asta înseamnă că poți rămâne totuși competitiv într-un maraton, fără să-ți dai duhul ca să termini pe un loc rezonabil. Cadrul este din carbon, un alt avantaj față de full-ul din aluminiu, roțile sunt mai ușoare – deci accelerezi mai repede și chiar unele componente importante precum transmisia sau frânele sunt multe clase peste. Așadar, de aici diferența de preț.

Geometria este modernă fără a sparge normele. Headtube-ul este amplasat la aproape 67 de grade, chainstay-ul este scurt, de 433mm, iar reach-ul de 440mm în dimensiunea M. Atât chainstay-ul, cât desigur și reach-ul, cresc o dată cu dimensiunea cadrului. Cifrele acestea ne arată că bicicleta este sigură la vale și capabilă să coboare pante abrupte și că este foarte jucăușă, lăsându-ți libertatea să te distrezi cum ai chef atunci când cobori. Pe urcări, chiar dacă head angle-ul este mai mare, nu am avut probleme cu roata de față, aceasta rămânând lipită de sol în toate situațiile.

Ce echipare are?

Anvelopele de la Maxxis (Rekon și Rekon Race) cu o lățime de 2.4 sunt foarte importante pentru această biciclete, acesta fiind și motivul pentru care am început cu ele. Oferă mult confort și o aderență mai mult decât acceptabilă pentru un set cu crampoane atât de mici, cu care sincer, nu mai eram atât de obișnuit. Însă mi-am reamintit doar de ce Maxxis se numără printre cele mai bune anvelope din lume, demonstrând că nu dimensiunea cramponului este importantă ci compound-ul din care sunt realizate anvelopele, acestea lipindu-se de sol în situațiile critice, precum virajele rapide și închise.

Furca provine de la Rock Shox, modelul Judy, cu o cursă de 120mm și Lock-out plus reglaj al vitezei de revenire. Nu este neapărat cea mai sensibilă furcă la denivelări și pare cam subțirică, dar pentur început este acceptabilă. Poți să iei la un moment dat în calcul înlocuirea acesteia.

Frânele sunt de asemenea potente, însă doar pe jumătate. Shimano SLX sunt un performer puternic, însă frâna de spate nu este deloc ajutată de standardul flat-mount, etrierul fiind mic, conectat la un disc mic de 160mm. Și știi ce înseamnă asta. Din fericire, pe roata față, este instalat un disc corect, de 180mm.

Transmisia vine cu un schimbător Shimano XT, casetă de 12 pinioane și shifter din gama Deore plus un angrenaj Non Series dar hollowtech, cu ax gol. Chiar dacă nu-s din aceeași gamă de top, componentele lucrează foarte bine împreună, iar diferențele față de modelele mai scumpe sunt în general legate de greutatea mai mare.

Dropper-ul este foarte binevenit dar mi-aș fi dorit o cursă mai lungă, iar șaua – deși de mici dimensiuni, s-a dovedit a fi foarte comodă. Sub aceasta se regăsește un spațiu care găzduiește o trusă mică de imbusuri – cele necesare pentru orice tură. Dacă nu ai văzut deja filmul cu această trusă îl poți găsi pe profilul meu de instagram: @dragos_mi3

Prezentare video

Așadar, în concluzie?

Merida Big.Nine TR 5000 nu este un hardtail pe steroizi, dar este o bicicletă de XC pe steroizi, mult mai capabilă decât m-am putut gândi inițial. Mi-a plăcut conceptul și concluzia asta am tras-o imediat, după prima tură. Dacă aș fi nevoit să aleg între un full-suspension din aluminiu cu o cursă de 120 sau 140mm, care cântărește vreo 16 kg, iar traseele mele ar fi mai mult pe potecile de munte sau forestiere decât prin bikepark-uri, atunci cu siguranță Big.Nine-ul ar fi prima alegere.

PLUS: ușoară, capabilă la deal cât și la vale, anvelope late, dropper, ghidon lat
MINUS: cursa tijei de șa este relativ mică, frâna spate nu are suficientă putere

Preț: 11.990 lei
Greutate: 12.1 kg (fără pedale), dimensiune M
Importator: Bikefun

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 1 =