Acum citesti
Hutchinson Python 2 Hardskin 66 Tpi 29 x 2.10

Acum vreo două luni am primit un set de anvelope Hutchinson, modelul Python 2 pentru un test. Am cerut varianta tubeless ready pentru roți cu diametrul de 29 inch, 2.10 lățime cu Hardskin. Ce e Hardskin? Foarte simplu, e denumirea dată de producător la modelele care au o carcasă întărită menită să asigură o rezistență ridicată la tăieturi sau înțepături. Modelul Python e unul consacrat fiind produs pentru prima dată de către Hutchinson cu mai bine de 20 de ani în urmă. În perioada asta, anvelopa a fost utilizată de numeroși atleți de top, iar modelul de față e un pas în sus față de modelul precedent.IMG_3178

Hutchinson-ul Python 2 nu e o anvelopă ușoară, în varianta pentru roți de 29 inch greutatea începe undeva de la 670g pentru varianta cu cameră de 2.25 și se duce până la aproape 1kg pentru modelul 29×2.25 tubless ready cu Hardskin proiectat pentru enduro (enduro performance). Varianta testată de mine are o greutate de 840g, probabil cea mai grea anvelopă pe care am încercat-o vreodată pe o bicicletă de cross country. Greutatea asta ar trebui să se traducă, cel puțin în opinia mea, printr-o rezistență sporită împotriva penelor. În cei aproximativ 1000 de km rulați, n-am avut nici măcar o pană, iar asta în condițiile în care unele dintre ieșiri au fost pe un teren extrem de accidentat pe care rar îl vei întâlni într-o cursă de maraton sau xc. La capitolul ăsta anvelopa primește din partea mea un punctaj mare, fiind oarecum apropiată de anvelopa pe care o prefer la capitolul ăsta, Maxxis Ikon 2.2 cu EXO. Lățimea anvelopei de 52 mm e suficientă pentru a asigura o stabilitate ridicată pe coborâri, chiar dacă de multe ori ai senzația că unele obstacole din teren modifică destul de ușurel traiectoria roții față. De regulă o anvelopă mai lată e mai puțin influențată de relieful terenului.IMG_3180

Pentru a putea avea o opinie cât mai relevantă, am încercat toate combinațiile posibile. Astfel am montant ambele anvelope față spate, după care am utilizat Python-ul doar pe spate și ulterior doar pe față.

IMG_1848
Testată insistent pe roata față

În materie de rulaj anvelopa ocupă din nou un loc fruntaș, profilul asigură o înaintare ușoară și rapidă indifirent de suprafață. Acest lucru se datorează crampoanelor centrale situate foarte apropiat una față de cealaltă astfel încât pe suprafețe netede (asfalt sau pietriș nivelat) rulezi efectiv pe o fâșie îngustă situată central. Crampoanele de pe margini au dimensiuni reduse fiind mult mai puțin reliefate, fapt care ajută la menținerea rezistenței de înaintare redusă și implicit la senzația de rulaj ușor.IMG_3182

În materie de aderență lucrurile nu stau chiar așa de pozitiv. Pe spate aderența e bună, chiar mai bună decât te-ai aștepta de la o anvelopă cu profilul ăsta, doar că odată ce rulezi pe un sol umed anvelopa pierde repede din aderență. Aderența scade cu cât panta pe care urci e mai înclinată. O altă problemă e faptul că noroiul se încarcă destul de tare atât pe spate, cât și pe față, distanța mică între crampoane e departe de a fi optimă pentru situația asta.IMG_3179

Cu toate astea, producătorul menționează categoric  că anvelopa e destinată solurilor uscate, nicidecum unor condiții umede sau de noroi. Din acest motiv nu avem de ce să depunctăm anvelopa la capitolul acesta, chiar dacă în mountain biking e puțin probabil să ai parte exclusiv de trasee uscate, indiferent de anotimpul sau zona în care pedalezi.

Deoarece greutatea mare a anvelopelor s-a făcut simțită repede, am contiunat să utilizez Python-ul doar pe roata față pentru a putea testa aderența în mai multe situații. Pe potecile tehnice cu porțiuni off camber ( zone înclinate pe care le traversezi în lung) crampoanele mici de pe margini nu prea fac față și după câteva alunecări mă fac să fiu mai tensionat și să am mult mai puțină încredere în a pune greutatea pe roata fața. Oarecum terenul predilect pentru Python 2 e unul arid, neted pe care poți să exploatezi la maxim rezistența de înaintare redusă a anvelopei. Cu toate asta atunci nu prea are logică greutatea ridicată și carcasa întârită, deoarece pe un teren puțin accidentat avantajele respective nu intră în joc.

Drumuri forestiere netede, terenul de joacă preferat pentru Python 2!

Carcasa are 66 tpi adică thread per inch, element care crește rigiditatea carcasei, greutate și cel puțin teoretic crește și rezistența la rulare, aspect pe care nu l-am sesizat pe perioada testului! Datorită rigidității crescute am rulat cu o presiune mai mică ca de obicei, undeva la 1.6 bar compensând oarecum cu lipsa de aderență pe spate pe suprafețele umede. La montaj, anvelopa poate fi umflată ușor cu o pompă fără a fi necesar compresorul, asta dacă folosiți jante tubeless ready sau tubless.

Hutchinson Python 2 pe bicicleta de competiție
Hutchinson Python 2 pe bicicleta de competiție

În concluzie dacă optați pentru Hutchinson Python 2, varianta Hardskin de 2.10 veți avea parte de o anvelopă care rulează foarte bine, cu care doar în cazuri extreme sau prin ghinion veți suferi pene și care va asigura aderența necesară în condiții de traseu uscat. Greutatea mare și performanța redusă pe teren umed vor reprezenta minusuri considerabile pentru racerii dintre voi, dar care pentru majoritatea nu ar trebui să reprezinte dezavantaje de necompensat.

IMG_3101
Am continuat să utilizez anvelopa pe roata față și după test!
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 5 =