Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
A trecut destul de mult timp de când n-am mai avut la dispoziție un mountain bike pentru mai mult decât o zi, altul decât tradiționalele biciclete de xco/xcm pe care am prilejul să le folosesc zilnic. Așa se face că primul mountain bike pe care l-am primit la test sezonul ăsta a fost un Diamondback, modelul Heist 2.0 echipat cu roți mărimea 27.5 inch. Bicicleta e încadrată de către cei de la Diamondback în categoria expert hardtail, cu toate că denumirea „expert” te duce cu gândul la ceva puțin mai hardcore. Heist se vrea a fi un model de trail/all mountain versatil, care să poate fi utilizat și în ture mai lungi de o zi sau pentru acele coborâri la care ai acces pe un drum forestier lung și ciclabil. În primele zile după ce am primit bike-ul am ieșit cu el mai mult prin oraș pentru a mă acomoda puțin cu poziția și cu tehnica de bază, destul de ruginită după anii petrecuți cu capul în pământ și cu pulsul în gât, concentrat la cu totul altceva.Primul lucru care-mi atrage atenția e top tube-ul curbat al cadrului care asigură un standover height redus și un aspect mai agresiv, oarecum de trail-bike. De asemenea, detalii precum scrisul Race Face alb pe ghidonul și pe pipa neagră te duc repede cu gândul la disciplinele de gravity și la filmele de genul din deceniul trecut, iar inscripția de pe șa de culoare gri diamondback pe fundal negru îi dă bicicletei un are mai premium, chiar dacă modelul e în zona inferioară de valoare a spectrului de preț. De la prima ieșire m-a impresionat geometria cadrului și sentimentul de ușurință cu care se ridică roata față atunci când vrei să tragi un manual sau un bunny hop. Pe trail acest lucru se traduce în manevrabilitate și într-un sentiment jucăuș, fără a-ți da senzația că bicicleta ar fi instabilă la viteze mari pe rădăcini sau pe zonele cu bolovani.
Lățimea mare a ghidonului Race Face (740mm) contribuie simțitor la manevrabilitatea bună și la stabilitatea bicicletei, el venind ca o gură de aer proaspăt pe coborâri, acolo unde ghidoanele montate în mod tradițional pe bicicletele din clasa asta sunt în cel mai bun caz compacte, dacă nu chiar înguste. Unghiul de 69 grade al headtube-ului e ponderat, bicicleta fiind agilă pe secțiunile virajate la viteză mică, fără a deranja în zonele în care virajele de viteză ridicată dictează tempo-ul. Cablurile de la schimbătoare sunt conduse sub top tube, lucru care reduce expunerea acestora la noroi, apă sau alte elemente.Pentru mine, dincolo de ghidonul cu o lățime mare, furca m-a impresionat cel mai tare. Mă așteptam la o suspensie față mult mai leneșă, mai puțin sensibilă și mai lipsită de resurse. Ca să vedeți, lucrurile nu au stat așa chiar deloc. Încă de la primele treceri peste rădăcini simțeam că furca lucrează foarte bine, iar roata față menținea lejer traiectoria, fără a mă obliga să mă lupt cu ea și cu poteca de sub mine. În zonele abrupte presărate cu rădăcini și bolovani, unde frâna față e acționată constant, Rock Shox-ul Recon mi-a dat tot timpul senzația că mai are rezerve în cazul în care aș avea o abordare prea optimistă a terenului. Fără să fii verificat în prealabil, nu mi-a venit să cred când am văzut că furca are doar 120 mm cursă, poate m-am obișnuit eu prea tare cu cursa rigidă a furcilor de xc sau poate totuși Rock Shox face lucruri din ce în ce mai bune… Singurul aspect negativ e lipsa unei prinderi cu ax de 15 mm, element care i-ar fi oferit bicicletei și implicit rider-ului un feeling și mai stabil și o încredere și mai mare.Schimbătoarele își fac treaba destul de bine, însă am sesizat lipsa clutch-ului la schimbătorul spate, aspect care putea reduce foarte mult din zgomotul ocazionat de contactul dintre lanț și cadru pe coborârile mai tehnice. Chiar și așa bicicleta nu este prea gălăgioasă și în comparație cu alte modele care au prețuri asemănătoare, e printre cele mai bune la capitolul ăsta. Angrenajul e produție proprie a celor de la Diamondback și pare în concordanță cu restul echipării. Cu toate astea doar un test de fiabilitate ar putea să releve eventuale neajunsuri sau eventuale plusuri, acestea nefiind sesizabile pe durata câtorva ieșiri.Roțile au o greutate destul de mare și chiar dacă se poate să fie o simplă greșeală la momentul spițării, roata față s-a descentrat mult prea ușor după prima ieșire mai hotărâtă pe trail-uri. Am remediat rapid problema, însă nu cred că am avut o abordare prea agresivă, iar greutatea corporală în preajma celor 70-72 kg n-ar trebui să reprezinte un factor negativ.
Pe urcări bicicleta s-a comportat decent, cu toate că cele două distanțiere de sub pipă au contribuit probabil la poziția destul de verticală și la sentimentul că față e puțin prea sus pentru gustul meu. Repet, s-ar putea să fiu prea obișnuit cu poziția de pe mountain bike-urile de competiție. Rapoartele sunt suficiente pentru a urca și prin cele mai abrupte locuri chiar dacă poziția te obligă să te chinui puțin pentru a menține roata față lipită de pământ. Greutatea e destul de mare pentru un hardtail (14 kg), însă nu am simțit-o excesiv pe urcările abrupte sau pe virajele lente urmate de accelerări bruște. Concluzie
Bicicleta asta e categoric făcută pentru a-ți pune zâmbetul pe față de abia atunci când o orientezi în jos, nicio surpriză aici. Odată ajuns pe coborâre îți dă o încredere suplimentară la care nu te aștepți, parcă te obligă de multe ori să mergi puțin mai repede decât ai face-o în mod normal, iar satisfacția, cel puțin în cazul meu, a fost garantată tot timpul. Furca lucrează neașteptat de bine în teren, iar în zonele dificile îți dă senzația că mai are rezerve pentru o abordare și mai agresivă. Ghidonul lat și anvelopele Nobby Nic Performance sunt pe măsura bicicletei, singurul lucru negativ fiind frânele care nu au puterea necesară să se ridice la nivelul încrederii pe care o dau restul componentelor. Per total bicicleta mi-a plăcut mult și m-am simțit foarte bine pe coborâri, chiar și acolo unde poteca era poate puțin mai tehnică decât și-ar fi dorit producătorul modelului Heist 2.0.Date relevante
Greutate totala (Kg): 14,020
Greutate cadru (Kg): 2,080
Greutate furca (Kg): 2,360
Dimensiune ghidon (mm): 750
Dimensiune pipa (mm): 85
Greutate roata fata (Kg): 2,220*
Greutate roata spate (Kg): 2,820*
STW: 93.25 Nm/grad si 44.8 Nm/grad/kg
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
Pentru: Trail/All Mountain
Pe urcări: 7/10
Pe coborâri: 9/10
Galerie Foto:
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Salutare. M-ar interesa sa cumpar un Diamondback Heist 2.0 si as avea nevoie de ceva magazine din Romania care inca il comercializeaza. Mai sunt inca doua magazine online inafara de rovelo dar daca mai stie cineva vre-unul va rog sa-mi dati un comment cu ele. Multumesc mult.