Acum citesti
Test – Romet Moderne 3

Odată cu sosirea primăverii au venit și bicicletele vesele de oraș. Chiar așa este, vremea bună de afară se potrivește de minune cu nuanțele optimiste pe care le vezi în ziua de azi. E drept însă că în general bicicletele urbane sunt cam șterse, în culori puțin atractive. Însă nu este cazul bicicletei pe care tocmai am testat-o și anume Romet Moderne 3.

Romet este o companie poloneză cu un succes se pare, foarte bun. Prezentă în România deja de ceva vreme, bicicletele Romet dețin unul din cele mai bune rapoarte preț / calitate / echipare. Cu alte cuvinte, prețul bicicletelor nu este mare, în schimb primești mai mult în comparație cu o bicicletă cu o marcă de prestigiu.

Romet Moderne 3 este o bicicletă de damă disponibilă în două variante de culori și mărimi. Avem modelul albastru cu alb, testat de noi și încă un model gri cu roz pal. Pentru mărimi, cadrele sunt de 19 și 17 inch. Noi am testat varianta de 19”, potrivită pentru doamne și domnișoare de minim 170 cm înalțime.

Cifra 3 din nume indică numărul de viteze disponibile, așadar trei viteze. Par puține însă pentru oraș, chiar și pentru un oraș cu dealuri, este suficient. Vitezele sunt integrate în butucul spate Shimano Nexus, un avantaj binevenit, în special pentru doamne și domnisoare care nu cred că sunt prea pasionate de regleje și revizii. Astfel, odată vitezele reglate bine în service, nu va mai fi nevoie să umbli la ele. Shimano Nexus este cunoscut pentru fiabilitate.

De la ghidon, schimbarea vitezelor se face foarte ușor și convenabil cu ajutorul unui shifter de tip „revo” sau „twist shift”. Pentru schimbarea vitezelor rotești un mâner în loc să apeși pe manete. Tot Shimano Nexus avem și aici. Consider acest sistem mult mai confortabil. Personal îl folosesc și la bicicleta mea mtb de concurs, apropo…

La roata față avem tot un butuc Shimano Nexus, de data asta cu dinam integrat. Iarași un avantaj, pentru că luminile bicicletei le vom avea cu noi oriunde și oricând. Luminile față-spate, sunt de la Axa, o altă marcă apreciată și cunoscută în rândul bicicletelor urbane. Ambele lumini mai au câte o specificație utilă suplimentară. Spre exemplu lanterna față luminează puțin și în lateral, devenind mai vizibili în trafic, în timp ce lumina spate dispune de un mic acumulator integrat care permite stopului să rămână aprins și în timp ce tu ești oprită la stop, spre exemplu.

O grijă specială s-a avut în vedere pentru confortul utilizatoarei. Avem așadar anvelope cu balon mare și diametru mare, pentru atenuarea vibrațiilor venite de la drum, dar mai ales tija de șa cu suspensie. Chiar dacă nu-l vedeți pe subsemnat în imagini, am încercat și eu bicicleta și confirm că drumul este foarte lin, chiar și când pedalezi pe piatră cubică. Anvelopele sunt însă exclusiv pentru oraș, asfalt și piatră cubică. Mai pot rula bine și pe aleile cu pietriș fin din parcuri.

Tot la capitolul confort avem pipa reglabilă. Dacă la majoritatea bicicletelor, când vrei să modifici unghiul pipei trebuie să o schimbi cu totul, la Romet Moderne 3 pipa este reglabilă pe înălțime. Poți astfel ajusta înălțimea la care vrei să ai ghidonul pentru a evita eventuale dureri de spate.

Nu în ultimul rând vorbim desigur de șa, și aceasta gândită pentru confort. Conține tot ce este mai important pentru o șa de oraș: suprafață mare de contact și arcuri. Aceste specificații contează mult la confortul pe care îl vei avea pe această bicicletă.

Frânarea este asigurată de două sisteme independente și diferite. Pe față avem clasicul v-brake, fiabil și eficient, iar pe spate avem o frână în butuc. Personal nu apreciez în mod deosebit acest tip de frână, în butuc. Utilizarea mi se pare mai greoaie. În plus, trebuie să ai tot timpul grijă când oprești la stop, să-ți potrivești în avans pedala în poziție de plecare. Altfel, nu poți pedala înapoi stând pe loc, pentru a o poziționa corect. Este însă o părere personală și cel mai important este totuși că frânare este eficientă.

La capitolul utilitate, avem portbagajul spate optimizat pentru transportul de coburi, deci util indiferent unde folosești bicicleta – la cumpărături, drumul spre serviciu sau întâlniri cu prietenii în oraș. Protecția de lanț și cricul intră tot aici. Mulțumită protecției nu-ți vei murdări pantalonii sau fusta, iar cricul te ajută să parchezi bicicleta oriunde, nu doar sprijinită de un perete sau stâlp.

Greutatea versiunii testată de noi a fost de 17,53 kg, deci pentru un cadru L. Este o greutate destul de mare de transportat, pentru o domnă sau domnișoară, în ciuda cadrului din aluminiu. Din acest motiv înclin să recomand această bicicletă, biciclistelor care locuiesc la casă sau dispun de un garaj unde pot parca bicicleta. În lift este greu de transportat, mai ales că odată ridicată pe roata spate, vei atinge aripa de sol încurcându-te și mai mult. Însă pentru utilizare normală în oraș, greutatea nu reprezintă niciun inconvenient.

Romet Moderne 3 ne-a plăcut și categoric este una din cele mai „de recomandat” biciclete de pe piață din această categorie. În prețul cerut primești tot: accesoriile utile în oraș – aripi, lumini, portbagaj, cric, fiabilitatea componentelor Shimano, confortul unei geometrii bine gândite pentru oraș plus o imagine veselă și optimistă.

Importator: Biciclop
Preț la data publicării recenziei: 1.449 Lei

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 3 =