Acum citesti
Romet ORKAN 3M (2017)

Turele de cicloturism au ajuns să fie astăzi destul de răspândite și în România, fie că sunt făcute de conaționali sau de turiștii străini. Cert este că rețeaua de trasee se dezvoltă. Abia ce ne-am întors din regiunea viticolă Urlați unde în următorii ani vom vedea o dezvoltare substanțială a acestui segment al ciclismului. Iar dezvoltarea nu va ține doar de traseele în sine ci și de posibilități de cazare tradițională la conac, obiective turistice de vizitat de-a lungul traseului și gastronomie locală.

Pentru aceste situații în special, bicicleta Romet Orkan 3M testată recent este ideală. Dispune de geometria potrivită care oferă și confort pe distanțe lungi, dar și performanță atunci când terenul devine mai dificil. Bicicleta o încadrăm la categoria touring, trekking, navetă, categorii pe care le-a deservit cu succes atât on cât și off-road, în ciuda anvelopelor pentru asfalt cu care este echipată.

Cadru / Pe traseu

Așa cum spuneam mai sus, cadrul din aluminiu al bicicletei Romet Orkan 3M este optimizat pentru confort. Unghiurile țevilor au fost studiate în așa fel încât odată asamblate, să ofere ciclistului confort pe distanță lungă. Bicicleta este confortabilă și utilă atât în traficul urban, pentru naveta de acasă la serviciu și retur, dar și pentru weekend când vrei să pleci într-o tură de cicloturism alături de familie.

Calitatea cadrului este bună, sudurile fiind făcute cu suficient de multă grijă. La o astfel de bicicletă contează mult și sudurile pentru că o manoperă slabă se va răsfrânge în timp asupra întregii biciclete.

Am testat bicicleta atât pe asfalt cât și pe forestiere de calitate bună. Am avut inclusiv atașată o remorcă pentru copii, pentru a vedea cum se modifică centrul de greutate sau dacă rapoartele vitezelor sunt suficiente și la urcări abrupte.

Așa cum anticipam, confortul s-a dovedit de nota 10. Turele, indiferent cât de lungi au fost nu mi-au provocat dureri de spate, mâini sau șezut, un rol important având aici și șaua cu branding propriu Romet.

Pe de altă parte pe această bicicletă nu am avut o poziție clasică “dreaptă” întâlnită la bicicletele de oraș, ci mai degrabă ceva similar cu bicicletele de munte. În opinia mea este mult mai avantajoasă o astfel de geometrie întrucât oferă compromisul perfect dintre confort și performanță.

Echipare

Echiparea lui Romet Orkan 3M este modestă, dar cât se poate de eficientă și potrivită pentru acest tip de bicicletă. Spun modestă, însă pe alocuri Orkan depășește la echipare biciclete cu prețuri mai mari. Spre exemplu furca cu suspensie SR Suntour NEX DS-RL dispune de blocare pe ghidon, lucru care o face mult mai eficientă atunci când pedalezi în forță la deal, ridicat din șa. Am întâlnit de suficient de multe ori pe traseu această nevoie, mai ales atunci când aveam și remorca atașată. Când furca nu se mai comprimă la fiecare pedalare, randamentul tău crește. Confortul este însă foarte bun, furca permițându-ți inclusiv reglajul tăriei amortizării. Eu am lăsat-o pe minim, atenuând în felul acesta toate denivelările.

Mi-a plăcut că bicicleta confirma destinația pe care o are odată în plus, prin prezența montanților pentru instalarea unui portbagaj spate. La o astfel de bicicletă o asemenea opțiune devine obligatorie. Pe portbagaj poți instala coburii fie pentru o tură lungă de cicloturism în natură, fie în oraș pentru drumul spre serviciu sau la cumpărături. Cadrul dispune inclusiv de montanți pentru instalarea aripilor, la fel de utile și acestea indiferent dacă pedalezi în oraș, îmbrăcat la costum, sau prin ploaie în natură.

Frânele bicicletei sunt hidraulice pe disc. Prezintă branding propriu Romet, iar în teren s-au comportat foarte bine. Nu au fost „chinuite” cu coborâri lungi și intense la viteză mare pentru că bicicleta nu este gândită pentru așa ceva. Totuși, atunci când aveam după mine și remorca de copil care cântărea aproape 30 kg cu tot cu copil, frânele erau totuși suficient de solicitate, chiar dacă viteza nu era extrem de mare. În aceste situații nu am sesizat efect de „fading” când maneta de frână se apropie mult de manșon, iar eficiența frânarii scade considerabil.

Transmisia la fel, nu „de top”, dar este cât se poate de potrivită pentru segment. Orice mai sus de atât ar fi ridicat nejustificat prețul bicicletei. Schimbătoarele față-spate Shimano Acera – Shimano Alivio, împreună cu shifterele Shimano Altus, oferă bicicletei schimbări precise de viteză. Desigur, nu vei avea rapiditatea și promptitudinea schimbătoarelor cu toleranțe mici dedicate bicicletelor de concurs, însă pentru Orkan s-au dovedit optime.

Pinioanele vin sub forma unei casete Shimano cu 8 viteze, rapoartele variind de la 11 dinți la 32 dinți pentru pinioane. Acestea sunt împerecheate cu angrenajul pedalier cu 3 foi SR Suntour NEX unde avem 48 / 38 / 28 dinți pentru fiecare foaie în parte. Ocazional, pe cele mai dificile urcări și doar atunci când aveam atașată și remorca, am găsit insuficiente rapoartele pentru „greu”. Pinionul cel mai mare cu 32 dinți alături de foaia cea mai mică cu 28 dinți îți permitea să urci rampe mari, dar doar dacă erai și tu echipat cu mușchi suficienți întrucât nu ofereau o cadență suficient de mare pentru a pedala ușor. În restul situațiilor nu am întâlnit probleme.

Anvelopele bicicletei sunt Michelin Protek Cross 700×35, anvelope dedicate pentru trekking și asfalt. Desigur, le-am încercat și pe lângă asfalt cu rezultate mulțumitoare. Chiar și Michelin spune pe site-ul oficial, că Protek Cross este în regulă să fie folosit pe „asphalt and trail”. Pe asfalt rezistența la rulare este minimă datorită profilului central optimizat. Acest profil dispune inclusiv de o protecție suplimentară la pană.

Pe offroad anvelopele s-au descurcat suficient de bine. Profilul cauciucului este alcătuit din proeminențe dispuse pe trei direcții, lucru care le permite să se miște independent în funcție de teren. Michelin spune că acest lucru oferă aderență sporită când nu ești pe asfalt. Am găsit această afirmație a fi adevărată întrucât rareori derapam. Când s-a întâmplat să pierd aderența fie coboram cu viteză prea mare pentru acest tip de bicicletă fie urcam rampe prea mari având atașată și remorca pentru copii. Per ansamblu totuși, anvelopele sunt gândite să ruleze optim pe asfalt. Inclusiv profilul este optimizat să elimine eficient apa atunci când pedalezi pe ploaie.

Toată această echipare, alături de cadrul din aluminiu 6061, oferă bicicletei o greutate totală pe care noi am măsurat-o la 14,57 kg, cu tot cu pedale platformă și cadru mărime 21” (L). Nu este o greutate mare ba dimpotrivă, se încadrează în limitele decente destinate acestui tip de bicicletă.

Concluzie

Romet Orkan 3M este o bicicletă onestă cu echipare de bază, dar de calitate. Există câteva componente cu branding propriu, printre cele mai importante fiind frânele Romet, însă chiar și acestea au funcționat remarcabil în fiecare test pe care l-am făcut. Cel mai mult m-a încântat poziția, geometria cadrului întrucât mi-a permis să mă simt ca pe mtb-ul meu, dar totuși nu într-o poziție de concurs ci mult mai optimizată pentru zeci și sute de kilometri parcurși zilnic.

Văd această bicicletă absolut perfectă pentru ture lungi de cicloturism „civilizat” cum ar fi Valea Loirei în Franța, unde traseul este asfaltat, dar și pentru ceva mai mioritic pe plaiurile noastre, cum ar fi Delta pe bicicletă, unde drumul nu este asfaltat, însă calitatea este bună.

La fel de potrivită este Romet Orkan 3M și pentru oraș, pentru drumurile zilnice la serviciu, cumpărături sau plimbările în parc. În afară de echiparea bună pe care o are, la fel de bine o recomandă și prețul, Orkan 3M fiind una din cele mai ieftine biciclete de calitate din acest segment de trekking și touring.

  • Plus – suficient de manevrabilă, echipare bună, confortabilă, preț competitiv
  • Minus – ar fi fost de folos o casetă cu pinioane mai mari, utile atunci când ești încărcat cu bagaje și ai de parcurs drumuri de munte
  • Preț la data testului – 1.899 lei
  • ImportatorBiciclop
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 − one =