Acum citesti
Test – nutriție sportivă Etixx

Iată că a venit rândul și celor de la Etixx să fie prezenți pe lista noastră de teste. Nutriția sportivă Etixx este foarte cunoscută mulțumită echipei de ciclism Etixx – Quickstep care folosește astfel de produse. Așadar când am avut ocazia să încercăm asemenea produse, folosite de cicliști profesioniști în competiții la cel mai înalt nivel posibil, nu am irosit-o.

Fondată în 2009 compania belgiana Etixx a fost încă de la început o firmă dedicată oferirii de susținere atleților pe partea de nutriție, în orice moment al performanței lor. Etixx spune că produsele lor se potrivesc tuturor celor care fac sport, de la profesioniști la sportivi ocazionali sau amatori. Recent am avut și noi ocazia să testăm o parte din produsele Etixx în mediul lor natural, într-o competiție de ciclism.

nutritie sportiva etixx 11

Primul lucru care m-a încântat, când am citit specificațiile fiecărui produs, a fost faptul că pentru geluri doza recomandată de consum este un pliculeț pe oră. Acest fapt este excelent și oferă mai multe avantaje. În primul rând nu trebuie să mai cari la tine prea multe geluri atunci când participi la un maraton mtb de multe ore. Dar la fel de important este faptul că poate nu vrei să consumi atât de multe geluri. Așadar mai puține, dar la fel de eficiente.

Majoritatea celorlalți producători pe care i-am mai testat recomandă consumarea unui gel la fiecare 30 minute ba chiar 3 pe oră. Dacă evenimentul durează doar o oră să zicem că este ok, însă dacă participi la un maraton mtb la care poți sta în șa și 6 ore, atunci nu mai este deloc în regulă. Așadar un foarte mare avantaj și o bilă albă din start pentru gelurile Etixx.

Am început prin a testa gelurile Etixx. Am avut la mine patru pliculețe – varianta cu aromă de cola și aromă de cireșe cu coacăze. Cele două geluri sunt diferite și recomandate a fi folosite în situații diferite. Cel cu cola este bine de folosit în timpul efortului, dar și înainte. Acesta conține și vitamina C. Celălalt gel, cu aromă de cireșe și coacăze, este cel mai eficient în timpul antrenamentului sau concursului. Acesta din urmă conține extract din ginseng și guarana care oferă nu doar boost de energie mușchilor, dar și o luciditate mai bună pentru minte. Nu de puține ori ni s-a întâmplat ca într-un concurs de ciclism să fim epuizați atât de mult încât să nu mai putem gândi clar. Așadar este bine de știut că acest gel ajută și acest aspect.

nutritie sportiva etixx 09

Gelurile Etixx conțin o combinație bine studiată de zaharuri: monozaharide, dizaharide și polizaharide. Cele trei sunt diferite și permit corpului o viteză de absorbție diferită a energiei. Astfel, după consumare gelul oferă un boost aproape imediat de energie însă se simte efectul și pe termen lung. În realitate gelurile le-am tolerat foarte bine. Gusturile și preferințele diferă însă mie mi s-au părut destul de dulci. Totuși nu atât de dulci cum sunt alte geluri și în niciun caz nu am simțit efectul de a te „tăia pe gât” atunci când consumi rapid unul foarte dulce. Nu în ultimul rând nu a fost nevoie să beau prea multă apă după fiecare înghițitură de gel. La final de concurs și analizând în urmă, mi-am dat seama că energia oferită de aceste geluri s-a menținut în parametrii cu care sunt obișnuit.

nutritie sportiva etixx 10

Următoarea cerință vitală de care ai nevoie într-un concurs este hidratarea. Să-ți potolești setea cu apă plată este o soluție de moment însă pentru efort îndelungat nu este deloc o rezolvare corectă. Corpul tău consumă săruri și electroliți, iar dacă nu le pui înapoi efectele sunt clare: oboseală, crampe și gândire încețoșată. Pentru hidratare Etixx oferă băutura lor izotonică specială. Există mai multe arome însă la test am avut varianta de pepene roșu. Trebuie să recunosc că a fost o premieră, aroma nefiind prea des întâlnită pe piață. Am asimilat-o totuși fără probleme deși la început m-am întrebat dacă o voi putea consuma timp de câteva ore continuu. Așadar aromele disponibile pentru asemenea produse sunt foarte importante întrucât fiecare are preferințele sale. Băutura conține și potasiu plus magneziu pentru a împiedica crampele musculare să apară. La mine a funcționat.

Etixx Isotonic mai conține și carbohidrați, „benzina” pentru mușchi. Așadar ai cumva un produs „doi în unu” care oferă nu doar hidratare și înlocuirea sărurilor pierdute prin transpirație, dar și aport de carbohidrați pentru efort de lungă durată. Etixx ne mai spune că această băutură este ok de folosit atât la sporturi scurte, dar intense, cum ar fi o cursă mtb cross country sau un criteriu în oraș, dar și la concursuri lungi și de anduranță, cum ar fi un maraton mtb sau o etapă lungă de șosea.

nutritie sportiva etixx 02

Personal, în timpul unui concurs asta este tot ce consum, geluri și hidratare specifică. Însă la test am avut și alte produse.

Batoanele energizante sunt o soluție excelentă pentru a transporta mâncare la tine fără a ocupa mult loc. Și nu doar „mâncare” ci mâncare eficientă care oferă nivel mare de energie într-un pachet mic. Etixx Energy Sports bar cu aromă de portocale am avut la mine în turele de plăcere. Varianta asta cu aromă de portocală sau zmeură conține și vitamina C. În plus conține carbohidrați pentru a oferi mușchilor energie pe durată lungă de timp.

nutritie sportiva etixx 05

Celalalt baton folosit a fost cel cu aromă de lămâie. Acesta, pe lângă carbohidrați, conține și magneziu, bun la împiedicarea sau întârzierea apariției crampelor musculare. În timpul concursului, la antrenament sau pur și simplu în timpul unei ture de bicicletă, organismul consuma carbohidrați. Când aceștia se termină apare oboseala. Pentru a putea merge mai departe este nevoie să mănânci ceva pentru a reface nivelul combustibilului din corp. Această refacere asigură glucoza din sânge, dar reface și nivelul glicogenului din mușchi. Pe scurt, în timpul turelor de o zi întreagă am fost în măsură să consum doar astfel de batoane fără să apară vreo senzație de foame.

nutritie sportiva etixx 07

Etixx are însă în gamă și un baton pentru revenire, pentru după efort. Obișnuința este ca după concurs să consumăm un shake bogat în proteine. Există însă și varianta aceasta cu baton, care nu are nevoie de apă și shaker. Este important ca după ce terminăm cu antrenamentul sau concursul să mâncăm ceva care să refacă în special mușchii. Proteinele au acest rol. Nu pot spune că am simțit efectiv un efect clar după ce am consumat aceste batoane însă cu siguranță mi-am revenit repede și am fost în măsură să-mi continui ziua fără să fiu letargic spre seară.

nutritie sportiva etixx 08

Recuprare avem de la Etixx și sub formă clasică de pudră. Există două variante de aromă: zmeura cu kiwi și ciocolată. Am încercat varianta cu ciocolată care, deși a fost în regulă, nu era chiar pe gustul meu, parcă prea dulce. Pudra conține proteine pentru refacerea mușchilor, carbohidrați pentru refacerea nivelului de glicogen din mușchi, vitamine și minerale care facilitează absorbția în organism, glucoză, fructoză și proteine din zer. Nu au fost probleme după ce am consumat acest produs, spre exemplu cu burta.

nutritie sportiva etixx 04

Carboloading-ul este important dacă vrei să faci performanță. Nu l-as recomanda atunci când pleci într-o simplă tură de bicicletă cu prietenii, dar pentru concurs este bun. Consumat cu aproximativ o oră înainte de start Etixx Carbo-GY, și în general orice carboloader, te ajută să nu-ți fie foame în primele ore după start. Eu l-am găsit extrem de folositor întrucât mă puteam concentra exclusiv pe concurs. Carbo-loaging-ul de la Etixx conține maltodextrină, pentru consum rapid de zaharuri, dar și fructoză, pentru consum lent de zaharuri.

nutritie sportiva etixx 03

Etixx Carbo-GY este totuși recomandat a fi folosit și în timpul efortului, atunci când nu ai timp să bei mult. Mai mult, iar asta este pentru mine o noutate interesantă, Etixx Carbo-GY poate fi consumat și ca o băutură caldă iarna, atunci când faci efort însă nivelul transpirației este redus.

Ultimul produs încercat au fost bomboanele gumate Etixx Sport Gummies. Le-am folosit cu succes în pauzele din tura de bicicletă. Dacă ai un buzunar potrivit pe mărimea punguței le poți consuma și în timpul mersului. Dacă ești în timpul antrenamentului Etixx recomandă cam o punguță pe oră, adică 33 grame de carbohidrați pe oră. Eu nu am fost în timpul antrenamentului, dar folosite împreună cu batoanele energizante despre care am vorbit mai sus, am reușit să am energie pentru o tură de bicicletă care a durat o zi întreagă.

nutritie sportiva etixx 01

Nutriția sportivă Etixx nu este încă oficial disponibilă în România însă cine dorește aceste produse poate trimite un mail la frunza.mihai[at]hotmail.com. Mihai este ambasador al acestei mărci și pentru moment el este cea mai bună variantă de comandă întrucât poți obține reducere de 30% la prețul produselor.

Orientativ prețurile sunt următoarele:

  • Gel cola 9 lei
  • Gel guarana 11 lei
  • Baton energizant 8,9 lei
  • Baton revenire 10 lei
  • Băutură izotonică 11,5 lei
  • Băutură carbo-load 12,5 lei
  • Băutură recovery 13,5 lei
  • Jeleuri / bomboane gumate 12,5 lei

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × five =