Acum citesti
Nou pe piață – nutriție sportivă MyProtein

În încercarea de a ne mări performanța sau rezistența încercăm să ajutăm organismul prin diferite metode care, aplicate corect, ușurează stresul aplicat asupra acestuia în momentele când suntem pe cale să atingem limitele sau chiar să le depășim. Aceste momente nu sunt rare. Le întâlnim la toate concursurile întrucât acelea sunt situațiile când trebuie să ieșim în față. Chiar și antrenamentele pot fi dificile, așa că și în aceste momente un „push” din partea unui gel energizant sau baton nutritiv este binevenit. Și nu în ultimul rând nutriția sportivă este utilă chiar și la turele între prieteni când parcurgem pe bicicletă zeci sau sute de kilometri zilnic. Este drept că în aceste situații ne putem opri oricând la un magazin sătesc pentru un snack, însă de cele mai multe ori avem în rucsac și o rezervă specială, pentru momentele dificile.

nutritie sportiva myprotein

Recent am primit un set de mostre de la MyProtein, o marcă relativ nouă de nutriție sportivă pe piața românească. MyProtein este o companie britanică fondată în 2004. Este o firmă care vinde produsele online, direct spre clientul final, fapt care le oferă posibilitatea menținerii unor prețuri mai mici. Am încercat produsele lor în diferite situații, fie că mă aflam la un concurs, antrenament sau, așa cum spuneam mai sus, le-am folosit și când eram la plimbare pe munți, pentru simplu motiv că este mai convenabil să scoți ceva rapid din buzunar și să-l consumi în timp ce pedalezi, în loc să mănânci un sandwich de la benzinărie sau o conservă de la magazinul din satul unde te-ai oprit să faci pauză.

myprotein BROWNIE PROTEINE 03

Personal sunt un fan al acestui tip de nutriție și de fiecare dată când am ocazia testez ceva nou, încercând cam tot ce se găsește pe piața autohtonă. De asemenea am norocul de a avea un organism tolerant, acesta fiind și motivul pentru care foarte rar am găsit ceva ce mi-a făcut mai mult rău decât bine. De cele mai multe ori asta înseamnă o deranjare la burtă.

myprotein ovaz zer 02

Cicliști fiind ne interesează în primul rând gelurile și batoanele întrucât sunt cel mai ușor de consumat și asimilat în timpul efortului. De la MyProtein am încercat cele două variante ENER:GEL și PREWORKOUT PULSE GEL.

Pulse Gel este un supliment nutritiv recomandat a fi folosit înainte de a începe efortul cu 15-30 minute. L-am folosit fără probleme întrucât este suficient de lichid. Alte geluri de pe piață sunt mult mai vâscoase și, deși eficiente, este nevoie să bei apă după fiecare înghițitură de gel. În cazul de față nu a fost nevoie de apă, iar ăsta este un avantaj atunci când ești în mișcare pe bicicletă. Pulse Gel are însă inclusă și o cantitate de 200 mg de cafeină lucru care oferă un boost suplimentar de dorință pentru efort. Așadar pentru un concurs relativ scurt de mtb cross country, unde explozia de energie este important să o ai de la început, apreciez că este unul dintre cele mai potrivite produse.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe de altă parte MyProtein ENER:GEL este recomandat a fi folosit la maratoanele lungi atunci când ai nevoie de energie pe termen lung. Este un gel cu calorii izotonice care conține atât electroliți cât și vitamina B. Fiecare porție conține 21 grame de carbohidrați izotonici. Formula pe care MyProtein a creat-o pentru acest gel dorește să promoveze rezistența în timpul antrenamentelor prelungite prin combinația de carbohidrați și electroliți. În același timp faptul că ENER:GEL conține vitamina B înseamnă că este stimulată producția de energie. MyProtein ENER:GEL este gândit să poată fi folosit atât înainte cât și în timpul curselor lungi de ciclism, dar în general în timpul efortului fizic îndelungat, fie că vorbim de ciclism sau alt sport.

Batonul nutritiv MyProtein Ovăz şi Zer l-am folosit în pauzele făcute în tipul turelor alături de prieteni. Potrivit producătorului acest baton poate înlocui o masă, pentru cei care doresc să adauge rapid dietei proteine și carbohidrați. Desigur, nu este recomandat să înlocuim complet mâncarea normală, însă în turele pe bicicletă, când pauzele nu pot fi prea lungi, putem consuma așa ceva pentru a beneficia de mult ajutor într-un timp scurt. Acest baton conține o cantitate de 22 g de proteine derivate din lapte și proteine din zer care scad progresiv. Practic ai asigurat un flux continuu de energie. Batonul este însă util și după efort întrucât oferă o metodă rapidă de realimentare cu glicogen și proteine în proporția recomandată de 2:1 (Carbohidraţi:Proteine).

myprotein ovaz zer 01

MyProtein MyBar Zero este un baton bogat în proteine, perfect pentru cicliștii care caută o sursă alternativă de proteină potrivită de luat la drum. MyBar Zero este sărac în grăsimi saturate și oferă cu 80% mai puțini carbohidrați decât un baton de proteine standard dacă îl comparăm cu celelalte produse de la MyProtein, spre exemplu cu HighPro. Ținând cont de aceste specificații, MyBar Zero devine potrivit atunci când ai nevoie să mărești doza zilnică de proteine. Laptele este cel care oferă acest conținut ridicat în proteine fiind și un element responsabil cu un profil de aminoacizi excepțional. Față de alte batoane cu proteine, în batonul MyBar Zero nu sunt adăugați polioli, adică îndulcitori.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prăjiturica MyProtein Brownie a fost vedeta uneia din turele în care am luat la mine să testez produsele MyProtein. Când le-am scos din rucsac abia am mai avut timp să prind și eu o bucățică. Lăsând gustul care este foarte ok, MyProtein Brownie cu proteine conține nu doar cacao ci și bucăți de ciocolată, la fel ca un brownie de la cofetărie. Însă spre deosebire de prăjitura de la cofetărie brownie-ul de față conține doar 4 grame de zahăr. Per ansamblu prăjitura a fost foarte apreciată nu doar pentru gust ci și pentru faptul că este foarte ușor de consumat „pe fugă”, când ești la concurs.

myprotein BROWNIE PROTEINE 02

MyProtein Impact Whey Protein® este cea mai vândută proteină a britanicilor de la MyProtein.  În specificațiile produsului sunt trecute multe cifre. Spre exemplu fracțiunile de proteine sunt: 44% Lactoglobulină beta, 17% Lactalbumină alfa, 1,5% Albumină serică bovină, 8% Imunoglobulină G, 0,5% Lactoferină si 26% Glicomacropeptidă. Dar pentru sportivul de rând, sau pentru ciclistul entuziast, aceste cifre și mai ales denumirile respective, nu spun mare lucru. Așa că este bine de știut că Impact Whey Protein este folositoare pentru repararea sau construirea de țesuturi, așadar și pentru atenuarea efectelor febrei musculare. Pudra conține 82% proteine, un aport foarte mare în comparație cu alte produse similare de pe piață.

myprotein Concentrat proteine zer nedenaturat

MyProtein PRO:LONG este potrivit de utilizat pentru hidratare în timpul efortului. Produsul conține carbohidrați, proteine și electroliți lucru folositor pentru hidratarea corectă a corpului atât înainte și după efort cât și în timpul antrenamentului sau concursului. Producătorul mai menționează că dacă PRO:LONG este folosit în timpul exercițiilor sau concursului vei fi ajutat să menții intensitatea fizică pe care o dorești. În realitate pot spune că pe mine m-a ajutat. Totuși când vine vorba de organismul uman rezultatele sunt subiective, fiecare reacționând diferit. Totuși pentru majoritatea, această combinație de carbohidrați, proteine, aminoacizi și electroliți va fi de folos. Nu în ultimul rând proteinele și aminoacizii vor fi folositori în a reduce catabolismul.

myprotein PRO-LONG Intra-Exercise Endurance

MyProtein PRO MILK 50 RTD este o băutură deja preparată pe care o poți consuma de-a lungul întregii zile. Este o metodă rapidă și convenabilă prin care poți mări doza zilnică de proteine cu condiția să depui și efort fizic în același timp. Fiecare bidonaș de 500ml de PRO Milk 50 RTD conține 50 g de proteine și 6 grame de Leucina (aminoacid esențial). Leucina este bună pentru ficat, țesutul adipos și muscular. Cu alte cuvinte aceasta încetinește degradarea țesutului muscular mărind sinteza proteinelor musculare. Așadar din nou un remediu pentru febra musculară sau un metodă de prevenție a sa. Însă Pro Milk 50 RTD este mai greu de utilizat pe traseu, în natură, întrucât dacă nu este consumat în întregime, trebuie ținut la rece pentru a fi băut mai târziu. De asemenea, întrucât este din start în stare lichidă, recipientul este mai greu, fiind mai dificil de transportat în comparație cu celelalte produse în stare pudră, pe care le poți amesteca cu apa pe care o iei direct din izvorul de pe traseu.

myprotein PRO MILK 50 RTD

MyProtein MYPRE este un alt produs care ajută la îmbunătățirea performanței atunci când faci efort. Din descrierea producătorului aflăm că acidul Pantotenic, pe care îl conține, contribuie la o performanță mentală normală în timp ce Biotina contribuie la o performanță psihologică normală. În același timp cafeina (200 mg / cupă) ajuta la menținerea stării de alertă și atenție. Toate acestea mă duc cu gândul la cât de folositoare este MYPRE într-un concurs de aventură desfășurat continuu timp de mai multe zile, unde nu sunt suficienți doar „mușchii mari” ci și o alertă, o luciditate și o bună înțelegere între membrii echipei. Spre exemplu la un astfel de concurs ai de rezolvat și probe teoretice, de cunoștințe generale, puzzle-uri sau chestiuni de finețe unde este nevoie de migală, probe pe care trebuie să le faci tot contratimp și în stare de epuizare aproape completă fizică și psihică. În aceste momente un aport de luciditate și calm este de neprețuit.

myprotein MYPRE

La final MyProtein l-am găsit a fi potrivit pentru nevoile unui sportiv, folosit fiind atât în momente de stres maxim, în competiții, cât și la antrenamentele solicitante, dar și în turele lungi de bicicletă unde stresul era absent în schimb unde era nevoie de anduranță și energie pe termen lung. MyProtein este o marcă ce oferă o gamă foarte variată de produse cu multiple destinații însă toate îndreptate spre exercițiu fizic, ne limitându-se la ciclism.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven + 19 =