Acum citesti
Olula, o nouă cască de la Catlike

Catlike-Olula_road-race-helmet_side-600x400Noul model de cască Olula de la Catlike este proiectată pentru ciclistul amator de şosea şi preia tehnologiile de la modelele de top ale mărcii, oferindu-le la un preţ mai accesibil. Aceasta se situează în gamă sub modelul premium Mixino şi peste Whisper.

Catlike-Olula_road-race-helmet_front-297x223Olula foloseşte un sistem de chingi demontabil, care poate fi spălat separat. De asemenea, ele se pot schimba după o perioadă dacă se uzează sau chiar şi pentru a pune un model de altă culoare. Casca are şi o plasă anti-insecte, găurile mari de ventilaţie favorizând intrarea insectelor în lipsa protecţiei.

Catlike-Olula_road-race-helmet_rear-297x223Olula beneficiază de sistemul precis de reglaj MPS eVo cu patru puncte de reglaj. Acesta oferă o precizie mare de reglare, cu două puncte de modificare a înălţimii în spate. Căptuşala interioară este din Thermy-tex, un material tratat anti-bacterian, aceasta putând fi schimbată cu una de altă grosime pentru o potrivire perfectă pe cap.

Catlike-Olula_road-race-helmet_color-range-600x450Noua cască este disponibilă în mărimile S, M şi L, pentru circumferinţe ale capului între 54+62 cm. Modelul S are o greutate de 250 g, cel M are 270 g iar cel L are 300 g. Olula este disponibilă într-o gamă largă de culori: alb, alb/roşu, negru/alb, albastru/negru, roşu/negru, roz/negru, alb/negru, galben fluorescent/negru şi galben fluorescent complet. Casca este fabricată în Spania şi va fi disponibilă din luna martie la preţul de 130 Euro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − 12 =