Acum citesti
SMAEB SI EXPOBIKE 2012- SAMBATA ȘI DUMINICĂ 21-22 APRILIE 2012

Ediţia a X-a a Salonului de Motociclete, Accesorii şi Echipamente Bucureşti – SMAEB se desfăşoară în perioada 21-22 aprilie 2012, la ROMAERO Băneasa, unde expun peste 50 de firme, pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp.

Cei mai importanţi producători de motociclete şi scootere, precum şi companii de tunning, echipamente şi accesorii diverse își fac simțită la propriu prezența in pavilioanele de la ROMAERO Băneasa. Printre brandurile prezente, putem enumera HONDA, BMW, YAMAHA, KTM, Husqvarna, Ducati, Harley Davidson, MV Agusta, KYMKO, Polaris, Bombarider si Ural.

Ediția din acest an va fi animată de invitați de marcă precum Graham Jarvis și Angyal Zoltan. Graham Jarvis se află pentru prima oară in România, iar Angyal Zoltan pentru a treia oară. În mod cert cele două mărci vor face deliciul publicului cu demonstrații Trial Race si respectiv Stunt Riding. Evenimentul va fi completat de SCOOTERCUP,  organizat anual de revista SCOOTERFUN, care va aduce  cursele de tip liniuțe, dar şi Cursa Chinezoaicelor.

În acceaşi perioadă cu SMAEB, la ROMAERO, este organzată a treia ediţie a EXPOBIKE- Salonul de Biciclete şi Accesorii 2012, la care expun peste 30 firme pe o suprafaţă de peste 3000 mp. EXPOBIKE se va constitui ca un eveniment distinct, care va satisface cele mai pretenţioase aşteptări din domeniul ciclismului.

Ciclismul este punctul de plecare pentru un mod de viață mai sănătos prin reducerea obezității, a incidenței bolilor cardiovasculare, anihilarea sedentarismului, scăderea poluării şi crearea de cât mai multe spații verzi.

Atât SMAEB cât și EXPOBIKE sprijină reducerea poluării. Motocicleta, scooterul şi bicicleta devin astfel alegeri importante în aglomerările urbane pentru multe categorii sociale, care au nevoie de o mai mare mobilitate în trafic la orele de vârf şi pentru care costurile reduse de achiziție și întreținerea ar fi un evident avantaj.

Motocicliștii și bicicliștii sunt așteptați la ROMAERO, sâmbătă, 21 aprilie 2012, între orele 11.00-19.00, iar duminică, 22 aprilie 2012, între orele 10.00-18.00.  Evenimentele distractive, special pregătite pentru publicul prezent la SMAEB şi EXPOBIKE încep de sâmbătă, între orele 13.00 și 16.00 și se vor desfăşura şi duminică, între orele 12.00 și 14.30.

via Expo Bike

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 1 =