Acum citesti
Goodyear ridică ștacheta anvelopelor de șosea cu noile modele de top Eagle F1

La începutul lui 2018 Goodyear lansa o gamă întreagă de anvelope pentru șosea, gravel, cross cuntry și enduro/downhill. Astăzi producătorul a anunțat noile Goodyear Eagle F1 and F1 SuperSport, care promit o opțiune “Ultra High Performance”.

La noile Eagle F1 suprafața de contact cu asfaltul este alcătuită din cele mai noi materiale de pe piață și anume Grafen și Siliciu. Acestea oferă aderanță bună și pe ud și pe uscat, având în același timp și viteză mare de rulare. Aceste substanțe sunt înglobate în cauciucul natural – care nu dezvoltă crăpături în timp și nu se usucă, și în cauciucul sintetic – care are o rezistență mică la înaintare.

La exterior diferența dintre F1 normal și F1 SuperSport constă în acele mici caneluri prezente pe suprafața modelului F1. Rolul lor este să ofere aderență mai bună și pentru a ajuta apa să fie eliminată mai eficient dacă începe să plouă în timpul turei tale. Însă diferența principală se află la inteior.

Varianta standard Eagle este tubeless ready, dispune de o țesătura mai deasă a carcasei caucicului și sunt mai robuste. Asta le face să fie mai bune la antrenamente și chiar pentru a fi folosite la bicicletele electrice de șosea.

Noile variante F1 și F1 SuperSport renunță la surplusul de cauciuc, ceea ce înseamnă că nu sunt tubeless. De asemenea, sunt optimizate pentru jante de 17 mm spre deosebire de varianta standard Eagle care esta gândită pentru jantele de 19 mm. Toate astea înseamnă că noile anvelope devin mai ușoare.

Noile F1 vin cu carcasă ce dispune de construcție cu 120 tpi și protecție R:Shield la pană. Pentru F1 protecția este puțin mai lată, iar cauciucul de deasupra este doar puțin mai gros față de SuperSport, având de asemenea și acele caneluri suplimentare. La acesta din urmă protecția antipană este mai îngustă, iar centrul este slick, pentru a oferi cea mai mare viteză posibilă. Aceste SuperSport sunt gândite să fie folosite exclusiv la concursuri.

Prețurile anunțate sunt de 50-55 euro, iar pe piață vor fi disponibile începând cu primul sfert al lui 2020. Aceste anvelope sunt primele construite în noua fabrică din Taiwan, iar Goodyear spune că urmează și alte modele în curând.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × one =