Acum citesti
Vidraru Bike Challenge anunță noutățile ediției 2023!

Vidraru Bike Challenge are loc, anul acesta, pe data de 24 iunie, fiind unul dintre cele mai populare concursuri de mtb maraton din România, iar motivele sunt multe. Pe de o parte este vorba de peisajele pe care le primești o dată ce ai ajuns pe traseul de concurs, mai precis una din culmile sudice ale Făgărașului. O parte din traseu se află în zona de gol alpin. Cu alte cuvinte vei primi o excelentă vizibilitate de jur-împrejur, către vârfurile din Făgăraș: Călțun, Lespezi, Negoiu la nord; Ciortea, Scara, Mazgavu spre nord-vest și către masivul Cozia la vest. Desigur, asta dacă spiritul competitiv nu te-a cuprins întrutotul și ai uitat de peisaj, concentrându-te exclusiv pe obținerea unui timp cât mai bun, poate chiar podium!

foto Eugen Demeterca

Pe de altă parte este vorba de traseele de concurs, 3 la număr, gândite să se potrivească nivelului tău de antrenament. Astfel, avem tura scurtă de 30 km și 900 m diferența de nivel, pentru cei care vor sa vadă ce înseamnă mtb la nivel de competiție, apoi tura medie de 51 km și 1552 m diferență de nivel, pentru concurenții care pot, dar vor să admire și peisajul. Iar apoi este tura lungă, de 86 km și 2226 m diferența de nivel, pentru participanții care sunt în competiție cu ei înșiși, dar și cu cei din jurul lor.

Organizatorii au fost deja pe trasee pentru a le verifica și anunță că drumurile se află în stare foarte bună, în ciuda ploilor din ultima vreme.

Toate traseele se desfășoară pe drumuri forestiere, așadar nu vei întâlni nimic deosebit de tehnic care să nu poată fi abordat cu o minimă experiență la mtb, antrenament și atenție. La Vidraru Bike Challenge vorbim de „maraton XCM” și nu „cross country olimpic XCO” care da, poate pune probleme participanților cu mai puțină experiență.

Înscrierile sunt deschise, iar taxa de participare are valoarea de 190 lei în acest moment, până la data de 13 iunie 2023. După această dată valoarea taxei crește.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + 19 =