Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
HPM- Pro Mountain Sports Iași și Complexul Turistic ArtEd Durău vă invită să vă bucurați de munte în Parcul Național Ceahlău la Turul Masivului Ceahlău. Data stabilita este 15 septembrie 2018.
Concursul se află la a doua ediție. În 2017 traseele, cel lung de 70 km/2100 m diferență nivel și cel scurt de 50 km/1500 m diferență nivel, au făcut turul complet al masivului Ceahlău și au avut același grad de dificultate în ce privește partea tehnică. Această parte tehnică, comună celor două trasee, va fi reprezentată de parcurgerea potecii alpine dintre Poiana Stănile – Poiana Văratec – Poiana Maicilor – Axial Izv. Muntelui, fiind și zona cea mai spectaculoasă din întreg traseul.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.