Acum citesti
Spokes Mountain Bike Days

Este uşor să spui că ştii să mergi pe bicicletă la munte. Practic după ce te-ai prins cum stă treaba simţi că poţi cuceri orice traseu alpin. Din păcate realitatea nu este chiar aşa şi de multe ori trebuie să înveţi singur din propriile greşeli. Mai bine este însă când cineva cu experienţă îţi dă un avânt sau un impuls sau te pregăteşte pentru ce va fi. De cele mai multe ori este mult mai bine să înveţi din experienţa şi greşelile altora.

Exact acest lucru face şi magazinul de biciclete Spokes din Bucureşti în zilele de 18 şi 19 iulie când organizează primul curs teoretic şi practic de mountain biking. Sună foarte cool şi vă încurajăm să participaţi.

Iată mai jos ce ne-au comunicat:

 

În week-end-ul 18 & 19 iulie organizăm un curs în care vom explica tehnici și principii necesare pentru a evolua cât mai bine pe MTB. L-am invitat ca formator pe Andrei Pop, rider cu multe concursuri de MTB la activ, pentru că, la rândul său, a pornit ca începător, a învățat și astfel experiențele avute pe bicicletă s-au schimbat.

Noi, cei de la Spokes, ne-am propus încă de la început să fim un prieten al fiecărui ciclist și să ajutăm oamenii să se bucure la maximum de bicicletă. Dorința de a organiza un astfel de curs a venit firesc deoarece, atât la magazin, cât și pe trasee, întâlnim tot mai mulți oameni care vor să învețe MTB.

La rândul său, Andrei Pop își explică motivația astfel:

Ciclismul montan este un sport care ne poate aduce multe satisfacții personale, fie că este practicat la nivel competițional sau doar de plăcere. Pentru a ne bucura cu adevărat de trasee, trebuie să ne însușim și să exersăm principiile de baza ale controlului bicicletei și ale deplasării pe teren accidentat. Eu le-am învățat pe pielea mea, la propriu și la figurat, iar în cei cinci ani de pregătiri și participări la concursuri m-am lovit de multe situații pe care orice amator le poate întâlni. Consider ca un curs ca acesta îi va putea ajuta pe mulți în a-și dezvolta mai repede capacitățile tehnice și fizice și ar putea fi un ghid bun pentru echilibrarea vieții personale cu cea sportiva.

AndreiPop5Cursul se adresează celor care au mai mers cu bicicleta la munte, dar care vor să-și facă o „bază solidă” pentru ture mai dificile și concursuri.

AndreiPop2Programul se va întinde pe două zile, fiecare zi fiind împărțită într-o parte teoretică și o parte practică. În prima parte, desfășurată la Spokes, ne vom referi în special la principii de MTB pentru că, din proprie experiență, cunoașterea acestora poate schimba mult experiența unei ture sau a unui concurs. Partea practică va avea loc în Pădurea Băneasa (în prima zi) și în Parcul Tineretului (în cea de-a doua zi) unde vom aplica cele discutate de dimineață.

AndreiPop4Doritorii trebuie să trimită un email de confirmare la emil[at]spokes.ro cu subiectul „curs MTB” și, pe lângă un MTB în stare bună, trebuie să aibă obligatoriu cască și, preferabil, mănuși și ochelari.

La prima ediție cursul este gratuit și are 10 locuri disponibile.

Vă așteptăm!

Programul detaliat

  1. Sâmbătă // 10:30 – 18:00

Prima parte (Spokes)

Vom explica:

  • care este echipamentul necesar în tură: cască, ochelari, pantofi, manuși,
  • necesarul de avut în tură, pe lângă echipament
  • poziția pe bicicletă și BikeFitting-ul
  • tehnica de pedalare (cu exemplificare pe trainer)
  • tehnica de schimbare a vitezelor(cu exemplificare pe trainer)
  • noțiuni despre negociere a virajelor

A doua parte (Pădurea Băneasa)

Vom exersa:

  • mobilitatea pe bicicleta
  • îmbunătățirea echilibrului
  • controlarea privirii pentru a vizualiza traiectoria în viraje
  • noțiuni de frânare
  • abordarea obstacolelor
  1. Duminică (10:00 – 15:00)

Prima parte (Spokes)

Vom explica:

  • principii de antrenament
  • nutriție și hidratare
  • cum rezolvăm problemele mecanice care pot apărea în timpul unei ture
  • câteva noțiuni de meteorologie – vremea la munte este foarte schimbătoare și trebuie știut cum se procedează în diferite situație

A doua parte (Parcul Tineretului)

Vom exersa:

  • tehnici de abordare a coborârilor și urcărilor tehnice
  • tehnici de abordare a scărilor și bordurilor
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × one =