Acum citesti
Măcin Mountain Fun introduce în premieră în România, categoria e-Bike

Pentru ediția 2018, organizatorii concursului Măcin Mountain Fun anunță introducerea unei categorii separate pentru bicicletele electrice, în premieră în Romania. Este drept că mtb-urile electrice sunt încă rare la noi, dar toate au un început. Iar pentru competițiile ebike din Romania, începutul este la Măcin.

foto @MacinMF

Organizatorul anunță că această categorie nouă va avea clasament separat, iar concurenții vor avea startul separat, traseul pentru ei fiind cel pentru amatori. Se va desfășura sub formula Open, adică într-o singură categorie vor participa toate vârstele, orice sex și orice putere a motorului sau capacitate a bateriei. Regula strictă a categoriei este că participanții nu au voie să înlocuiască pe traseu acumulatorul cu unul nou. Categoria eBike va fi introdusă doar dacă la start se prezintă minim cinci concurenți.

“În SUA, unde a început trendul competițiilor e-bike acum vreo 3 ani, segmentul a devenit destul de popular, cu curse speciale dedicate e-bike, organizate după puterea acumulatorilor și cu reguli speciale, iar de curând UCI a creat categorie specială de curse pentru E-bike-uri”, spune Silviu Negoiță de la Asociația Bike Works.

„Nu putem spune că suntem fani e-bike (nu avem nici măcar un membru în asociație cu e-bike), însă credem că avem mintea destul de deschisă să dăm posibilitatea celor cărora le place “motorașul electric” și boost-ul pe care acesta îl dă, să se bucure de un traseu marcat, asistență în caz de nevoie și să se distreze în competiție așa cum o facem noi restul pe clasicele MTB”, au transmis organizatorii.

Le urăm succes și îi felicităm pentru această acțiune de pionierat!

Pentru sceptici, le reamintim că o bicicletă electrică nu merge singură ca o motocicletă. Pentru a înainta trebuie tu să pedalezi. Diferența este că pedalezi mai repede și mai ușor, în comparație cu bicicleta normală.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − 5 =