Acum citesti
JoyBike și Nh Bike anunță promovarea viitorului Bike Park Postavarul

Cluburile sportive JoyBike și Nh Bike anunță formarea unui parteneriat pe o durată de 5 ani. Scopul acestuia este promovarea comună a proiectelor de Bike Park realizate de fiecare club în Masivul Postăvarul, sub forma unui singur proiect unitar și coerent.

De la promotori:

Credem că prin unirea forțelor noastre Brașovul are o șansă mai bună să realizeze un Bike Park la standarde internaționale în Masivul Postăvarul, lucru dorit de ani buni de comunitatea locală de mountainbikeri, care ar propulsa Brașovul la nivelul unor importante orașe montane din Europa și de pe întreg mapamondul.

Astăzi, fondatorii ambelor cluburi, respectiv Ciprian Burtan și Micu Bogdan, au depus fiecare, sub formă de donație, proiectele tehnice și toată documentația aferentă acestora către Primăria Municipiului Brașov.

Primăria Municipiului Brașov și-a manifestat interesul față de proiectele de Bike Park și s-a angajat să definitiveze cele câteva studii încă necesare acestora și să realizeze investiția fizică. Primăria va decide daca va face direct această investiție sau indirect, prin intermediul Regiei Publice Locale a Pădurilor ”Kronstadt”.

Credem că avem șanse reale ca în anul 2019 să fie realizate primele trasee de mountain biking în Masivul Postăvarul.

 

Cluburile vor folosi în continuare toate resursele pe care le au la dispoziție pentru a promova acest proiect comun de interes major pentru orașul Brașov și pentru comunitatea de mountainbiking locală dar și pentru cea națională.

Suntem bucuroși că am făcut un pas important și decisiv în beneficiul Brașovului!

Cluburile sportive JoyBike și Nh Bike

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × two =