Acum citesti
EcoStuff Romania deschide sezonul de pedalat în județul Timiș cu „Lunca Timișului Trophy” 2018

Peste 300 de concurenți din țară și din străinătate vor lua startul Sâmbătă, 24 Martie, la „Lunca Timișului Trophy”, lângă Urseni, la 10 km de Timișoara. Lunca Timișului Trophy este un eveniment care va cuprinde curse destinate deopotrivă cicliștilor și alergătorilor.

Pentru pasionații sportului pe două roți este pregătit un traseu de mountainbike cu o lungime de aproape 60 de kilometri prin Lunca Timișului, pe ambele maluri ale râului, între podurile de la Albina și de la Șag și o cursă de ciclocross. Chiar dacă este pe plat, traseul de MTB cuprinde zone tehnice și spectaculoase, pe iarbă, pământ, pietriș sau prin pădure.  Cursa Continental Cyclocross Race va avea șapte sau opt ture mai scurte, de aproximativ 3 kilometri fiecare și include elemente specifice unui circuit de cyclocross: nisip, bariere de lemn, zone de alergare cu bicicleta, coborâri, zone tehnice și zone de viteză.

Alergătorii au de ales între cursele scurte de 2 sau 6 kilometri și cea de semimaraton. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina Facebook a evenimentului.

Startul va fi dat Sâmbătă dimineața la ora 10:00. Înscrierile continuă doar până Marți 20 Martie, doar pe site-ul evenimentului. Nu se fac înscrieri la fața locului.

Câștigătorii primesc premii și medalii, iar cei mai buni la cursa vedetă de MTB XCM vor primi trofeul Lunca Timișului Trophy 2018

Lunca Timișului Trophy este un eveniment organizat de EcoStuff Romania cu sprijinul Primăriei Moșnița Nouă, fiind sponsorizat de Continental Romania și United Business Center part of OpenVille.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × four =