Acum citesti
Cupa Națională Enduro 2017 s-a încheiat – rezumatul sezonului

În weekendul 14-15 octombrie a avut loc la Reșita concursul Metal Enduro. Cu aceeași ocazie s-a încheiat și Cupa Națională Enduro, Metal Enduro fiind a 5a și ultima etapă a Cupei.

Sezonul a început în primăvară cu etapa întâi de la Bistrița, desfășurată pe 8 și 9 aprilie. S-a continuat apoi la Oradea cu Thermal Enduro care s-a întâmplat pe 29 și 30 aprilie. Etapa a 3a  avut loc în județele Prahova și Brașov, la Ciucaș Enduro între 7 și 9 iulie. Harghita Enduro a fost următoarea etapă, data desfășurării fiind weekendul 9-10 septembrie. Iar a 5a etapă, așa cum spuneam, a fost la Reșița.

Alex Delcea la Metal Enduro 2017. Foto Corina Dorina

Etapele s-au desfășurat foarte bine în cea mai mare parte, dar am dorit să aflăm cum s-a văzut și din interior. Am cerut o poziție oficială din partea organizatorilor CNE, iar răspunsul a venit de la Tudor Geangălă, președintele ADMR – Asociația pentru Dezvoltarea Mountain Biking-ului din România.

Tudor ne-a transmis că o parte din lucrurile propuse pentru 2017 s-au întâmplat întocmai, altele pe jumătate, iar altele deloc. De reținut este că proiectul de organizare a Cupelor se desfășoară pe baza modelului de lucru cooperativ al organizatorului. „Este un mecanism ce necesită timp pentru a funcționa optim, iar noi suntem la început de drum”, spune Tudor. „Ceea ce experimentăm acum este un regim tranzitoriu, mai sunt câțiva pași importanți de făcut până când Cupele Naționale să fie două proiecte ajunse la maturitate. Sunt multe lucruri pe care le putem face mai bine. Unele le-am intuit, altele le-am aflat pe parcurs, iar altele ne au fost aduse la cunoștință sub formă de feedback pe adresa feedback<at>mtbcup.ro. Încurajăm folosirea acestei adrese de email ca mijloc de dialog.”

Participanții care au concurat în cadrul Cupei au obținut un număr de puncte în urma fiecărei etape. La final s-a făcut suma punctelor obținute. Un concurent poate obține o clasare foarte bună chiar dacă a absentat de la câteva etape. Este și cazul lui Sorin Parau care nu a participat la etapa 1 și 4, dar care s-a clasat totuși pe locul 2 în CG, mai sus față de Linul Darius Gabriel care a absentat la doar o etapă, a 4a.

Câștigător al Cupei Naționale Enduro la categorie Masculin 19+ este Dan Crișan de la Bike Point Racing. El a concurat la toate cele 5 etapele și a strâns un total de 565 puncte. Pe locul 2 s-a clasat Sorin Parau de la Bike House Crew, cu 560 puncte în ciuda absenței de la două etape. Pe trei este Darius Gabriel de la România pe Bicicletă. El a strâns 550 puncte concurând la 4 din 5 etape. Pal Gabor de la RideMore, este ocupantul locului 4. El s-a dat la toate cele 5 etapele și a strâns un 530 puncte. Iar pe cinci s-a clasat Fogarassy Botond de la Bike Point Racing, totalul său fiind de 515 puncte.

Podium Masculin Cupa Nationala Enduro 2017. Foto Mato Ioan
La categoria Masters 30+, locul 1 este ocupat de Liviu Bota, pe doi este clasat Sorin Văcaru de la Angry Shlongs on Twentynineres, trei este ocupat de Bogdan Stănila, pe patru este Florin Boncuț, iar pe cinci îl regăsim pe Florin Gheorghe de la Kronstadt Cycling.
Podium Masters Cupa Nationala Enduro 2017. Foto Mato Ioan
La categoria Juniori, cel mai bun a fost Mihai Anitan de la BikePoint Racing. Pe doi s-a poziționat Sebastian Râpea de la NHBike, pe trei Matei Moisil de la PlayBike, locul 4 este ocupat de Ion Munteanu, iar pe cinci îl avem pe Razvan Sacuiu de la NH Bike.
Podium Juniori Cupa Nationala Enduro 2017. Foto Mato Ioan
La Feminin cea mai bună enduristă pe 2017 este Martina Băieșu. Ea a concurat la 3 din 5 etape și a strâns 600 puncte. Pe locul 2 s-a clasat Lenghel Laura de la România pe Bicicletă, cu 590 puncte. Locul 3 este ocupat de Denisa Anghelina de la NH Bike. În urma celor 4 etape la care a participat a strâns 585 puncte. Locul 4 a fost câștigat de Anamaria Dragotă de la Slană & Blană, cu 580 puncte în timp ce locul 5 i-a revenit lui Patricia Plumbotă. Ea a concurat la 3 din 5 etape și a strâns 460 puncte.
Podium Feminin Cupa Nationala Enduro 2017. Foto Mato Ioan
Rezultate complete mai jos.

Pentru categoriile din cadrul Cupei este de reținut faptul că participanții trebuie să dețină o licență validă FRC. Categoriile pentru care se organizează Cupa sunt: Juniori, Feminin, Masculin 19+ și Masters 30+.

Însă traseele de concurs din etapele Cupei Naționale Enduro sunt deschise și amatorilor. Pentru ei există categoria Hobby unde nu este nevoie de licență FRC. Totuși sunt necesare adeverință de la medicul de familie și asigurare de accident valabilă pe perioada evenimentului. În cadrul acestei categorii nu există diferențiere între sexe și vârste, la final realizându-se un singur Clasament General valabil doar pentru etapa respectivă.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen − 11 =