Acum citesti
Ciclaton a anunţat traseul pentru 2015

Cu atâtea concursuri de ciclism în calendar aproape că pierdem din vedere ce este de fapt mai important în viaţă. Vorbim despre petrecerea timpului alături de prieteni sau familie şi susţinerea celor care au nevoie de ajutor din partea noastră.

Pe scurt acesta este Ciclaton, un velo-eveniment care se va desfăşura între 2-6 septembrie şi unde pedalezi sute de kilometri timp de mai multe zile alături de prieteni cunoscuţi sau în devenire susţinând în acelaşi timp unnumăr de cauze educaţionale. Susţinerea nu este însă doar prin vorbe şi poze frumoase ci prin donaţii.

traseu ciclaton 2015Ciclaton este alcătuit din 3 echipe: ciclatoniştii de anduranţă – cei care vor parcurge în întregime traseul propus de organizatori; ciclatoniştii temerari – cei care vor parcurge segmente mai scurte din traseu, în general cele aflate mai aproape de casă şi nu în ultimul rând echipa de organizare. Echipa de organizare permite ciclatoniştilor ca dimineaţa să se urce pe bicicletă, ziua să pedaleze la greu, iar seara să doarmă liniştiţi. Cu alte cuvinte echipa organizatorica se ocupa de tot, de la o simplă pană şi probleme medicale, la pauzele din timpul zilei şi organizarea locului în care se petrece noaptea.

Toata lumea care participă la Ciclaton donează spre cauzele educaţionale pe care evenimentul le susţine, de la staff-ul tehnic la ciclatoniştii de anduranţă şi temerari. În plus oricine altcineva poate susţine cauzele respective prin donaţii.

Pentru cicliştii temerari înscrierea pe un segment de traseu nu implică o taxă de participare, ci doar o donaţie către cauza aleasă, a cărei valoare este de 50 de lei.

Dacă nu ai bicicletă şi doreşti să susţii cauzele educaţionale alese de Ciclaton o poţi face pe reţelele de socializare, printre prieteni sau cunoscuţi sau prin donaţii, care se vor putea face direct pe site, prin formularul dedicat, dar şi prin transfer bancar sau ordin de plată. La fel ca şi anul trecut, valoarea minimă a unei donaţii este de 10 lei.

Cauzele educaţionale susţinute de Ciclaton vor fi anunţate începând cu data de 1 august.

Cicliştii temerari se vor putea înscrie pe segmente începând cu data de 4 august, pe www.ciclaton.ro, folosind formularul dedicat de pe site. La fel ca şi anul trecut, temerarii îşi vor alege o cauză, iar premergător pornirii la drum, dar şi în timpul evenimentului şi după acesta, îşi vor încuraja cunoscuţii să o susţină prin popularizarea ei sau prin donaţii.

Echipa tehnica asigură susţinerea cicliştilor pe întreaga durată a traseului:

– Tehnic – Ambulanţa de Biciclete;
– Alimentaţie sportivă – High5;
– Asistenţă medicală.

Dacă anul trecut Ciclaton a plecat şi s-a încheiat în Bucureşti ediţia a 2a de anul acesta porneşte din Sibiu şi se încheie tot aici. Traseul este în proporţie de peste 90% asfalt aşadar cicliştii vor pedala pe cursiere.

Iată care va fi traseul:

Ziua 1: Sibiu – Târgu Mureş – 147 km
Ziua 2: Târgu Mureş – Cluj Napoca – 136 km
Ziua 3: Cluj Napoca – Albac – 129 km
Ziua 4: Albac – Deva – 105 km
Ziua 5: Deva – Sibiu – 146 km

Route 3,097,931 – powered by www.bikemap.net

Valorile Ciclaton:

  • Susţinem educaţia centrată pe individualitatea fiecărui copil şi pe dezvoltarea aptitudinilor sale;
  • Considerăm că educaţia de calitate este fundamentală în viaţa și evoluția comunităţii;
  • Credem că voluntariatul este una dintre cele mai importante modalităţi de a ne/te implica şi schimba în bine comunitatea și țara noastră;
  • Promovăm o viață sănătoasă şi dinamică prin sport și rezonăm cu proverbul „mens sana in corpore sano”; am ales să traducem pasiunea noastră pentru biciclete în Ciclaton, şi să mişcăm împreună roţile educaţiei;

Ştim că schimbarea pe care ne-o dorim cu toţii începe atunci când fiecare dintre noi dă mai departe un lucru bun – un fel de leapşă care ne aduce împreună.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 4 =