Acum citesti
București MTB Race anunță traseul pentru prima sa ediție

Finalul de sezon nu este deloc sărac în evenimente, cel puțin pentru cei care locuiesc în sau în jurul Bucureștiului, București MTB Race fiind unul din concursurile mult așteptate. Organizatorii Asociația Clubul Sportiv BikeXpert și Asociația Parcul Natural Văcărești, te invită la acest concurs care are loc în Parcul Natural Văcărești, cunoscut drept Delta dintre blocuri. Evenimentul se desfășoară sâmbătă, 4 noiembrie, așadar după ce păsările migratoare care locuiesc aici, au plecat spre țările calde.

Foto: bucuresti-mtb.ro

Traseul, care are o lungime de aproximativ 6 km, se va desfășura pe digul care înconjoară parcul și pe potecile principale, în afara zonelor de protecție, astfel încât prezența cicliștilor să aibă impact zero asupra ecosistemului. Ciclismul în Parcul Natural Văcărești este o acțiune permisă de regulamentul aprobat de Ministerul Mediului.

Cursa este una rapidă și puțin tehnică, cu diferență de nivel neglijabilă. Vor exista în mare 6 linii drepte cu destul de puține viraje. Potecile pe care se va desfășura concursul, sunt suficient de late în majoritatea timpului, așadar depășirile se vor putea face fără mari probleme.

Traseul de 6 km va fi parcurs de 7 ori de categoriile: Elite Masculin; Masculin 15-18 ani; Masculin 19-29 ani; Masculin 30-39 ani; Masculin 40 + ani; Feminin 15-18 ani; Feminin 19-29 ani; Feminin 30+ ani.

Traseul de 6 km va fi parcurs de 1, 2 sau 3 ori de categoriile Copii: M/F 7-8 ani; M/F 9-10 ani; M/F 11-12 ani; M/F 13-14 ani. Numărul de ture va fi stabilit la fața locului în funcție de condițiile traseului și cele meteo.

Numărul de participanți este limitat la 200 pentru adulți și la 100 pentru copii, iar taxa de participare este în valoare de 85 lei dacă e plătită până pe 26 octombrie sau 100 lei dacă este se plătește între 27 octombrie și 2 noiembrie.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven + nineteen =