Acum citesti
Beţe în roţile bicicliştilor cu ocazia Orei Pământului 2016 în Bucureşti

Luna aceasta, pe 19 martie, avem o nouă ediţie a evenimentului Ora Pământului. Este un eveniment simplu în cadrul căruia toată lumea este invitată să facă economie la orice, atât cât pot, timp de o oră. Majoritatea aleg să stingă lumina sau să oprească aparatele electrice. Practic este vorba despre manifestarea grijii faţă de planeta noastră, şi implicit faţă noi, prin această economie simbolică ce durează o oră, dar care, la nivel mondial, semnifica foarte mult.

La aceeaşi categorie a „grijii” intră şi reducerea poluării, lucru pe care noi bicicliştii îl facem în fiecare zi când alegem să folosim bicicleta sau mersul pe jos ca mijloc de deplasare în locul maşinii personale sau chiar al transportului în comun.

Cu ocazia evenimentului Ora Pământului Bucureşti de pe 19 martie 2016 asociaţiile Adevăraţii Veloprieteni România, WWF-România şi SkirtBike au pus la cale o nouă ediţie care urmează să adune cât mai mulţi biciclişti în efortul de conştientizarea a locuitorilor capitalei asupra poluării produse de transportul personal motorizat. Bicicliştii urmau să parcurgă un traseu cu o lungime de 15 km care străbate zone centrale din oraş pentru expunere maxima, traseu care are loc seara între orele 20:30 şi 21:30.

earth-hour-bike-lights-or-ora-pamantului-biciclete-luminoase
Sursa foto umblat.ro

Evenimentul a fost anunţat, desigur, cu respectarea legii. Un astfel de eveniment nu trebuie aprobat de nimeni. Este doar adus la cunoştinţa Primăriei care îl poate respinge doar dacă în aceeaşi zonă şi perioadă este deja anunţat altceva. Nu a fost cazul, aşa că evenimentul Ora Pământului a fost „aprobat” pe traseul propus de asociaţii: Parcul Izvor, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Charles de Gaulle, Arcul de Triumf şi retur pe Kiseleff, Calea Victoriei la Parcul Izvor. Traseul propus de poliţie are doar 7 km şi oferă o vizibilitate mult redusă: Parcul Izvor – Berzei – Piaţa Victoriei – Charles de Gaulle, Arcul de Triumf.

Însă Poliţia Rutieră a Municipiului Bucureşti s-a opus. Potrivit comunicatului Asociaţiai Adevăraţii Veloprieteni poliţia Bucureşti „consideră inoportună o plimbare a bicicliştilor” întrucât „prioritatea se pune pe buna desfăşurare a traficului rutier motorizat”. Cu o asemenea mentalitate nu este de mirare că suntem încă în epoca de piatră a transportului public urban.

Ce doreşte poliţia Bucureşti să ne transmită prin punctul lor de vedere este că bicicliştii vor „sufoca” traficul într-o zi de sâmbătă la ora 8 seara. Cât de absurd şi de penibil poate fi acest punct de vedere? Cât de absurd într-o lume în care majoritatea autorităţilor au început să admită că transportul personal motorizat într-un oraş nu are un viitor şi indiferent cât de mult s-ar încerca „fluidizarea” nu se va reuşi, martor fiind nu doar istoricul de până acum ci şi exemplul ţărilor vecine care au trecut la favorizarea transportului public motorizat sau al celui personal nemotorizat. Poziţia Brigăzii de Poliţie Rutieră a Municipiului Bucureşti arată cât de ancorată în trecut este mentalitatea potrivit căreia „maşina este cea mai importantă”.

Mai mult Poliţia Rutieră Bucureşti nu are nici un cuvânt de spus în privinţa aprobării evenimentului sau traseului, care nu are practic nevoie de aprobare. Poliţia poate doar să-şi „dea cu părerea”. Doar că părerea pe care şi-a dat-o îi face extrem de „neplăcuţi” şi „antipatici” şi demonstrează gândirea îngustă şi lipsa de viziune. Într-o lume unde autorităţile se întrec în organizarea de evenimente frumoase pentru oameni în cele mai vizibile locuri, evenimente care descreţesc frunţile şi te fac să mergi a doua zi la serviciu mai optimist, pentru Bucureşti se doreşte în continuarea înecarea în praf, fum, beton, nervi şi finalmente se doreşte îmbolnăvirea oamenilor prin toată această „fluidizare” utopică a traficului motorizat.

Aşadar acesta este situaţia evenimentului Ora Pământului în Bucureştiul anului 2016, una dintre cele mai poluate oraşe europene. Evenimentul va avea în continuare loc şi, potrivit legii, poate avea loc în continuare pe traseul ales de organizatori, cel de 15 km. Poliţia poate doar să „opineze” şi apoi să asigure siguranţa participanţilor la eveniment pe traseul de 15 km.

Vezi Comentarii (10)
  • Aveti cumva dovada in scris cu raspunsul Politiei?
    Sa-mi aratati voi o gasca de 2000 biciclisti prin centrul Bucurestiului toti in sir indian respectand regulile de circulatie si apoi jur ca dau eu politia in judecata.

  • Adevaratii veloprieteni my ass…

    Cand o sa va dati seama ca la fiecare plimbare facuta in grupuri de genul circulati ilegal? Cand o sa constientizati ca astfel de actiuni atrag si mai multa ura, si nu simpatie? Ca vreti sa atrageti atentia asupra traficului infect facandu-l si mai si?

    Vrei sa te dai cu bicla ia 3 prieteni si fa-o de capul tau.

    In plus da, Primaria trebuie sa aprobe.

    7.2 Reguli speciale privind circulaţia bicicletelor în grup
    (1) Circulaţia bicicletelor în şir sau coloană compactă se admite numai dacă lungimea totală a
    acesteia nu depăşeşte 20 metri, în caz contrar fiind necesară fragmentarea coloanei pentru a permite
    intercalarea vehiculelor care efectuează manevre de depăşire, cu excepţia cazurilor de acţiuni
    organizate în care grupul de biciclete este escortat de autovehiculele Poliţiei rutiere.
    (2) Bicicletele sunt obligate să circule pe un singur şir.

    • Stimate domn Sebastian. Multumim pentru opinie. Ce sugestii aveti Dvs. ca alternativa la actiunile AV pentru rezolvarea definitiva a statutului biciclistului urban in Romania si ce ati facut Dvs. pana acum in acest sens? Multumim

    • Să înțeleg ca u ești genul de om care se duce pana la magazinul din colț cu masina ? Nu îți convine nu participa… Și unde vrei să ieși cu cei 3 prieteni cu bicicleta? Când nu ai unde…

  • Da, traficul auto se va desfasura ceva mai greu ca de obicei intr-o sambata seara… Ideea este insa ca o astfel de actiune ar trebui sa atraga simpatie si chiar simpatizanti… practicanti. Acceptul (formal) al Politiei nu ar face decat sa incurajeze mersul pe doua roti, in beneficiul tuturor. Sigur ca o actiune de acest fel nu se poate face respectand 100% prevederile legale referitoare la circulatia bicicletelor pe drumurile publice, dar este loc de toleranta si intelegere, mai ales in ocazii de acest fel… Cred ca reprezentantul Politiei a avut o zi mai grea (explicabil intr-un oras infernal ca Bucurestiul, sufocat de traficul auto, nu de cel velo!) si isi va reconsidera punctul de vedere, dand o mana de ajutor la buna desfasurare a actiunii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen + sixteen =