Wouter Cleppe a participat la competiția pe etape Adria 4islands în perioada 13.04-16.04.2016 împreună cu Blazso Marton și ne povestește despre experiența avută în primele două etape.
Afirmația “o cursă unică de mountain bike” nu e o minciună deoarece combinația dintre atmosfera autentică a unei curse cu puțini participanți și nivelul profesionist, într-un cadru aparte e, să spunem așa, cel puțin unică! Spectaculos, de neuitat, fantastic… sunt doar câteva cuvinte prin care poți descrie evenimentul ăsta…
Anul trecut am participat la prima ediție a concursului și așteptam cu nerăbdare ediția cu numărul doi. La prima ediție, organizatorii au demonstrat că sunt mai mult decât capabili să organizeze un eveniment de succes și văzând satisfacția noastră după finișul celei de-a patra etape, au fost motivați și mai mult să îmbunătățească lucrurile. Și au făcut-o!!! Traseul te conducea pe poteci incredibile așa că din punctul acesta de vedere nu prea aveau cum să îmbunătățească ceva, exceptând eliminarea zonelor cu primejdii ridicate, precum cele în care traversai terenuri private sau cele care te duceau prin centrul orașelor, dar și creșterea numărului de voluntari și a marcajelor de pe traseu. Astfel s-a optat pentru îmbunătățirea competiției în dauna turismului aferent(cu toate că deplasând startul celei de-a doua etape din portul Kampor în centrul Lopar, organizatorii au creat o oportunitate suplimentară pentru ca participanții să poată descoperi centrul istoric după competiție, îmbinând astfel o călătorie înapoi în timp cu o ieșire de refacere).
Echipa organizatorică a fost foarte amabilă și tot timpul dispusă să ofere o mână de ajutor. Chiar dacă numărul de participanți s-a dublat față de anul trecut, organizatorii au putut gestiona situația într-o manieră plăcută, oricare dintre persoanele cu inscripția STAFF s-au arătat foarte dispuse să-ți rezolve orice mic inconvenient pe care l-ai fi putut avea, pe deasupra cu un zâmbet larg! Incredibil! Din punct de vedere logistic e dificil să ai patru curse pe 4 insule, dar întreg evenimentul a crescut mult față de anul trecut. Mă întreb cum vor reuși organizatorii să îmbunătățească ceva pentru anul 2017, aceasta fiind provocarea pe care o au de înfruntat persoanele care se ocupă de eveniment, dat fiind faptul că au reușit să o facă și anul acesta, aștept cu nerăbdare să văd ce aduce ediția de anul viitor.
Ziua 1, Insula Krk, Baska-Baska, 67km 1700m diferență de nivel, locul 4
În săptămâna dinaintea cursei, vremea de la Budapesta a fost propice pentru ultimele antrenamente mai grele, dar vremea bună din primăvară are și un efect negativ asupra mea deoarece sunt alergic la polen…Fiind mai prostovan, am încercat dintotdeauna să supravețuiesc fără pastile, deoarece ele mă transformau într-un zombie. În ultimii 15 ani am reușit să scap de ele, dar aparent norocul meu se terminase. M-am trezit joi în toiul nopții neputând să respir, simțeam că plămânii mei nu se expandau și a fost de-a dreptul înfricoșător. Cred că asta se numește deja astm, nu? În fine, am încercat să rezolv problema dar după 4 nopți nedormite am mers la medic. Acesta mi-a zis să iau medicamentele antihistaminice în fiecare zi, în caz contrar lucrurile aveau să devină mai rele. Medicamentele erau necesare pentru ca organismul meu să dezvolte puțină rezistență la polen. Am primit de asemenea un inhalator pentru momentele cele mai neplăcute, dar la naiba, asta folosesc toți riderii pseudoprofesioniști! N-aveam de gând să-l utilizez doar dacă nu aveam încotro. Luni seara am luat prima doză de medicamente, iar cursa care debuta miercuri avea să mă găsească extenuat din cauza lipsei de somn și din cauza problemelor cu respirația. Nu era o situație ideală însă speram să nu-l dezamăgesc pe Marton Blazso, coechipierul meu la ediția de anul acesta…
Miercuri, la ora 10 veni timpul să-mi testez, la propriu, plămânii. După start, plutonul pleaca prin centrul vechi al orașului Baska așa că e timpul să stau în față pentru a evita eventualele probleme. După 1 km începem urcarea abruptă spre biserică iar situația se clarifică repede. Da, mă simt în formă! Ba nu, nu pot să merg după cei mai rapizi. Nu stăm, rău iar la momentul în care intrăm pe potecă suntem pe poziția a treia. Să ne ținem de primii ar fi fost sinucidere curată atât pentru mine, cât și pentru Marton. El dictează ritmul, iar eu stau în roata lui și sufăr cu toate că tempo-ul pare în regulă. Când ajungem pe platoul din vârf (luna) mă pot relaxa puțin datorită fullsuspensionului meu în timp ce Blazso avea de furcă cu suprafața accidentată. Deci să-l ajut puțin ducând trena, dar nu sunt sigur de capacitățile mele. Ca echipă lucrăm perfect împreună, având experiență ne simțim unul pe celălalt și nu e necesar să vorbim. După primul punct de alimentare văd echipa de pe locul patru apropiindu-se. Urma o coborâre tehnică așa că decidem să ridicăm tempo-ul. Dar imediat mă simt slab, de parcă cineva-mi înfige cuțite în plămâni, nu e un semn bun… Misiune îndeplinită, rămânem în fața echipei de pe locul patru și începem cea mai dificilă parte a traseului de azi. Minute și minute peste bolovani, stânci pe o coborâre tehnică. E perfect pentru noi, dar nu și pentru restul echipelor. Mă așteptam la o porțiune mai lejeră, dar cei din organizare și-au făcut treaba și ne-au găsit încă o urcare abruptă pe pietriș. Greu, foarte greu!
Ajuns pe porțiunea mai lejeră simt că lucrurile iau o întorsătură urâtă. Picioarele îmi sunt din ce în ce mai grele așa că trebuie să-l las pe Marci să facă toată munca în timp ce eu mâncam și beam cât mai mult pentru a salva etapa…dar nu. Când ajungem la al doilea punct de alimentare mă opresc să umplu ambele bidoane, iar echipa de pe patru ne ajunge. Oarecum stresat, dar și motivat, echipa din spate ne prinde pe ultima urcare. Îi explic la Marton că trebuie să-mi conserv energiile și să merg într-un ritm mai lent. Nu e plăcut, dar asta e situația. Ultimii 10 km sunt în coborâre, lucru care ne avantajează puțin colaborarea. Strig la Marton să-i lăsăm pe băieții de pe patru să o ia înainte deoarece un atac aici m-ar fi costat prea multă energie. Terminăm imediat în spatele lor. La final am fost surprinși de cele 30 de secunde distanță, dar organizatorii fiind cinstitți au luat în calcul timpul net de concurs al fiecărei echipe, de la momentul la care treci sub poarta de start și până la final. Așa e cinstit și pentru cei care vin din spate (noi am pornit din prima linie în timp ce echipa Calcit de pe trei au pornit din poziția 80 plus).
Ziua 2, insula Rab, Lopar-Lopar, 61km, 1150m diferență de nivel , locul doi 
Etapa de azi debuta într-un loc nou, centrul istoric al orașului Lopar, cu toate că traseul era identic cu cel de anul trecut. N-aveam să trecem prin centru, dar cred că e mai bine așa. Așa că după o plimbare draguță cu feribotul care a durat aproape 2 ore am luat startul la 10.30. După 1 km, din nou etapa debutează cu o urcare abruptă, iar primele echipe dispar în față de parcă ar fi de pe o altă planetă. Trecem pe poziția a treia și reușim chiar să reducem ecartul față de echipa de pe doi. Exact în momentul în care-i ajungem din urmă ghinionul îi lovește cu o pană. Marton pare motivat acum să accelereze și ne găsim din nou în compania prietenilor de ieri de la Calcit. Pe urcările de singeltrail lungi și pietruite din pădure, Marton menține un ritm ridicat așa încât băieții par să renunțe. Eu privesc din spate și decid să accelerez pentru a reduce ecartul față de Marton, până aici totul e în regulă…Suntem pe poziția a doua și urma o porțiune rapidă printre pietre pe urme de jeep, porțiune presărată cu viraje alunecoase. După ziua de ieri mi-e teamă să nu rămân din nou fără puteri așa că-l las pe Marton să facă 80% din treabă, îmi pare rău dar asta e….
Marton e puternic și nu pare să fie în dificultate, iar kilometri curg în favoarea noastră. Pe urcare simt că mai am putere așa că trec la conducere. Al doilea punct de alimentare ne așteaptă în față și trecem repede de el cu bidoanele umplute fără să pierdem timp. Traseul devine din nou foarte tehnic și pietruit, e timpul să testez bicicleta și cauciucurile Ikon! Trecem fără probleme și atacăm pe ultimele urcări ale zilei cu zâmbetul pe buze. La finiș ajungem pe poziția a doua, o zi perfectă în care am avansat și în clasamentul general pe locul doi ( echipa de pe doi a suferit două pene și o grămadă de probleme tehnice ). După final am căutat trail-urile de anul trecut de-a lungul plajei, superb! Un scurt duș, un schimb de haine(să aveți tot timpul un rucsac cu haine de schimb la etape din astea) plus o masă bună la hotel, lucrurile sunt perfecte! Organizatorii au rezervat și soarele pentru călătoria pe feribot înapoi la Krk, pur și simplu o nouă zi în paradis.
Partea a doua urmează mâine!
Text: Wouter Cleppe
Adaptare și traducere: Robert Dobai
