Am avut mai multe revelații la această a doua ediție a Carpathian MTB Epic. Prima, pe care cu siguranță au avut-o mulți, a fost doar o reamintire despre cât de bine pregătiți sunt unii sportivi străini, un lucru care nu reiese doar din clasamentul final ci unul care poate fi văzut cu ochiul liber și este de regulă sintetizat în clasica frază: ăștia urcă ca locomotivele, bă! Apoi, am realizat că n-am mai fost de mult la o competiție sportivă care să reunească atâtea nume importante de pe scena locală și trebuie să recunosc că mi-a plăcut la nebunie (din lipsă de timp, chiar n-am mai ajuns pe la vreo competiție). Mai ales duelul dintre Tudor Oprea și Robert Dobai, care a fost unul ce m-a ținut cu sufletul la gură și cred că dintre toate ale competiției, a fost și cel mai spectaculos. Ultima, dar nu cea din urmă, s-a născut sub prestația lui Raul Sînza, care ne-a dovedit că putem avea speranțe din partea sportivilor români.
Revenind la ceea ce MPG a pus pe picioare în România, adică Carpathian MTB Epic – o cursă cu 4 etape adresată doar celor puternici și capabili să înfrunte așa ceva, pot spune că a doua ediție a luat ce-a fost mai bun de la prima și a dus totul la un nivel superior. Nu țin minte să fi auzit plângeri legate de organizare, iar în ceea ce privește traseele, acestea au fost modificate față de cele de anul trecut, cu o a 2a etapă de suferință, privind desigur prin prisma dificultății urcărilor și coborârilor, unele similare cu cele de la enduro, altele atât de dificile încât nici măcar nu pot fi categorisite. Dar frumoase. Ziua de duminică a fost cea mai relaxată, aceasta fiind de altfel deschisă către cei care au vrut să dea tot ce-au mai bun timp de o zi, pe un traseu de 60 de km cu aproximativ 2.400m diferență de nivel. Lejer dacă ne gândim la zilele anterioare ale competiției. 1-day-challenge a adus peste 60 de concurenți la start, primul reușind să încheie cursa în sub 3 ore, iar ultimul, în aproape 8 ore.
La fete s-a impus Ariane Luthi care a mers incredibil de bine (poți să înțelegi doar dacă o vezi) și care a închis cursa cu un timp de top 30, la general! Româncele au fost preprezentate până la final de Alexandra Vulpe, de la Daimon Cycling Team, care a reușit să parcurgă toate etapele, terminând cu un gap de 7 ore și 55 minute, după elvețiancă.
În ceea ce-i privește pe sportivii români, Arpad Kelemen s-a clasat după Raul Sînza, urmat fiind de Bogdan Duca. O cursă spectaculoasă au făcut Tudor Oprea și Robert Dobai, între aceștia fiind înregistrată o diferență la final de doar 45 de secunde în favoarea lui Oprea – o luptă aprigă și spectaculoasă, după cum notam mai sus. Ede Molnar i-a urmat pe cei doi cu o diferență de 3 minute și 18 secunde, după acesta sosind Alexandru Stancu, Attila Malnasi, Lucian Logigan și Roberto Burță. Deși nu i-am văzut foarte aproape unul de celălalt în cursă, Marius Ionașcu Maus și Daniel Roșioru au fost separați de mai puțin de 2 minute, în favoarea ciclistului gălățean.
Carpathian rămâne în continuare o cursă spectaculoasă, exemplar organizată, ajutată nu doar de trasee și peisaje dar și de vremea bună (cu mici excepții) care cu siguranță a dat o nuanță diferită acestei competiții pe parcursul celor 4 zile. Oamenii din spatele organizării, pe care-i cunosc, merită desigur toată aprecierea, căci doar ei știu cât a fost de tras pentru amenajarea traseelor și pentru asistența în timpul concursului.
Într-un final însă, tot ce contează este că efortul a meritat pentru toate taberele, România și-a mai adăugat în calendar o competiție care atrage sportivi străini pe meleagurile noastre – promovându-ne țara și în vestul Europei, lansând totodată o nouă provocare pentru ediția care urmează: cine va fi noul rege al Carpaților?
Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Cheile Grădiștei – Jud. Brașov
