Acum citesti
Biciclist amenințat cu arma în Brașov

Se pare că unii sunt de părere că violența chiar este cheia rezolvării problemelor. Colegul de breaslă velo-jurnalistică Maximilian Munteanu a fost, foarte recent, obiectul amenințărilor unui taximetrist brașovean care staționa bine-mersi pe pista de biciclete. Omul care mergea cu bicicleta s-a oprit să îi spună că nu e tocmai în regulă că blochează o bandă de mers, moment în care taximetristul s-a inflamat, pentru ca peste puțin timp să-și scoată arma pe care o avea asupra sa și să îl amenințe pe Munteanu.

taxi

Firește că totul s-a mutat la secția de poliție, unde a fost adus și șoferul recalcitrant, și nimeni nu a fost împușcat, însă acest exemplu vine ca mărturie a faptului că mai avem de șlefuit mentalitatea unor concetățeni cu o atitudine (taxime)tristă, care pătează imaginea unor domenii de activitate într-un mod stupid. În cele de mai jos am introdus relatarea personală a lui Maximilian Munteanu, căruia îi dorim cât mai multe chestii bune în șaua bicicletei!

Astăzi veneam cu bicicleta dinspre Centrul Civic, iar în fața spitalului Regina Maria/Sf. Constantin, această oază de civilizație și compasiune pentru semeni, era parcat bine-merci un taxi. O clasică. Aceeași clasică din fiecare zi, de unde începe Iuliu Maniu pâna aproape de liceul de artă, pe unde trece pista asta amețită de biciclete.

M-am oprit și i-am spus omului că blochează ilegal o bandă, că pune în pericol bicicliștii și să-și miște mașina de acolo. Mi-a spus că puteam să-l ocolesc și că el poate opri oriunde vrea, taximetrist fiind, că-s eu bou și nu cunosc legea. L-am avertizat că i-am pozat mașina, că sun la poliție și, în paralel, îi întrebam pe cei doi agenți de pază de la spital de ce nu fac nimic. Au ridicat din umeri că n-au ce le face șoferilor. Cam pe atunci am început să mă înjur cu taxistul. I-am zis de mă-sa, mi-a zis și el tot din ăstea de dragoste și, deîndată, ca orice șofer care are impresia că ”se dă jos din mașină” și toți pică-n cur de spaimă, a coborât și a venit la mine. Era un dop de om la vreo 60-65 de ani, cu plete sure și ochelari de hippiot (sic) cu lentile mov. Mi-a pus o palmă pe față și mi-a spus că mă bate de nu mă văd. I-am răspuns că de abia aștept și i-am pus și eu o palmă nerăbdătoare pe obrazul neras. Deja în faza asta intervenise între noi unul dintre agenții de pază, dar, spre surprinderea mea, ăsta mic al meu s-a repezit la mașină și a scos din portieră un pistol în teacă” Mi l-a agitat în față și s-a răstit la mine: ”Bă!!! Dacă vreau, te-mpușc, bă! Dar îți dau cu el în cap acum, ai înțeles, bă?!” M-am scandalizat, i-am spus că acum clar sun la poliție și, între timp, s-a iritat și un cetățean de-și parcase mașina regulamentar alături și i-a întrebat pe agenți de ce nu au chemat ei deja poliția. Ăla micu’ s-a băgat înapoi în mașină, eu am pus mâna pe telefon și am sunat la secția 1, aia de la vreo 300 de metri de mai încolo. Între timp, curajul s-a murat, iar Hyundai-ul alb cu turelă de ATI s-a pus în mișcare grăbit, cotind dreapta, pe 13 Decembrie.

A venit duba, mi-au luat băieții datele, le-am arătat poza cu mașina, au dat prin stație, m-au trimis la secție, am scris o reclamație și între timp am aflat că l-au găsit pe eroul muschetar. M-a preluat un inspector și ne-am mutat într-un birou de la etaj, am stat puțin de vorbă și am rescris declarația mea, cu accentul pe detalii. Am aflat că taximetristul avea permis de port-armă și că pistolul era un Walther înregistrat, dar că a încălcat clar regimul armelor și munițiilor și că va fi sancționat pentru asta, iar arma probabil confiscată. Am fost întrebat dacă vreau să mă constitui parte civilă, am spus că momentan nu, iar inspectorul a fost foarte amabil și mi-a explicat cam tot ce voiam sau aveam nevoie să știu. I-am spus că intenția mea nu e să trag bani de pe om, ci să livrez un exemplu și că lumea trebuie să afle că AȘA NU. A fost de acord cu mine.

Ce e de reținut?

Totul trebuie să înceapă de undeva. Nu vă mai lăsați descurajați de toți boii pesimiști ”că nu se poate” și că ”poliția nu face nimic”. Poliția e foarte în regulă de cele mai multe ori. Nu vă mai lăsați călcați în picioare de toți nenorociții. Nu mai trăim în 1995, nici ca atitudine, nici ca tehnologie. Gunoaiele ăstea umane trebuie să înțeleagă că nu pot face chiar ce vor, când vor, unde vor și cum vor. NU! Stop! Pozați-i, reclamați-i, postați-i pe internet și dați-i în gât. Doar așa se vor învăța minte. Totul trebuie să înceapă de undeva.

Ah, am sunat și la taxi ATI, mi s-au prezentat scuze și la scurt timp am fost sunat de șeful de acolo. Omul a stat de vorbă cu mine, a fost relativ rezonabil, mi-a spus că omul nu a avut o reclamație în ceva de genul 17 ani de taximetrie și că-i pare rău. I-am spus destul de ferm că ar trebui să fie ceva mai atent la cum își alege colaboratorii (la ATI nu sunt angajați) și că oameni din ăștia n-ar trebui să circule așa lejer pe străzi.

Dar problema zonei Regina Maria – Nicoli – Sanitas rămâne. Probabil că dacă vor exista mai multe reclamații bine documentate, polițiștii vor fi geană pe șoferi și vor începe să dea amenzi mai cu dragă inimă. Și atunci căcănarii vor învăța să parcheze. Nu de alta, dar de cele mai multe ori, acest efort imens presupune traversarea a trei benzi.

Vă doresc să n-aveți parte de astfel de imbecili, dar dacă veți avea, să-i ardeți de să nu se vadă!

Vezi Comentarii (2)
  • Foarte bine! La fel si eu atrag atentia celor care stationeaza pe banda de biciclete chiar daca nu sunt „calare” , tot asa baieti!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten + fifteen =