Acum citesti
AsPIC Romania solicita declararea serviciilor de vanzare, reparare biciclete, prin Ordonanta Militara, ca fiind prioritare, recomandate în perioada starii de urgenta

Stimate Domnule Klaus Iohannis, Președinte al României,
Stimate Domnule Ludovic Orban, Prim-Ministru al Guvernului României,
Stimate Domnule Ion-Marcel Vela, Ministru al Afacerilor Interne – Președinte al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Noi, membrii AsPIC România (Asociația Producătorilor, Importatorilor și Comercianților de Biciclete din România) dorim să vă aducem la cunoștință câteva situații / oportunități / propuneri.

ACCEPTÂND CĂ:
în situația actuală, de la declararea pandemiei de Covid-19, pe durata stării de urgență declarate:
– foarte multe magazine de biciclete și accesorii au fost nevoite să suspende activitatea din lipsă de clienți, în condițiile în care nu a fost solicitat acest demers la nivel oficial;
– mulți cetățeni consideră în mod eronat că nu au dreptul să se deplaseze la magazinele specializate pentru achiziționarea de biciclete, trotinete sau piese de schimb, sau pentru servicii de reparații;
– mulți cetățeni consideră în mod eronat că investiția într-o bicicletă este ACUM un ‘moft’, punând în prim plan investiția în produse alimentare mai mult sau mai puțin perisabile (dar multe dintre ele NU mai ajung să fie utilizate, după o perioadă îndelungată de stocare), și odată ajunse acasă le vor consuma în mod exagerat și sedentar;
– a fost emisă Ordonanța Militară nr. 8 din 9 aprilie 2020 care permite / încurajează în mod explicit cetățenii să se deplaseze în vederea achiziționării de autoturisme sau piese auto de schimb, în contextul în care bicicleta este un mijloc de deplasare mult mai sigur și mai ieftin;
– sunt interzise deplasările în grup de mai mult de 3 persoane care nu locuiesc la aceeași adresă, păstrându-se distanța fizică;
– sedentarismul forțat provoacă o serie întreagă de probleme medicale (obezitate, anxietate, panică, depresie, probleme cardiace etc);

– se apropie sărbătorile pascale, marea majoritate a populației va consuma foarte multe alimente și nu va face mișcare aproape deloc;
– România este țară membră UE, interesată să respecte reglementări / recomandări europene.

ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE:
– bicicleta este un mijloc de deplasare utilitară, individuală;
– bicicleta este un mijloc de deplasare care nu poluează;
– bicicleta este un mijloc de deplasare care nu aglomerează;
– pedalatul utilitar către și de la locul de muncă asigură necesarul MINIM de mișcare fizică, atât de necesară în perioade de sedentarism forțat, pentru cele/cei care NU POT lucra de acasă;
– pedalatul de agrement în proximitatea locuinței asigură necesarul MINIM de mișcare fizică, atât de necesară în perioade de sedentarism forțat, pentru cele/cei care POT lucra de acasă;
– pentru siguranța biciclistului, reparațiile la bicicletă au nevoie de cele mai multe ori de intervenția unui specialist autorizat;
– magazinele SPECIALIZATE de biciclete efectuează reparațiile în ateliere / încăperi separate, care nu permit accesul clienților în incinte și elimină astfel riscul apropierii și transmiterii virușilor;
– pentru achiziționarea unei biciclete este necesară proba / testarea la fața locului;
– deplasarea a două sau trei persoane (care nu locuiesc împreună la același domiciliu) în același autovehicul creează o expunere îndelungată a acestor persoane și crește riscul transmiterii virusului în cazul persoanelor asimptomatice, în timp ce dacă același persoane s-ar deplasa pe biciclete, nu ar avea contact apropiat pe durata deplasării;
– primăvara este vârf de sezon în comerțul cu biciclete, și toate firmele implicate în această activitate își atrag veniturile necesare supraviețuirii economice pentru restul anului, exact în această perioadă;
– sunt sute de firme care desfășoară activități de producție, import și distribuție, comerț în detaliu, servicii de reparații și întreținere plătitoare de taxe, care riscă să întrerupă parțial sau definitiv activitatea și să contribuie la destabilizarea economiei pe termen scurt și mediu;
– termenul “ciclism” în limba română are sens prioritar sportiv, utilizarea lui ducând la o percepție eronată cum că ne referim la sportul pe două roți.

SOLICITĂM,
în numele membrilor asociației AsPIC România (proprietari de firme și magazine implicate în comerțul cu biciclete și echipamente / reparații și întreținere pentru biciclete), emiterea unei Ordonanțe Militare suplimentare care să includă următoarele:

– Acceptarea și recomandarea explicită a deplasărilor utilitare scurte cu bicicleta în detrimentul folosirii transportului public, numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitând formarea oricărui grup de mai mult de 3 bicicliști care nu locuiesc la același domiciliu.

– Introducerea unor clarificări specifice, precum: “este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de biciclete și trotinete, piese de schimb pentru biciclete și trotinete și servicii de reparații velo”;

– Introducerea obligativității instalării de rastele pentru parcarea bicicletelor, în piețele agro-alimentare și la sediile instituțiilor publice, pentru încurajarea cetățenilor să facă deplasările necesare cu bicicleta în detrimentul transportului public;

– Utilizarea termenului “biciclism” în loc de “ciclism” în comunicarea oficială, cuvânt care are un sens larg, utilitar;

În sprijinul afirmațiilor / solicitărilor noastre, dorim să vă aducem la cunoștință și următoarele declarații oficiale din partea organizațiilor europene:

Confederația Industriei Europene a Bicicletelor (CONEBI) și Federația Europeană a Biciclistilor (ECF), reprezentând utilizatorii de biciclete din toate statele membre ale UE, consideră că, în contextul răspândirii răspândite a COVID-19 în Europa, utilizarea bicicletelor și trotinetelor, mecanice și asistate electric, întotdeauna cu respect total pentru normele oficiale de protecție a sănătății publice – ar trebui încurajate.

Morten Kabell, CEO la ECF, declară:
“Pe biciclete, oamenii păstrează distanța necesară pentru evitarea infecțiilor. De asemenea, este mult mai puțin susceptibil să atingă obiecte potențial contaminate în spațiul public. Pentru a reduce riscul de infecții, ministrul federal al Sănătății, Jens Spahn, a menționat, prin urmare, biciclismul pentru a funcționa ca una dintre recomandările sale pentru populație. Pe o notă mai generală, activitatea fizică regulată, cum ar fi biciclismul, ajută la menținerea sănătății sistemului cardiovascular și a plămânilor, prevenind bolile și protejând organismul de infecții. Prin urmare, este important ca oamenii să poată continua pedalatul pe parcursul crizei și să poată găsi ajutor în cazul în care au nevoie să-și repare bicicleta.”

Din fericire, în majoritatea statelor membre ale UE, practica continuă a biciclismului pentru deplasările necesare, cum ar fi mersul la muncă sau cumpărăturile alimentare, este protejată, deoarece magazinele de reparații de biciclete își pot continua operațiunile chiar și în conformitate cu normele stricte de „blocare”.
Din nefericire, în unele state membre, magazinele de reparații pentru biciclete nu au voie să se deschidă sau sunt nevoite să se închidă din cauza scăderii drastice a afluxului de clienți speriați că nu au voie sau că se pot infecta, chiar și atunci când ar putea face acest lucru într-un mod care să reducă la minimum riscurile de infecție.

Manuel Marsilio, General Manager la CONEBI, declară:
“Atelierele de reparații ale bicicletelor oferă un serviciu de bază populației și permit mobilitatea de minimizare a riscurilor pentru a continua acolo unde este mai necesar. Prin urmare, consider că ar trebui să rămână deschiși în aceste perioade dificile, desigur într-un mod care să protejeze sănătatea angajaților și a clienților.”

Europarlamentarii Grupului S&D Alessandra Moretti (Italia, Comisia ENVI pentru Sănătate și Mediu) și Ismail Ertug (Germania, Comitetul de transport TRAN) sunt de acord cu această propunere:

„În primul rând, am dori să spunem că suntem profund empatici cu toți cei care au contractat virusul și familiile lor. Vrem să fim aproape de ei și admirăm munca medicilor și asistentelor din Europa care furnizează un serviciu curajos, de o importanță vitală pentru sănătatea publică a milioane de cetățeni europeni.

Respectând pe deplin diferitele legi naționale de călătorie din statele membre ale Uniunii Europene, considerăm că mobilitatea pentru muncă și necesități dovedite ar trebui să fie abordată – acolo unde este posibil – în moduri care să permită o mai mare distanțare socială, cum ar fi mersul pe jos și mersul cu bicicleta, remarcând faptul că transportul public prezintă unele riscuri suplimentare. Din acest motiv, magazinele de vânzare și reparații ale bicicletelor, cu precauțiile de sănătate necesare și adecvate, ar trebui să poată rămâne deschise pentru a permite tuturor să călărească în siguranță, favorizând astfel un risc mai mic de infecție”.

Vă asigurăm că solicităm acest demers pentru a contribui la trecerea acestei perioade de criză într-un mod constructiv și sigur.

Vă mulțumim anticipat!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × two =