Acum citesti
Alpha – cea mai tehnologizată bicicletă


Poate candida cu succes la acest titlu, deoarece aspectul bicicletei Alpha este pe cât de simplu pe atât de tehnologizat. Brief-ul de creație nu a sunat niciodată în genul „trebuie creată o bicicletă indopată cu tehnologie” ci mai degrabă „o bicicletă care să fie și fixie dar și multi speed”.  Fixie și multi speed fără un butuc flip flop? Pare imposibil. Asta credeam și noi până astăzi, însă cei cinci ingineri care au proiectat bicicleta Alpha ne contrazic prin produsul pe care-l poți admira în fotografia de mai jos.

În locul Bottom Bracketului este încastrat un sistem care ajută la alegerea funcției de fixie sau de free wheel cu 3 viteze. Acesta acționează asemenea unui ambreiaj electronic legat la butucul din spate printr-o curea de transmisie ascunsă de asemenea în cadru. În butucul din față regăsim un dinam integrat care iluminează ledurile montate pe bicicletă.


Informații complete despre viteză, cadență, distanță parcursă sau viteza în care te afli, pot fi citite direct de pe ecranul LCD montat pe ghidonul bicicletei. Bineînțeles și acesta este foarte bine integrat astfel încât să nu pară a fi un apendic. Toate datele pot fi descărcate pe un card de tip SD ca apoi să fie introduse și citite din computerul tău personal.


Țevile cadrului sunt realizate din carbon și sunt îmbinate cu ajutorul unor elemente realizate din aluminiu. Bicicleta Alpha se află momentan în stadiul de prototip dar poate ajuta pe viitor la dezvoltarea a noi sisteme pentru biciclete.


Ce rol ar trebui să joace electronica în industria de biciclete din punctul tău de vedere?


via thealphabike.com



Vezi Comentarii (9)
  • Din punctul meu de vedere este o prostie. Bicicleta trebuie sa ramana simpla si neatinsa de tehnologie. Poate ca suntem deja depasiti de viteza cu care evolueaza lucrurile, insa asa ceva imi este greu sa accept.

  • @Seciu: s-o crezi tu p-asta! Uita-te doar la bicicletele electrice cat au evoluat si cat se bine se vand (in vest ce-i drept, nu aici). Deci mi se pare perfect plauzibil ca tehnologia sa fie din ce in ce mai prezenta pe biciclete. Nu c-as fi deacord cu astfel de sisteme dar indiferent de parerea noastra isi vor croi drum prin jungla tehnologica.

  • As zice ca nu trebuie pierdut din vedere principalul. Tehnologia te ajuta, dar nu pedaleaza pentru tine. Deci, cu cat mai putina si mai usoara, cu atat mai bine. O bicicleta electrica porneste de la 18 kg in sus. Multumesc, nu. Prefer sa imi pot trece mireas… asta, bicicleta peste prag in brate. Respectiv nu prea inteleg de ce ar alege cineva o e-bike cand ar putea lua direct un scuter. Daca tot nu ii prieste pedalatul.

  • Asta cam asa e.Din clasica BIcicleta vom construi o MOTOcicleta.Totusi de ce sa te mai complici cu acumulatorii unui e-bike cand la banii aia iti poti lua un scooter mai ieftin.Dar sa nu uitam…cu scooter-ul nu ajungi unde ajungi cu bicicleta.Sa fim realisti 😐

  • Este o bicicleta foarte eleganta care nu cred ca are 18 kg , cel mai probabil undeva la 12 max 14 kg. Nu este considerata bicicleta de competitie avand in vedere ca poate fi folosita fixie sau cu 3 viteze.
    Inainte de aceasta bicicleta au mai fost facute biciclete pe acelasi principiu dar cu cardan in loc de curea.

  • Bicicletele electrice nici nu ar trebui sa poarte acest nume. Mai degraba „moped cu functie de autopropulsare”. Cat despre bicicletele tehnologizate cu schimbatoare electronice si lcd-uri integrate sau mai stiu eu ce, le inteleg doar ca pe un hobby, o ambitie a unor oameni destepti pasionati de bicicleta si electronica. Nu am nimic impotriva cu orice inovatie de natura mecanica, dar electronica si digitalul nu cred ca-si au locul in acest domeniu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 2 =