Acum citesti
Topeak JoeBlow Fat – pompa specială pentru anvelopele fat

Poate te întrebi de ce este nevoie de o pompă specială pentru anvelopele bicicletelor fatbike. Este adevărat că şi una normală face treaba bine însă anvelopele fat funcţionează optim la presiuni extrem de mici de multe ori chiar sub 1 BAR. Deşi gradaţia pompelor normale începe de la zero aceasta merge în general până la 10-11 atmosfere. Din acest motiv precizia unei umflări corecte la presiune mică nu este prea bună.

Dacă Bontrager a scos pompa specială pentru anvelope tubeless, Topeak lansează acum JoeBlow Fat pentru bicicletele fatbike. Însă această pompă nu este bună doar pentru anvelopele mari ale bicicletelor fat ci şi pentru orice altă bicicletă la care nu ai nevoie de o presiune mai mare de 2 BAR (30 PSI), iar aici sunt incluse şi 29er-ele. Din păcate sunt excluse clasicele 26 inch pentru care ai nevoie de 3 BAR.

pompa podea Topeak JoeBlow Fat 02

Dacă din start pompa este exclusă la utilizarea pe cursiere JoeBlow Fat este cât se poate de potrivită pentru bicicletele fat întrucât gradaţia este din 0,5 în 0,5 BAR. Aşadar o presiune de 0,9 BAR nu va fi deloc greu de obţinut. Topeak spune că o mişcare verticală completa a pompei echivalează cu 0,07 BAR (1 PSI). Adevărul este că la randamentul asta vei cam da mult în gol până vei ajunge la presiunea de 2 BAR dacă ai nevoie.

pompa podea Topeak JoeBlow Fat 04

Pompa dispune de capul TwinHead pentru valve Presta şi Schrader la care se adaugă un buton pentru reglaj fin. Preţul recomandat este de 49 Euro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − one =