Acum citesti
A 2a ediţie a MTB Skills & Boots Camp, la Câmpulung Muscel

A doua ediţie a MTB Skills & Boots Camp se va desfăşura la Câmpulung Muscel, între 29 şi 31 august. Tabăra este rezervată riderilor/rideriţelor MTB de nivel începător şi intermediar, care doresc să îşi însuşească tehnicile de bază cross-country, astfel încât să poată savura un traseu complex în siguranţă, fie că e vorba despre un concurs, fie că e vorba despre o ieşire de plăcere.

marc_sandu

Pentru cea mai bună coeziune între participanţi, numărul de locuri este limitat la şase persoane, iar de explicarea, demonstrarea, aplicarea în teren a tehnicilor MTB şi de coordonarea grupului de rideri se ocupă Marc Sandu, personal trainer & MTB coach. Cele trei zile de pedalat prin împrejurimile pitoreşti ale oraşului Câmpulung Muscel, la poalele masivului Iezer sunt menite şi să îţi îmbunătăţească forma fizică, din programul MTB Skills & Boots Camp nelipsind înviorările matinale (se pare că Marc a dezvoltat un adevărat hobby în această direcţie) şi exerciţiile de stretching, utile şi în antrenamentul tău ulterior.

Iată cum arată în linii mari programul MTB Skills & Boot Camp, Câmpulung Muscel:

Ziua 1, vineri, 29 august, începând cu orele 12:00: întâlnire şi împrietenire rideri, prezentare curs, de ce a fost organizat, care este scopul taberei. Evaluare participanţi, verificare şi corectare setări bicicletă, poziţie rider, tehnica de pedalare. În prima zi ne vom concentra îndeosebi pe exerciţii de echilibru pe bicicletă, tehnică de frânare eficientă, viraje, teorie şi practică, vom insista asupra unui lucru simplu, dar pe care puţini îl aplică: privirea! Cum să evaluezi şi să “copiezi” traseul, cum să lucrezi cu suspensia bicicletei şi cu suspensia ta “naturală” şi chiar cum să cazi mai în siguranţă, avem multe de făcut în prima zi. Apoi, recapitulare şi intrăm pe superbele trasee din zona Câmpulung – Lereşti.

Ziua 2, sâmbătă, 30 august

Nu vom merge la Câmpulung în concediu! Ziua doi începe dis de dimineaţă cu o invioarare înainte de micul dejun, după care ne ocupăm de tehnici pentru mai multe tipuri de viraje, urcări scurte şi explozive dar lăsăm loc şi câtorva sesiuni de tortură pentru fibrele lente. Avem mai departe de lucru la coborâri, iar apoi studiem potecile cu tot ce încearcă ele să ne surprindă, pietroaie, rădăcini, mici ruperi de nivel. Vedem ce avem de făcut pentru a pune toate împreună şi a capătă o nouă fluiditate pe traseu. O luăm pe “drumul lung” spre casă, ceea ce înseamnă că savurăm ce am învăţat şi trecem prin peisaje superbe.

Ziua 3, duminică, 31 august
Analizăm, recapitulăm, vedem ce putem îmbunătăţi în cazul fiecărui rider/riderite. În funcţie de nivel şi de preferinţe, învăţăm să sărim că iepurii (bunny hop, desigur), să ne folosim de cărare pentru mici sărituri care să ne facă să câştigăm timp, abordăm după puteri mici ruperi de pantă şi diverse obstacole care de regulă îi fac pe mulţi participanţi la concursurile de XC – Maraton să coboare din şa. Cu un pic de voinţă, tehnică şi o abordare relaxată, se rezolvă, a se ţine cont că în această tabăra se lucrează şi la abordarea mentală a unei ieşiri pe MTB. Discutăm din nou, stabilim ce dorim să mai repetăm, să exersăm, să lămurim, după care ne lansăm într-un ride “epic” înapoi spre Câmpulung. Pentru a ajunge înapoi în Câmpulung va trebui însă să trecem de două căţărări de gradul 4, pe asfalt, căţărări pe care participanţii la prima ediţie a MTB Skills & Boot Câmp au strâns din dinţi şi s-au descurcat admirabil! Recompensa este pe măsură, oferta restaurantelor din centrul Campulungului fiind generoasă…

Detalii importante: cazarea se face într-o vila elegantă şi confortabilă în Leresti, la ieşirea din Câmpulung spre Cabană Voina, în camere de două persoane. Costul de persoană al MTB Skills & Boot Câmp este de 450 lei şi nu include transportul şi masă. Mai multe detalii despre aceste aspecte la înscriere.
Înscrierile se fac pe adresa: [email protected]. Detalii la telefon: 0745-083-191.

Marc Sandu este rider KTM Cycling, personal trainer acreditat de European Fitness Association, instructor Schwinn Cycling bronze level şi are peste cincizeci de curse XC-Marathon la activ, naţionale şi internaţionale, şi câteva podiumuri în categoria de vârstă. Redactează race-reports pentru FreeRider, dar a testat şi biciclete pentru revista Top Gear şi pentru rubrica “La Ghidon” a emisiunii TV “La Volan”, pe Digi24 HD. Că MTB coach antrenează sportivi amatori şi profesionişti – pentru care şi campioni naţionali la motocross.

Iată părerile participanţilor la prima ediţie a MTB Skills & Boot Camp:

“Încă din primele minute petrecute alături de Marc şi ceilalţi ucenici în arta pedalului pe coclaurile patriei, atmosfera a fost cea de tură cu prietenii, extrem de relaxată şi de plăcută. Nu a fost tocmai uşor, nu ne-am aşteptat să fie uşor, dacă vroiam să fie uşor stăteam pe canapea în fata TV-ului sau să ne lăudam pe forumuri şi pe Facebook cât de performantă este bicla din dotare, a fost atât de greu încât, acum, după aproape o lună, să ne gândim la un singur lucru: MAI VREM!” Andreea şi Alex, Râmnicu Vâlcea

“Această tabară a fost un câştig 100%: boost de încredere şi de cunoştinte în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă, trasee deosebite, companie excelenta şi atmosferă super!

Antrenorul mi-a depăşit aşteptările în ceea ce priveşte profesionalismul şi tactul de care a dat dovada în cele 3 zile.” Cătălin, Iaşi

„Ce mi s-a părut foarte OK la tabară este modul în care părţile „teoretice”, în care învaţam şi exersam diferite tehnici, se îmbinau cu traseele mai lungi. Astfel, am putut învăţa şi exersa, într-un mod plăcut toate punctele din programul taberei, care, să fiu sincer, iniţial mi s-a părut foarte ambiţios. Zona Campulung-Leresti e superba, cu multe trasee de MTB. Cu colegii rideri m-am înţeles foarte bine. Chiar m-au ajutat şi ei cu sfaturi despre reglaje/întreţinere bicicletă. Cazarea a fost foarte bună, într-o vilă frumoasă, toată la dispoziţia noastră. Iar ca bonus, tot evenimentul a fost fotografiat de un fotograf profesionist. Astfel am putut dovedi soţiei că am fost în tabară de MTB şi prietenilor ca am facut bunny-hop! J La Marc am apreciat pasiunea sa pentru acest sport cât şi răbdarea cu care a lucrat cu fiecare dintre noi deopotrivă, în functie de nivelul şi de aşteptările fiecaruia.” Cătălin, Bucureşti

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 4 =