Ma bucur ca am “misiunea” de a prezenta un race report la Urban Race, cursa din cadrul evenimentului Bike Fest, despre care am aflat cu mai putin de 24 de ore pana la startul efectiv. De ce? Pentru ca in acelasi weekend era programat concursul “BikeXpert Alpine Challenge”, dar care s-a amanat din cauza conditiilor meteo din ultimele zile, chiar cod portocaliu de furtuni in unele zone.
Vineri seara, “navigand” pe retelele de socializare, gasesc o super informatie, si anume: “sambata, 12 septembrie, va avea loc o competitie prin curtea Palatului Parlamentului”. Imi sclipesc ochii, imi sun prietenul si colegul de echipa Simionescu Daniel si il pun in tema cu cateva informatii despre eveniment, despre traseul ce masoara 5,3 km ce avea sa inconjoare cea mai mare cladire din tara si care trebuia facut de 5 ori, deci un total de circa 26km, “un fleac”. Astept ora 20 sa se termine programul de munca, sar pe bicicleta si fug in Parcul Izvor, de unde se puteau ridica pachetele de start. Acolo se faceau si inscrierile pentru cei care nu au apucat sa o faca online. M-am incadrat in timpul limita, si uite asa, vineri seara, la aproape orele 21, aveam kit-ul de participare la Urban Race. Plec bucuros catre casa cu gandul sa nu ma agit foarte tare pentru cursa asta, deoarece e scurta si are un grad de dificultate redus, deci am program liber. M-am culcat mult dupa miezul noptii.
Ziua concursului incepe tot cu ploi, ma dau greu jos din pat, ma uit pe geam si nu-mi place deloc ce vad si ce simt si parca nu aveam cheful acela de dinaintea unei curse. Vemea asta urata pur si simplu te trage la somn. Intre timp, pun mana pe telefon, iau legatura cu 2 prieteni, ne imbarbatam unul pe celalalt si in mai putin de o ora eram gata si ferm convins sa ma duc la cursa, chiar daca ploua!
Am ajuns in zona si incep sa vad benzile de marcare si delimitare, ma strecor printre ele si intru pe traseu. Imediat intalnesc 3 ciclisti , dintre care pe unul chiar il cunosteam si care imi spune ca ei fac o tura de recunoastere; timp aveam destul, curiozitatea era destul de mare, deci continui cu ei. Eu mergeam destul de incet, sa nu ma stropesc, ocoleam baltile, atent sa nu ma ud inainte de start. Urcam si coboram pante scurte, legate de zone de plat, apoi iesim pe soseaua din jurul uriasei cladiri, intram iarasi in curte si ajungem intr-o parcare unde se termina pavajul si apare “cireasea de pe tort” a cursei: o portiune de maxim 500m, dar unde era numai pamant imbibat cu apa, unde in tura de recunoastere chiar mi-am luat bicicleta la spinare, sa nu o murdaresc inaintea startului, iarasi foarte grijului. Atunci am realizat ca o sa fie o cursa murdara, la propriu!
Ajung in zona start/finish, ma intalnesc cu cei 2 prieteni cu care m-am imbarbatat moral la prima ora si primesc vestea urata de la unul dintre ei, care din pacate nu a apucat sa se mai inscrie, dar a decis totusi sa alerge fara numar de concurs, de distractie. Ma strecor printre cei aproape 200 de concurenti, imi gasesc un loc bun in a 2-a linie si astept startul, timp in care cautam cu privirea si analizam concurenta, care se anunta, din punctul meu de vedere forte accesibila. Ploaia marunta inca era cu noi si ne-a tinut reci cele 15 minute pana cand a inceput numaratoarea inversa.
Nu a fost un start foarte tare, dar de ajuns cat in prima linie dreapta sa apara deja primele cazaturi, cativa concurenti alunecand ca pe gheata pe pavajul ud. Din fericire, nu a fost nimic grav, toti s-au ridicat si au continuat.
Inca de la inceput, un tinerel a luat-o in serios si a apasat pedala, dar eu, normal ca nu il lasam sa scape, m-am dus dupa el si am stat in roata lui; era pus pe fapte mari si in primul kilometru deja ramasesem doar noi doi. S-a uitat de doua ori cu coada ochiului, m-a vazut ca sunt acolo si la un moment dat, imi spune sa ma bag si eu in fata. Nu l-am ascultat, i-am spus ca ma uit in spate dupa un prieten, cel fara numar de concurs, stiind ca vrea sa recupereze, sa mergem impreuna si poate dupa aceea facem ceva mai serios. Tanarul s-a suparat a inceput sa apese si mai tare in pedale. Nu m-a speriat, am vazut ca pot sa stau cu el fara sa ma chinui, in continuare intorcand capul din cand in cand, cautandu-l cu privirea pe Dan, care nu dupa mult timp a recuperat.
Eram 3 baieti in fata, cu mine acum in frunte, ma simteam bine, chiar imi placea, chiar daca eram deja ud. Am intrat pe portiunea cu pamant si plina de balti, dar acum fiind in concurs, nu am mai ocolit ci doar cautam trasa cu terenul cel mai tare… nu exista, totul era moale si strat destul de gros. Partea de off road se termina cu o usoara coborare, care din cauza namolului s-a transformat intr-o zona putin mai tehnica, de altfel si singura din cei 5,3 km. Aici, inainte coborarii, in prima tura, a fost pusa o bariera, ca sa oblige concurentii sa se dea jos de pe biciclete, cu scopul de a evita orice incident, mai ales din partea celor cu mai putina experienta. Acea bariera a fost doar in prima tura, dupa care au realizat ca mai mult incurca si au decis sa o scoata.
In a 2-a tura, tanarul care a plecat tare, dadea semne ca nu poate sa tina pasul cu noi, pe pante, chiar daca nu erau lungi, parea ca se cam chinuie. Am intrat iarasi in zona off road, care, a fost “framantata” de aproape 200 de biciclete si care s-a transformat intr-un namol de nedescris. M-am asezat bine pe bicicleta si am inceput sa pedalez mai tare, asa cum stiam eu mai bine, asa cum am descoperit ca trebuie, de la alte curse in care m-am mai luptat cu namolul. Dupa aceasta zona, imediat am pus distanta intre mine si urmaritori, dar eu eram deja plin de namol, bicicleta la fel, sentimet nu foarte placut… asta este, eram in cursa si trebuia sa o termin, de preferat sa o castig. Incepeam sa caut baltile mai mari de pe sosea, sa trec prin ele sa se mai curete bicicleta, mai ales transmisia.
Tanarul in tura a 3-a a cam disparut din peisaj, dar l-a animat alt concurent, de aceasta data pe o bicicleta de cyclo-cross, care pe portiunile de asfalt mergea destul de tare. Nu stiam exact ce e cu el, ne-a prins el din urma sau noi pe el? L-am intrebat in ce tura este si spre surprinderea mea, era in aceeasi ca si noi, deci el ne-a prins din urma, mergea bine, tinea ritmul. Totul pana la portiunea de namol, unde nu avea cea mai buna tehnica si pierdea teren si am inteles ca acolo, in acea cursa, nu are cine sa ma bata, deci aveam toate sansele sa castig concursul.
A 4-a si a 5-a tura am hotarat sa merg mai tare, m-am distantat putin de cei doi, si dupa 1 ora si 1 minut, trec primul linia de finish. Imediat, am fost rugat sa dau un interviu la o televiziune, apoi altul si dupa premiere inca unul, in total 3 interviuri si mai multi concurenti m-au felicitat, m-au facut sa ma simt bine, bucuros ca am castigat, chiar daca acest concurs, trebuie sa recunosc, nu a fost greu sau mai bine spus, concurenta a fost slabuta.
Dintr-o zi care acum o sapatamana se anunta foarte grea, cu o cursa epica, s-a transformat intr-una mult mai usoara, dar trebuie sa mentionez ca a fost o organizare foarte buna, au avut cronometrare cu cip, au facut o atmosfera frumoasa, vesela si nu in ultimul rand, cu premii destul de generoase.
Material editat de Vlad Urzică.
Salut Vlad. Buna descrierea cursei…..insa e o remarca pe care trebuie s-o fac. Organizarea a fost proasta dintr-un considerent important….. Cursa trebuia sa fie una pentru ciclistii amatori (cei care merg pe bicla la serviciu sau prin parcuri la plimbare), asa cum a fost si anul trecut. Insa ce am vazut acolo la start, in primele 3 randuri….era o expozitie de sponsorizari si competitori care stau mai mult prin concursuri. A fost ca si cum ai pune intr-un ring un boxer amator impreuna cu Mayweather. Ce rost a mai avut participarea atator persoane, cand premiile s-au impartit deja de la start ?
Te salut Alex!
Iti garantez ca absolut toti de acolo, chiar si cei din primele randuri, sunt numai cilcisti amatori, inclusiv eu. Ca toti ceilalti avem un job la care mergem zilnic. Daca mergi la cateva concursuri intr-un sezon, nu te scoate din categoria „amatori”.
Cu respect,
Vlad Urzica