Faptul că o persoană din România participă la un concurs în afara țării reprezintă în general o bucurie. În particular însă, bucuria cunoaște un nivel superior atunci când respectivul concurează la o etapă de Cupă Mondială. Vlad Sabău se numără printre cei care au avut parte de un astfel de eveniment, chiar de curând, pe data de 14 septembrie. Nu ia parte pentru prima dată la o astfel de competiție și nu este nici singurul, însă are câteva lucruri interesante să ne povestească, iar noi am ciulit deja urechile.
1.Ai luat startul acestei etape din Norvegia alături de Kulhavy, Schurter, Fumic sau Fontana. Care a fost sentimentul pe care l-ai trăit în acele momente?
Salutare. La fiecare etapă de Cupă Mondială sau Campionat Mondial la care am luat startul am fost oarecum alături de aceşti rideri incredibili. E foarte greu de descris acel sentiment pentru că simţi nişte emoţii pe care în alte condiţii nu le poţi trăi. Dar e un sentiment foarte fain.
2. Descrie-ne traseul și povestește-ne cum ai încheiat cursa.
La un astfel de nivel nu am o experienţă tare bogată, dar pot să spun că traseele sunt din ce în ce mai tehnice. Nu doar coborârile pline de bolovani sau săritorile întâlnite mai degrabă pe un traseu de FourCross (4X) ci şi urcările sunt tot mai dificile. La Hafjell traseul a fost unul dificil şi din cauza solului bolovănos cu pietre foarte ascuţite care ameninţau integritatea anvelopelor cam 80% din cei 4km. Nici o tură nu semăna cu cealaltă deoarece poziţia lor se schimba. Existau şi nişte zone unde era ceva izvor şi băltea apa dar traseul era ciclabil 100%. “Norocul” nostru a fost ca am avut parte de vreme bună şi n-a plouat, altfel ecuaţia cursei ar fi fost cu totul alta. Datorită poziţiei mele in clasamentul UCI am luat startul de pe ultima linie, având numărul 86 din cei 91 care au luat startul. Numărul riderilor a fost mai mic deoarece Norvegia e o ţară foarte scumpă şi am încercat să profit de acest lucru. M-am tot întrecut cu niste danezi şi suedezi, care până la urmă au făcut pană sau au căzut fiind nevoiţi să abandoneze. În final m-am clasat pe poziţia 66. Pentru mine ca “rezultat” este unul bun, însă acum ştiu ce trebuie să îmbunătăţesc pentru sezonul următor.
3.Se apropie măcar un pic de vreun traseu din România cel de la Hajfell?
Cu părere de rău niciun traseu de un astfel de nivel nu se apropie cu vreunul din România. O spun asta fără nici un fel de lipsă de respect pentru organizatorii din Romania. Unii dintre ei chiar îşi dau silinţa să organizeze evenimente reuşite. Însă ca tehnicitate, traseele din ţară sunt foarte departe de unul de Cupă Mondială. Comparativ cu traseul de la Păltiniş, care e cel mai fain traseu de XCO din ţară, pe o scară de la 1 la 10, Hafjell ar avea 10 iar Păltiniş un 5, maxim 5,5. Dar cred că şi noi suntem pe un drum bun. Din astfel de evenimente învăţăm şi încercăm să implementăm şi la noi o parte din aceste cunoştinţe.
4.Ce este mai important pentru spectacol: rider-ul, traseul sau publicul?
Cred că toate combinate oferă rezultatul perfect. Însă pot spune ca la Nove Mesto, în Cehia, au fost mult mai mulţi spectatori decât la Hafjell, animând cursa mai tare.
5.A câta etapă de Cupă Mondială la care participi este cea de acum două săptămâni și cum ți-a îmbunătățit experiența? Care este următoare țintă?
Pentru mine este a 3-a etapă de Cupă Mondială. Orice eveniment de o aşa importanţă îţi îmbunătăţeşte chiar şi viziunea despre mountainbike. De fiecare dată scopul principal a fost să parcurg traseul cât mai repede cu putinţă, şi să termin cursa întreg. Având ocazia să te dai cu cei mai buni rideri din lume mai mult la antrenamente vezi anumite linii, ştii cu ce viteză să abordezi un viraj şi multe altele. În cursă aflându-mă în spate, încerc să pun în aplicare lucrurile învăţate la antrenament chit că diferă atmosfera foarte mult. Cred ca de-a lungul iernii voi avea mai mult timp de reflectat asupra unor noi ţinte.
6.Crezi că avem în țară rideri suficient de puternici care să termine în top 20 la o astfel de etapă?
Cu părere de rău, cred că nu. Suntem foarte departe de nivelul la care se află mountainbike-ul de elită în acest moment. Cred că mai realist ar fi o clasare în primii 50, chit că şi aşa ar fi tare greu. Fără investiţii în copii, nu cred că avem şanse la un top 20 în următorii ani.
7.Cum ai ajuns la destinație? Știu că ai călătorit cu avionul, dar cine a sponsorizat această deplasare?
Călătoria a fost una obositoare, dar a meritat. Sprijinul major a fost din partea celor de la Extreme Riders Distribution care de altfel sunt importatorii şi distribuitorii mărcii Cannondale în România. Ajutor am mai avut şi din partea lui Mihai Udvar, prieten de-al meu care locuieşte în Norvegia de ceva timp şi fără de care nu m-aş fi descurcat deloc, dar am scos şi bani din propriul buzunar. La fața locului am avut parte si de ajutorul celor de la Cannondale Factory Racing care m-au ajutat din punct de vedere tehnic, călătorind cu avionul și neputând să iau cu mine chiar tot.
8.Cum este mai bine să savurezi o astfel de etapă de campionat mondial: din fotoliu privind monitorul, de pe margine sau direct de pe bicicletă?
Dacă un rider îndeplineşte condiţiile impuse de UCI pentru participarea în cadrul unui astfel de eveniment, din punctul meu de vedere, cel mai bine savurezi un astfel de eveniment direct de pe bicicletă. Dacă nu, să fii pe margine e un sentiment special care pot garanta oricui că va crea o anume dependenţă.
9.Câți dintre doritori pot participa la un astfel de eveniment? Care sunt criteriile după care sunt aleși riderii ce urmează reprezinte o anumită țară?
Pentru a participa la un astfel de eveniment trebuie îndeplinite una dintre cele două condiţii impuse de UCI: să faci parte din lotul naţional sau să ai minim 20 de puncte în clasamentul UCI.
Fotografii: Mihai Udvar
