Tudor Oprea, singurul ciclist român care ne-a reprezentat la Jocurile Olimpice

Ai în față primul episod dintr-un șir mai lung de interviuri, realizate cu unii dintre cei mai cunoscuți cicliști români, persoane care au dăruit multe acestui sport și care ne-au adus satisfații și zâmbete. Singurul cu care puteam începe seria este Tudor Oprea, despre care puțini știu că este singurul ciclist român care a participat la Jocurile Olimpice de la Atena. Și nu doar atât, căci sunt multe de aflat despre el, povești și întâmplări pe care le vei citi în rândurile ce urmează.

1.Salut Tudor! După 20 de ani de carieră, cum te simți în acest moment?

Salut! Sunt onorat că ați început cu mine această serie. Mă simt foarte motivat în continuare. Scena de mountain bike din România și nu numai îmi oferă an de an noi provocări, așa că îmi vine greu să o părăsesc.

2.Care este cea mai vie amintire a ta din întreaga carieră? Și de ce anume și-a păstrat întâietatea până în prezent?

Sunt foarte multe, dar poate cele mai pregnante sunt cele din 2003 când am câștigat câteva competiții internaționale care mi-au permis și calificarea la Jocurile Olimpice. Tot din acea perioadă, 2002 – 2004 îmi amintesc cu plăcere primele participări la competiții importante gen Cupa Mondială sau Campionate Mondiale. Multe din aceste participări s-au repetat ulterior, dar nu am avut aceleași trăiri ca în acei primi ani.

3.Povestește-ne te rog cum ți-ai clădit “drumul” către Jocurile Olimpice, care au fost trăirile la acea vreme și care au fost concluziile pe care le-ai tras la întoarcere. De ce nu a existat și o a doua oară?

“Drumul” a fost pentru mine partea cea mai frumoasă și interesantă din această poveste. Toate competițiile la care am participat pentru a acumula puncte, emoțiile de la finalul concursurilor la care am urcat pe podium, suspansul updatării clasamentelor UCI, oamenii pe care i-am întâlnit în timpul deplasărilor și în final obținerea unui loc pentru Atena au constituit o experiență deosebită. Participarea în sine la Jocurile Olimpice a fost și ea o experiență frumoasă. Am rămas însă la final cu o impresie nu tocmai plăcută în ce privește profesionalismul oamenilor de sport din România. Eram obișnuit deja cu aceste lipsuri la nivel de federații dar așteptam mult mai mult de la partea Olimpică; am fost dezamăgit din acest punct de vedere.

În perioada care a urmat Jocurilor Olimpice de la Atena relația mea cu federația a fost una foarte proastă, și nu am vrut să mă implic în elaborarea unei strategii pentru calificare la următoarea ediție, așa că această strategie nu a existat. Pentru Londra cred că aveam șanse să calificăm un sportiv, dar am început campania destul de târziu și fără o coordonare suficientă. S-au modificat destul de mult și criteriile de calificare, cu efortul unui singur sportiv fiind practic imposibil să te mai califici în prezent.

4.În acest moment, consideri că avem sportivi care ne-ar putea reprezenta țara la următoarele Jocuri Olimpice? Care consideri că este potențialul țării noastre la o astfel de competiție și pe cine ai în vizor drept sportiv cu mare potențial?

Asta facem în prezent împreună cu Lucian Logigan, încercăm să acumulăm puncte pentru a urca în clasamentul de calificare la Jocurile Olimpice. Cred că avem șanse dar va fi foarte greu. Ne luptăm pentru un loc cu țări care au mult mai mulți sportivi prezenți în competițiile internaționale și mult mai mult potențial. Pe Luci îl văd ca fiind printre puținii sportivi care au pregătirea dar și experiența necesare pentru a ne reprezenta la competiții de nivel înalt. Pe de altă parte văd tot mai mulți tineri care încep să aibă rezultate bune și sunt foarte ambițioși. Din păcate nu avem cluburi care să le poată oferi un suport adecvat. Și nu mă refer aici neapărat la un suport material – acesta cred că se poate găsi la ora actuală în România. Mă refer la experiență managerială în domeniu, la suport logistic pentru organizare și deplasări, la sfaturi privind antrenamentele și abordarea competițiilor. Toate acestea sunt practic absente pentru că nu există persoane cu experiență în competițiile de mountain bike, și senzația mea este că sunt foarte puțini cei care vor să dobândească acest gen de experiență.

5.Să ne întoarcem un pic la tine. Cum ți-ai început cariera, ce anume te-a atras către acest sport? Și mai ales, cum s-au schimbat acele vremuri față de cele din prezent?

Mi-au plăcut dintotdeuna sporturile outdoor. Am făcut escaladă, ski-alpinism, am mers foarte mult pe munte. După ce am început să merg mai serios cu bicicleta mountain biking-ul mi s-a părut alegerea corectă. Am început să-l practic târziu pentru că acest sport nu exista în România mai devreme, și din acest punct de vedere există un mare avantaj astăzi. Competițiile erau rare la acea vreme, echipamentele greu de procurat. Nu îmi place să folosesc sintagma “pe vremea mea”, dar sunt mulți tineri astăzi care nu realizează cât de mari sunt avantajele pe care le au comparativ cu ce aveam noi acum 15 ani. S-au schimbat radical foarte multe lucruri. Avem multe magazine de biciclete și ditribuitori ai diverselor mărci care sunt dispuși să ofere suport material, avem zeci de competiții interne în care putem să de antrenăm și să ne evaluăm forțele, avem posibilitatea să participăm din când în când la competiții internaționale în zone apropiate de România fără un efort prea mare.

6.Îți mai amintești primul concurs? Acesta a fost de fapt cel care ți-a scos potențialul la iveală?

Primul concurs de mountain bike a fost la Cluj, cred că se numea Cupa Napoca. Nu cred ca mi-a scos in vedere potențialul. Nu am mers fantastic, am și abandonat dacă îmi amintesc bine. Aveam o bicicletă ieftină, cu furcă fixă. Am avut nevoie de câteva concursuri pentru a-mi da seama mai bine despre ce este vorba, și binențeles de o altă bicicletă. Pe partea tehnică m-a ajutat pe atunci foarte mult Tibi de la Surmont. Cu el am mers și la primele competiții internaționale.

7.Cum au fost primele tale antrenamente, ai avut un program clar stabilit sau ai ales o metodă proprie?

Nu aveam acces la prea multe informații, internetul nefiind atât de dezvoltat ca în prezent. Mai primeam sfaturi de la prieteni din alte țări, dar pot spune că în mare parte mă antrenam după metode proprii și am învățat mult din greșeli.

8.Cum influențează venirea unui nou membru în familie viața unui sportiv? În cazul tău, cum a fost?

Binențeles viața mea s-a schimbat radical. Și nu e vorba doar de timpul pe care trebuie să-l dedic copiilor, e vorba de modul de a gândi. Am mai multe responsabilități, trebuie să mă gândesc și la familie înainte de lua orice decizie. Dar nu regret asta nicio clipă. Organizarea timpului a devenit esențială.

9.În afară de Cross-Country, ce alte sporturi mai practici? În mod special în ciclism, ai încercat și alte discipline?

Am un program foarte aglomerat. Cât timp vreau să mă mai antrenez serios pentru Cross-Country nu prea mai am timp pentru alte sporturi. Binențeles mă antrenez destul de mult, mai ales în perioada de iarnă, pe o bicicletă de șosea. Am și participat la câteva competiții de șosea, dar n-aș putea spune că mi-a plăcut în mod deosebit. Am participat și la câteva competiții de triatlon în urmă cu mulți ani dar înot dezastruos.

10.Care este părerea ta despre cursele de enduro organizate în acest moment în România? Avem vreo șansă să te vedem la una dintre ele?

Mi se par foarte interesante și văd că prind tot mai mult. Ca număr de participanți nu cred că vor ajunge la nivelor competițiilor de cross-country pentru că nu sunt atât de numeroși cei care știu să se dea cu un mountain bike în România. Și la enduro chiar trebuie să știi să te dai. În ce mă privește e foarte posibil să încerc un asemenea concurs, poate la toamnă. Deocamdată am în plan să-mi construiesc o bicicletă de enduro.

11. Nino Schurter sau Julien Absalon? Cum comentezi faptul că majoritatea luptelor se dau între cei doi? Știrbește acest lucru un pic din spectacolul oferit de Campionatul Mondial?

Îmi place Nino pentru că e foarte tehnic și face spectacol pe coborâri. Absalon îmi place pentru că e foarte calculat și nu vorbește mai mult decât face, calitate pe care aș vrea să o văd mai des și la sportivii români. Nu cred că duelul lor afectează spectacolul, mai ales că la fiecare etapă de Cupă Mondială în apropierea lor sunt și alții. Cred mai degrabă că modul în care se filmează ar trebui extins spre top 5-20 și atunci va fi mai animat.

12.Și pentru că tot am adus vorba de Mondiale, tu la ce competiții internaționale vei participa anul acesta?

Calendarul complet al competițiilor la care voi participa poate fi găsit pe site-ul echipei, www.procycling.ro. Nu avem în plan competiții gen Cupa Mondială sau Campionat Mondial deoarece este foarte important să acumulăm puncte la competiții în care avem șanse.

13.În prezent încă sosești pe podiumuri, ceea ce este grozav. Până la ce vârstă dorești să continui să participi la concursuri și ce planuri ai după aceea?

Nu am un plan foarte exact de retragere, dar după terminarea acestei campanii de calificare pentru Jocurile Olimpice, adică undeva în 2016, o să mă hotărăsc dacă voi continua sau nu. Am foarte multe proiecte pe care le desfășor deja în paralel, așa că renunțarea la sportul de performanță mă va ajuta să acord mai mult timp acestora. Oricum ceea ce voi face ulterior va fi tot în domeniu. Am lansat anul trecut propria marcă de echipamente de ciclism, OPT, am început să construiesc biciclete “custom” (deocamdată pentru prieteni), și cel mai important, am început împreună cu prietenul meu Ulisse Gheduzzi construcția centrului sportiv “Pro Cycling” care ar trebui să fie gata până la sfârșitul acestui an.

14.După părerea ta, un ciclist de performanță din România, poate duce un trai decent în cadrul unei echipe? În afară de bani, ce anume ar mai lipsi din peisaj încât lucrurile să intre în normalitate pentru toți cei talentați?

Sunt convins de asta. Și cred că se pot găsi în momentul de față resurse financiare și materiale în România care să permită funcționarea decentă a unor echipe. Trebuie doar multă muncă, implicare serioasă și nu în ultimul rând o abordare profesionistă în relația cu sponsorii. Dar cred că se poate și cred că se va și întâmpla în următorii ani.

15.Cum comentezi performanțele lui Edy Grosu? Și pe el l-am văzut la diferite concursuri de ciclism (MTB, ciclocros), însă drumul, iată, l-a purtat până în Giro. Este el dovada că se poate sau este un talent deosebit?

Cred că Edy a avut rezultate foarte bune în acest an și după părerea mea este dovada că se poate. Dar nu este suficient să ai talent, este nevoie de multă muncă și sacrificii. Din câte știu au fost și alți sportivi români care au talent și li s-a oferit șansa dar nu au fost capabili să le valorifice.

16.Cum ți se pare că s-au schimbat cursele de MTB în ultimii 10 ani în România? Desigur, sunt mult mai multe, însă cum vezi nivelul calității organizatorice? Și nu în ultimul rând: organizarea unui concurs ar trebui să fie business sau doar pasiune?

Au crescut într-adevăr foarte mult ca și număr, dar parcă nu la fel de mult din punct de vedere calitativ. Mulți organizatori pun accent mult mai mare pe partea de entertainment decât pe partea de competiție sportivă. Astfel, în multe cazuri, nu respectă lucruri esențiale din regulamentele de mountain bike, nu se preocupă suficient de pregătirea corespunzătoare a traseelor. Acolo mi-aș dori să văd o îmbunătățire în perioada următoare. Cred că organizarea unui concurs ar trebui să fie o pasiune care să devină business în timp. Din păcate sunt multe exemple la noi în care una sau alta din cele două componente lipsesc. Vedem oameni pasionați ale căror competiții fie rămân la un nivel precar de organizare din lipsă de resurse financiare fie dispar, iar pe de altă parte avem organizatori care fără a fi pasionați de fenomen organizează competiții doar cu gândul la beneficii materiale.

17.În încheiere, dacă ar fi să le oferi un singur sfat celor care îți poartă un respect deosebit și poate vor să-ți calce pe urme, care ar fi acela?

Dacă vor într-adevăr să practice acest sport la un nivel înalt să o facă în primul rând din pasiune și să găsească puțină distracție chiar și într-o competiție dură.