În 2015 am fost prima dată la TBT Race și de atunci nu am ratat nicio ediție. Concursul acesta poate părea ca oricare altul de dinafară, dar cine a participat măcar o dată la el, știe că e ceva special. Micile sate săsești se umplu de oameni și curțile cetăților de bicicliști în zilele din preajma concursului și concurenții sunt mai degrabă niște vizitatori ai acestor locuri decât niște atleți în căutare de victorii (măcar unii dintre ei). Chiar dacă satele acestea pe jumătate părăsite par uitate de lume, lucrurile nu stau chiar așa, pentru că unii oamenii au muncit de zor să construiască o rețea de poteci pietruite pe care poți pedala kilometri întregi prin pădurile, satele, bisericile și cetățile din zonă. Fundația Adept este responsabilă penru aceste trasee, dar nu numai. Ei au o implicare mare în zonă promovând un model de turism sustenabil prin activitățile lor dedicate conservării biodiversității și dezvoltării rurale. Despre fundație și activitățile lor puteți citi mai multe aici.
Cât despre concurs, deși se desfășoară în mare parte pe poteci construite cu scopuri turistice, acesta nu este deloc ușor. La aproape 80 km cu 1400 m diferență de nivel traseul te muncește mai mult decât te-ai aștepta. Chiar dacă nu sunt urcări foarte lungi și coborâri tehnice, traseul este solicitant și spectaculos. Potecile prin pădure sunt pline de curbe pe care le poți aborda cu viteză mare, așa că o tură de recunoaștere este mai mult decât bine venită. Asta am făcut și eu. Deși știu traseul, având în vedere că aceasta este a 4 participare, am ținut neapărat să fac o tură în săptămâna de dinainte, pentru a vedea ce s-a mai schimbat și pentru a-mi reaminti porțiunile cheie.
În fiecare an la acest concurs ne strângem întreaga echipă, cu câteva zile înainte (fiecare după posibilități) în Saschiz. Avem norocul să putem sta la sediul Fundației Adept, unde se desfășoară de fapt întreaga acțiune. Eu în acest an am ajuns doar vineri, dar pentru cine vrea să își planifice un weekend prelungit în zonă, în zilele de dinainte se organizează multe activități: ture de bicicletă și vizite prin diferite biserici și ateliere de manufactură.
Tot aici, în Saschiz este și startul, acesta se dă din centrul localității de lângă turnul cu ceas și prima biserică de pe traseu. Prima porțiune de potecă prin pădure este poate și cea mai frumoasă, ma gândesc că acesta este motivul pentru care este parte din traseu atât la dus cât și la întors. Se ajunge apoi, după o coborâre de viteză pe un trail construit cu câteva contrapante și un drop în următorul sat săsesc, Meșendorf. Aici traseul trece prin curtea bisericii fortificate și continuă cu o urcare lungă, la început pe câmp, prin soare, iar mai apoi prin pădure.
După o a doua sectiune de potecă pietruită prin pădure, se coboară în al doilea sat și cel mai faimos, Viscri. Cine a facut recunoasterea știe că de aici treaba devine serioasă. Două urcări abrupte te așteaptă la ieșirea din Viscri, una pe un câmp prin cu urme de vite și una care este chiar un concurs în concurs, fiind premiată la sfarsit. Cel mai bun cățărător și cea mai bună cățărătoare primesc la festivitatea de premiere un premiu special pentru efortul depus pe acest segment.
Următoarea biserică fortificată prin care trece traseul este cea de la Bunești, iar un trail rapid și jucăuș scoate în Criț. Un alt punct de reper pentru o urcarea grea ce urmează. Cea mai lungă urcare din traseu, ne scoate din nou în prima potecă. Dacă la început poteca era în ușoară urcare, acum ea este parcursă în coborâre și fiecare curbă e importantă pentru un timp cât mai bun.
După asta, o singură provocare mai ascunde traseul, urcarea până la cetatea din Saschiz, urmată de coborârea la finish. Acesta ar fi traseul lung, cel la care am participat eu, dar mai sunt și alte variante, una de 40 km și una de 20 km, așa că oricine poate opta pentru traseul potrivit pentru el sau ea.
Despre cursa mea o să povestesc scurt, am avut o zi bună așa că nu sunt multe de zis. Traseul începe cu o urcare pe asfalt, unde se creează o oarecare sortare valorică înainte de intrarea în poteca din pădure. Aici toate fetele eram aproape și țineam cu dinții de băieții din față pentru a avea o poziție cât mai bună pe potecă. Cora Balteș a dus ritmul pentru început, dar până la sfârșitul porțiunii de asfalt am reușit să trec în față și am continuat în poziția asta toată cursa. După cum ziceam am avut o zi bună, iar într-o cursă asta se datorează mai multor factori. Am avut într-adevăr picioare puternice, dar și noroc și nu am avut probleme tehnice. Mi-am făcut o strategie bună de dozare a energiei, știind că două dintre urcările grele ale traseului se află spre sfârșitul acestuia. Alimentația a fost un alt element cheie pentru acest traseu, căldura mare în general îmi creează probleme așa că am fost atentă sa beau destule lichide și la fiecare punct de alimentare să îmi torn apă în cap și pe spate. În felul acesta am putut să îmi mențin ritmul până la final, unde deși am ajuns epuizată am fost mulțumită de timpul scos, 4h și 7 minute.
Victoriile s-au împărțit în mare parte între membrii echipei NoMad Merida CST, cu Stan George Cristian căștigator la tura lungă și Patrick Pescaru la cea medie. La fete tura medie a fost câștigată de Simona Pop, o veterană a acestui sport și un model pentru iubitorii sportului de orice vârstă. Rezultatele complete le puteți vedea aici.
Am rămas bineînțeles la Saschiz până duminică. Nu puteam să ratez concertul și focul de tabără de după, care au completat ziua frumoasă petrecută alături de oameni dragi.
Cu o organizare exemplară atât a concursului cât și a evenimentelor anexe, cu o zonă de start/finish plină de viață și cei mai dăruiți voluntari, evenimentul acesta se află în topul concursurilor mele preferate, la care o să revin cu drag fără îndoială.
