Salkammergut Trophy este un eveniment deja cunoscut de mai toți iubitorii de mountainbike și pedalat de mulți români. Pentru mine, fiind prima participare, a fost ceva nou, atât ca traseu cât și ca organizare și concurență. Deși am participat la multe curse de MTB în țară de când m-am apucat de ciclism, am mers doar la câteva curse în afara țării până acum. Salzkammergut Trophy era demult pe lista de concursuri la care voiam să particip, dar până acum mereu a intervenit ceva și nu am ajuns. Anul acesta am ținut neapărat să merg, chiar dacă asta a însemnat să ratez alte curse din țară.
Cu o săptămână înainte am participat la 4 Munți împreună cu Iustin, iar acum, ajunsă în Austria mi-am dat seama că sunt la un concurs diametral opus față de cel de acum o săptămână. Dacă 4 Munți este un concurs relativ mic, organizat într-un cadru amical și cu atenția îndreptată aproape exclusiv pe trasee, cu urcat la altitudini mari, traversee săpate în munte și coborâri pe trailuri de vis, în Austria aveam să iau parte la unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Europa, cu peste 5000 de concurenți, evenimente întinse pe 4 zile, 6 distanțe, de la cele mai ușoare de 22km la cele mai extreme de 210km. Traseul ales de mine se anunța a fi cu mult diferit de cele cu care sunt obișnuită acasă în Brașov, dar și pe la concursurile de prin țară. 74km cu 2400m diferență de nivel, aproape exclusiv pe drumuri forestiere, din care unele mai bune decât unele șosele de pe la noi. Am ales traseul la recomandarea lui Robert Dobai, dar și pentru numere, distanța și diferența de nivel fiind exact cu ce sunt eu obișnuită. Deși atât pe traseul de 53km cât și pe cel de 120km existau niște zone de trail și trecerea prin faimosul tunel, am încercat să mă conving că am făcut alegerea bună și până la sfârșitul concursului m-am convins.
Am avut norocul să ajungem cu câteva zile înainte și am putut să explorăm puțin zona. În prima zi am făcut o parte din traseul de all-mountain pentru a vedea câteva din trailurile pe care urma să le ratăm, dar în schimb am văzut multă urcare, pe care ne-am bucurat să nu o repetăm în ziua concursului. A doua zi, Iustin a făcut traseul de 53km, iar eu, împreuna cu Doina, am făcut o mică tură turistică în jurul lacului Altaussee. Zona este perfectă pentru ciclism fie el MTB sau șosea cu nenumărate urcări abrupte și coborâri amețitoare și sunt sigură că nu ne-am fi plictisit dacă am mai fi avut câteva zile pentru pedalat. În rest ziua de dinaintea concursului am petrecut-o plimbându-ne pe la standurile de la bike-expo-ul organizat în zona de start/finish. Aici puteai găsi de toate de la biciclete la accesorii sau îmbrăcăminte, dar și toate lucrurile de care ai putea avea nevoie în concurs, cum ar fi geluri și batoane, camere de rezervă sau cartușuri de CO2.
Ziua concursului a venit și spre deosebire de cei de la distanța de 210km care au avut startul la ora 5:00, noi am avut startul la o mai mult decât decentă, oră 10:15. Am avut timp să ne pregătim, să o ducem pe Doina la Bad Goisern (unde avea ea startul și unde urma să fie și finishul tuturor traseelor) și ne-am îndreptat spre Obertraun de unde luam noi startul.
După o scurtă încălzire, m-am strecurat cu greu în primul start-block, unde se așezau cei care estimau să aibă un timp mai scurt de 4 ore jumate, care era mai mult sau mai puțin țelul meu pentru acest concurs. Fără prea mari emoții am pornit în cursă cu dorința de a da tot ce-i mai bun din mine. Nu am plecat cu vreo așteptare sau o dorință de o anumită clasare, dar mi-am dorit mult să am o zi bună pentru a vedea la sfârșitul zilei cum mă clasez într-un concurs de nivel internațional. Strategia a fost ca la orice altă cursă: încerc să plec tare, să întru într-o poziție cât mai bună pe off-road, iar apoi aștept prima urcare lungă pentru a-mi găsi un ritm bun. De la început mi-am dat seama că am picioarele bune la mine și că o să pot să trag tare pe urcări. Prima urcare a fost foarte abruptă și relativ tehnică cu 600m urcați în numai 3,5km.
În capătul ei erau o grămadă de oameni care încurajau fiecare concurent în parte și nu mi-a venit să cred când am auzit o mică galerie care striga “Suzi! Suzi! Suzi”. Nu că aș fi eu faimoasă în Austria dar aveam numele pe număr și a fost impresionant câți oameni au avut atenția să îmi citească numele și să mă încurajeze. În general când mă dau cu mountainbike-ul mă bucur de urcări dar și mai tare mă bucur de coborârile care urmează. Aici nu prea a fost cazul, dar știam de dinainte. Coborârea a fost una de viteză pe forestier și ca pe orice fel de teren, trebuie să fii obișnuit cu el ca să poți să mergi repede. Aproape de vârful primei urcări am aflat că sunt pe locul 4 și nu mi-a venit să cred! Speram la un top 10-15 dar locul 4 era mai mult decât puteam să îmi imaginez. A urmat apoi cea mai lungă urcare de pe traseu, o urcare de 8km cu 700m diferență de nivel. Aici sunt prinsă din urmă de o fată și deși încerc să mă țin după ea îmi dau seama că mai bine îmi păstrez ritmul meu și văd ce iese. Nemțoaica nu se îndepărtează prea tare și reușesc să o prind pe următoarea coborâre scurtă, iar pe scurta porțiune de plat ce urma mergem împreună. Aici reușesc să ridic și eu puțin privirea din pământ și îmi dau seama pe unde sunt.
Eram pe undeva pe la 1300m altitudine și în jur erau numai munți stâncoși. Deși nu eram pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din concurs priveliștea era absolut impresionantă! Văzând că merg mai repede decât cealaltă fată pe coborâri, încerc să mă concentrez și să dau tot ce pot pe următoarea coborâre lungă. De aici mai aveam o singura urcare mai lungă și o porțiune de plat.
Mi-am dozat bine efortul și am reușit să trag tare pe ultima urcare, am avut apoi noroc cu niște băieți pe care i-am prins pe zona de plat și în spatele cărora am putut să ma odihnesc puțin și am sprintat până la finish unde am văzut-o pe fata din fața mea, care avea sa termine cu numai 12 secunde înainte! Am fost extrem de încântată pentru că am știut că am dat tot ce am putut și în final am terminat in 4 ore și 11 minute, pe locul 5 la general (se pare că am fost informată greșit pe traseu) din 70 de concurente și pe locul 3 la categorie! Un rezultat neașteptat pentru mine, nici prin gând nu mi-ar fi trecut că o să mă urc pe podium la cel mai mare maraton al Austriei.
M-am bucurat că am avut o zi bună și am putut să ma bucur de traseu și de toată atmosfera cu totul deosebită de la acest concurs.
Am fost plăcut surprinsă de atitudinea spectatorilor, atât pe traseu, cât și la finish unde fiecare concurent a fost aplaudat, până la ultimul de la distanța lungă, care a terminat concursul în 16 ore și 20 de minute.
Despre organizare nu am de spus decât de bine. Dimensiunea evenimentului este una impresionantă. Pe lângă gestionarea numărului mare de participanți organizatorii trebuie să amenajeze 7 trasee cu 7 ore de start diferite și cu starturi în trei localități diferite, în plus toate evenimentele care se întâmplă cu o zi înainte și în ziua de după.
Pentru sportivi totul este impecabil, de la ridicarea pachetelor până la podium (dacă e cazul) programul găsit pe site este respectat în totalitate. Pe lângă experiența cursei mai primești la finish și un tricou, o porție de mâncare, un masaj, o intrare la piscină și posibilitatea de a participa la tombola.
Zona este ideală pentru mountainbiking, dar numai dacă iubești urcările. Forestiere netede ca palma te urcă sute de metri altitudine și îți oferă priveliști de neuitat, dar te și muncesc pe masură.
cartuse, nu cartusuri