Acum citesti
Robert Dobai: Campionatul național sau a doua descălecare la sud de Carpați

Aproximativ acum trei sâptâmâni vă povesteam despre cel mai lung drum de Cluj din viața mea, asta având în vedere că alesesem ruta Baia Mare-Pucioasa-Cluj… un mic ocol generat de vremea care devenea din ce în ce mai puțin previzibilă chiar și pentru meteorologi. Dacă inițial am avut o abordare mentală și fizică mai profi cum s-ar zice pe la noi, acum am ales – cu puțin ajutor, dar cu mult voluntariat din partea mea – o abordare mai relaxată via Merida Dealers Camp de la Cheile Gradistei înainte de concurs. Așa că miercuri am pornit spre Cluj pentru a-l lua pe Elisei, devenit între timp webdesigner, de la locul de muncă și a-l readuce pe tărâmuri și domenii mai hardware sau mai mudware, ca să zic așa. Cu Eli pe bancheta din spate și cu Iulia lângă mine am pornit spre Cheile Grădiștei pentru a participa la un eveniment care mie mi s-a părut întotdeauna fain și unde sper să mă reîntorc de câte ori voi avea ocazia. Adică ce poate fi mai fain decât să te dai pe bicle noi-nouțe, într-un cadru montan atractiv și cu oameni care împărtășesc aceeași pasiune, toate astea în timpul săptămânii? Cred că m-am făcut înțeles, apucați-vă și vindeți Merida, haha!

12092303_1057746347593357_1523332807_nJoi am dat o tură prin împrejurimi, iar seara am petrecut-o mâncând două feluri și 5 porții de desert, plus o sticlă sănătoasă de vin ca să nu fie totul prea sec. Vineri dupa micul dejun, spălatul bike-urilor și golirea câtorva platouri de mâncare am plecat să ne luăm rămas bun de la sponsori și să o tulim spre Pucioasa. Așa că înarmat cu o burta plină de verdețuri și mămăligă, că doară am zis că nu mai mânânc carne, am mers să-i salut pe Tamas and Co. la ceea ce avea în curând să devină locul pierzaniei…

Ajuns în parcarea de sus a stațiunii mă lovește un miros de prăjeală, dar nu prăjeală din aia care te face să fugi, ci din aia care te cheamă hotărât la ea… un porc la proțap care se rotisa în razele soarelui blând de octombrie, o bucată încă nevinovată de carne care se prăjea lent la căldura degajată de cărbunele încins. Mă apropii reticent de satană (ză pig) ca să-l salut pe Tamas, când dintr-o dată îl văd pe Levi care stătea ca un canibal cu un cuțit în mână și tăia o felie mare cât o bordură dintr-o pâine de casă, caldă și grea de la cartofii din compoziția ei. Se uită la mine parcă posedat și cu gura plină îmi zice pe ungurește: „eu așa o felie de carne n-am mai mâncat veci, deci eu acuma mânânc tot porcu’ ăsta cu pâinea asta și de trebe să iau cinci (5) trifermenți după… ”.

12092258_1057745217593470_885827761_nDe atât am avut nevoie. Fără să mai stau pe gânduri sar pe pâine și pe porc și îndes cât mai mult din ambele în mine ca și cum m-aș pregăti pentru campionatul național de mâncat în viteză. După câteva intervale din astea culinare și după câteva tentative eșuate de a-mi convinge colegii să NU mergem la concurs a doua zi și să mai stăm un pic să mâncăm din diavol, mă găsesc plecând spre mașină și implicit lăsând bunătatea de carne pe foc. Damn!

Între timp se făcuse deja seara și tocmai traversam Boratland, adică Moroieni, când îmi dau seama că n-am adresa de la cazarea din Pucioasa și ca habar nu am unde mergem. Speriat într-un fel de fosta cazare de lângă Pucioasa, alesesem o pensiune undeva în centru, pensiune care din poze arăta mai user friendly și mai puțin orientată spre turism ecumenic. Noroc cu Eli care ne rezolvă rapid via telefonul Iuliei și găsim într-un final cazarea, unde Kelemen și Suzie ajunseseră deja. Mă arunc în pat și iau somn instant, amorțit de digestia care lucra intens la descompunerea porcului. Și apropo de somn… fac o paranteză să mai râdem puțin. Tymy, care mai nou se intitulează Sagan de România, are obiceiul de a bea Cola. Când spun bea Cola, mă gândesc la 4-5 litri pe zi, inclusiv seara înainte de somn. Cumva cred eu, eufemistic vorbind, asta îl face puțin neliniștit în timpul somnului… puțin de tot. Dacă data trecută eu am avut prilejul de a dormi cu el în cameră și am făcut involuntar cunoștință cu verii lui, acum a venit rândul lui Levente. A doua zi Levi, om în toată firea, ne povestește că undeva în mijlocul nopții Sagan de România s-a ridicat în capul oaselor și cu venele de la gât umflate cât furtunul de la pompa de combustibil a unui Boeing 747 a zis ceva de genul: ”Kelemen Arpad, Kelemen Arpad treci în spatele meu”, după care s-a pus liniștit înapoi la somn ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fără să mai stea pe gânduri Levi se mută din pat de frică să nu cadă victimă vreunei infracțiuni de violență, nu că ar fi violent Tymy de felul său, dar nu poți să știi niciodată ce pun ăia acolo în Cola-ul ăla.

Astea fiind zise a venit și dimineața de sâmbătă și ziua maratonului de la Pucioasa care anul acesta găzduia și campionatele naționale de xcm, atât pentru sportivii de la elite, cât și pentru amatori. Zona de start era undeva la intrarea în ceea ce părea a fi parcul local, organizatorii având inspirația de a închide total traficul pe strada principală din fața parcului pe toată durata evenimentului. Cu toate că un pic înghesuită zona de start finish, m-am poziționat după o scurtă încălzire la start alături de ceilalți sportivi de la tura lungă. Din punct de vedere psihic nu eram deloc pregătit pentru o cursă intensă, însă aveam picioare destul de bune chiar dacă îmi era greu să respir datorită meselor copioase din zilele precedente. Startul s-a dat la ora 10 fix și am plecat pe asfalt în spatele mașinii de poliție care avea să ne conducă spre ieșirea din localitate. Din păcate după start o parte din concurenții care au uitat aparent regulile de circulație au intrat invers în sensul giratoriu, iar mașina de poliție a fost constrânsă să se oprească. Am continuat într-un ritm mai lent până ce mașina poliției a venit “blană” de pe o strada lăturalnică pentru a-și relua locul în fața plutonului. În scurt timp cursa propriu-zisă avea să pornească. Îmi fac ușor loc în grupul fruntaș și după câteva cățărări mai abrupte pe asfalt râmânem la conducerea cursei într-un grup destul de mare de 7 sportivi printre care erau Crista, Stancu, Petrache, Kelemen, Logigan, Madaras și subsemnatul.

Odată intrat pe drumul de pământ care tăia câmpurile adiacente orașului, realizez că solul era argilos cu urme adânci de animale, însă suficient de uscat și întărit încât să poți trece pe bicicletă fără riscul de a încărca excesiv anvelopele cu noroi. Trebuie să felicit încă o dată organizatorul care a luat cea mai inspirată decizie când a anulat cursa cu trei săptămâni în urmă… pe ploaie, partea asta de traseu nu ar fi fost ciclabilă. Revenind la cursă, îmi dau repede seama că nu e ziua mea și ca relaxarea psihică cu care am pornit avea să ma coste orice șansă la victorie. Mă resemnez fără prea multe remușcări și continui într-un ritm care să nu fie prea dureros atât fizic, cât mai ales psihic. În curând ajung la primul punct de alimentare și pe asfaltul acela destul de lung mă gândesc serios să abandonez și să merg în zona de start finish să ma relaxez la o bere. Mă ajunge Logigan și mă îndeamnă să continui cursa pentru că ar trebui să fiu în față și nu acolo unde mă aflam. Nu prea am chef, dar hai să mai pedalez un pic poate se întâmplă ceva intersant. Dupa partea de forestier traseul urca destul de abrupt pe un drum de TAF și era marcat și începutul unui segment pe STRAVA așa că îmi dau seama că dacă până aici a fost rău, de aici va fi și mai rău. Logigan o ia repede înainte și mă încearcă din nou un puternic sentiment de moleșeală… chiar nu am chef de toată treaba asta, nu azi. Cu toate astea merg mai departe ca un Oltcit cu catalizatorul înfundat, doar că la mine era înfundat cu prăjitură de măr, mult porc și mai multă pâine… de casă!
Pe urcare îmi revin cât de cât și reușesc să-i depăsesc pe Petrache și pe Madaras, iar pe finalul urcării trec cumva și de Luci. Îl zăresc pe Kelemen în depărtare și pe cei doi de la Bikexpert și mai departe… era clar, în cel mai bun caz prind un podium. Dublu resemnat și cu pulsul în zona roșie încep coborârea de pe cel mai înalt punct al traseului, situat undeva la 1700 de metri. Coborârea trece repede și reușesc să mă relaxez puțin chiar dacă am avut de trecut o zonă cu mult noroi și urme adânci de animale pe care aș fi preferat să o ocoloesc. Cu toate astea organizatorii s-au străduit să facă o mică variantă ocolitoare și am apreciat deplin faptul că s-au străduit și nu i-a durut la patină. Detaliile astea, oricât de mici ar fi, cântăresc o grămadă în sentimentul pe care ți-l lasă un anumit eveniment la final.

Odată terminată coborârea urma o scurtă urcare pe macadam care îmi pică destul de bine și pe care simt că am mai recuperat ceva față de fruntași, cu toate că nu mai aveam alt obiectiv decât să termin cursa. Ultima parte a traseului îmi place poate cel mai mult și se aseamănă cu un roller coaster unde pe porțiunile de urcare nu trebuie să tragi prea tare, iar pe porțiunile de coborâre te poți distra, cărarea fiind curată și cu o aderență foarte bună. Termin cursa al patrulea la general, la aproximativ un minut de Kelemen care face o cursă bună, cu toate că pe final a încetinit și el… Arpi se izolase în cameră pe parcursul Campului Merida de la Cheile Grădiștei și astfel a reușit să se țină departe de tentațiile culinare în fața cărora eu nu avusesem nicio șansă. Cursa a fost câștigată detașat de Dani Crista, care a pornit de unul singur încă de la începutul ei și a mers așa până la final, așa că felicitări încă o dată!

12067974_1057745700926755_437380107_nÎn concluzie am avut un weekend fain în care am încercat niște biciclete bune, dar am fost răpus în final de porcușor și am reușit să ajung la un concurs bine organizat cu o atmosferă chiar faină de unde doar cu greu am pornit spre casă având în vedere că după eveniment am zis să nu las porcul singur și l-am acoperit cu 4 straturi de paste ca să nu-i fie frig și să-i îmbunătățesc șederea în colon.

12084217_1057745524260106_1122856283_n
Până data viitoare și poate sezonul următor,
Dobai R.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen + thirteen =