Acum citesti
Riders Club 4 Pedale: nou vs vechi

Dragoș Mitroi: Nu pot să mă laud cu cel mai bogat an competițial. 2014 a însemnat o participare la Azuga pe traseul mediu cu o clasare în primii 40 sosiți și câteva concursuri de downhill, aparent nevoia de adrenalină fiind mai pregnantă anul acesta. Distracție a fost peste tot așa cum era de așteptat și va continua desigur cu cele câteva concursuri rămase pentru anul acesta, dar pentru ștafeta de la Băneasa am simțit mereu o atracție deosebită. Nu este un traseu deloc complicat, nici măcar lung sau cu diferență de nivel, însă simplul fapt că te poți bate în echipă cu alții reprezintă pentru mine un wow-factor complex care mă atrage inevitabil.

mitroi_1

Dacă anul trecut am fost prezent la această cursă cu colegul meu Marc Sandu și am obținut un onorabil loc 2 pe podium la nivelul 2, anul acesta am concurat cu Traian la nivelul 4 din două motive: eu sunt înscris în această categorie încă de la început, iar el este nou în sistem, deci repartizat corespunzător. Mi-a trecut prin gând faptul că unii ar putea să se amuze tare mult de isprava noastră însă anul acesta, spre deosebire de anul anterior, am avut și un scop. Atmosfera a fost relaxată, pentru că au lipsit mulți rideri de valoare, așadar am luat totul ca pe o joacă. Iar cel mai probabil, oricum am fi făcut-o. Întrebarea care s-a născut a fost: dacă eu voi veni cu un Cannondale, 29er, echipat cu componente de ultimă generație, l-aș putea bate pe Traian care concurează pe o bicicletă de ciclocros ce-și are rădăcinile ani buni înainte de venirea mea pe lume?

Am văzut imediat avantajele: greutate ușoară a bicicletei mele, transmisie de ultimă generație, furcă cu amortizor, cadru ce amortizează denivelările puternice, o poziție cât se poate de ergonomică și tot așa. Bineînțeles că am luat și în calcul faptul că Traian are câteva titluri importante câștigate la viața sa, printre care și cel de campion național la ciclism, însă odată cu trecerea anilor lucrurile mai scârțâie. Pe de altă parte, ar fi putut să ia startul greșit, iar pe porțiunile înguste să fie poziționat undeva în spatele unui pluton mai leneș, iar astfel să piardă mult timp. Din păcate lucrurile n-au stat chiar așa și a trebuit să mă văd înfrânt. Cu toate acestea, mă bucur că am scăpat din trei situații limită, mai precis, atunci când mai mult cicliști au căzut în fața mea și mi-au pus la treabă reflexele. De departe cel mai urât accident a fost a lui Asaf Dagan, care pentru câteva secunde a rămas întins pe jos. Văzând că mișcă, am continuat cursa. Încă de la început mi-am găsit un grup foarte confortabil cu care am mers fără probleme și ai căui componenți m-au devansat în sprintul de la finalul cursei. Nu cred că am dat tot ce aveam mai bun în mine, dar nici nu am văzut rostul ținând cont că nu veniseră și alți camarazi care să ne provoace la o luptă serioasă.

În ceea ce privește ocuparea primei poziții a podiumului, a fost o mică surpriză, trebuie să recunosc. La un moment dat chiar mă așteptam să fim huiduiți dar în așteptarea tombolei, nu cred că a reținut cineva din partea cărei echipe am particip eu și Traian, căruia îi dau cuvântul mai jos pentru a explica cum a văzut cursa de pe bicicleta sa de ciclocros.

goga_1

Traian Goga: Stimați cititori, îi mulțumesc distinsului meu coleg Mitroi Dragoș pentru prezentarea fidelă a situației noastre. Totuși, cu acordul său, o să îmi permit libertatea de a-mi expune motivul meu suplimentar care m-a determinat să fiu prezent la Băneasa. Vedeți dumneavoastră, cursa aceasta de ștafetă este foarte similară cu relația profesionalo-socială dintre colegul meu Dragoș și mine, cel puțin așa cum o văd eu. Se concurează în echipe, iar aportul fiecărui coechipier este prestația sa, singura interacțiune dintre cei doi fiind atingerea la predarea ștafetei. Însă cei doi coechiperi sunt reuniți de un ideal comun, în speță dorința de triumf. Cam așa e și la FreeRider.ro. Tovarășul și cu mine lucrăm fiecare de la cuibușorul său, având ca singură călăuza conștiința. Singurele interacțiuni sunt câteva vorbe spuse în grabă dimineața despre cine ce materiale pregătește, după care trecem la treabă. De asemenea, ne reunește dorința de întâietate a site-ului, dorință pe care o simțim în sufletele noastre și care ne face să fremătăm telepatic. Cu alte cuvinte, trăim relația profesională platonică perfectă, unde idealurile se împletesc asemeni unor cromozomi, făurind una dintre cele mai desăvârșite sinergii cărora ecranele laptop-urilor noastre le-au fost vreodată martori.

Și da, recunosc că un alt motiv a fost că bicicleta mea de ciclocros era în stare de funcționare și dacă tot am pierdut orice tren care în viața asta m-ar fi dus prin preajma ciclocrosului, măcar să mă prostesc și eu prin Pădurea Băneasa am dreptul, nu? Totuși, eminenților mei cititori le voi cere să nu cadă în plasa abil țesută de colegul Dragoș, cea a uzurii morale a bicicletei de ciclocros Krapf. Fiind probabil de o vârstă cu Terminatorul, Krapf-ul meu elvețian probabil că a văzut multe la viața lui, dar a și fost făcut să reziste. Oțelul, chiar dacă moare, nu se predă, așa că nu mi-am făcut prea mari griji cu privire la rezistența cadrului. Și, na, cine mai are frâne cantilever Shimano 600? În plus, pentru mine distracția înseamnă să mă proptesc în scobitura ghidonului de cursieră, să îndoi coatele și să îmi căznesc corpul în toate modurile imaginabile. Chiar și pe off-road!

Acum e momentul confesiunilor. Nici Krapf-ul meu nu e chiar așa o „rugină” pe cât ar părea, căci în afară de cadru, furcă, frâne și tijă de șa, toate piesele au fost înlocuite. Ba chiar mi-am permis aroganța fără de închipuire de a-mi folosi roțile Dura-Ace cu profil de 24mm. În ciuda faptului că arată cam șubred, că au vreo 6 ani de uzură și cam puține spițe pentru a suporta abuzurile unor poteci presărate cu șleauri, și-au făcut conștiincios datoria. Cât despre experiența unei întreceri pe teren nu foarte accidentat cu o bicicletă cu roți de 32mm, ei bine, este distractivă cât încape, cu mențiunea că gusturile nu se discută. Zonele cu pământ bătătorit sunt parcurse în zbor, accelerarea se produce instant, dar și zguduiala când apar tot felul de obstacole este pe măsură. Dar părerea mea, și cugetați adânc înainte de a mi-o combate, dragi cititori, este că ciclismul nu este distractiv dacă nu doare. Măcar puțin. Există o estetică sufletească și fizică în a fi aruncat din șa de către un ciot de copac aflat în mijlocul drumului, la fel cum există o estetică a unei tumbe în boscheții de pe margine. Cu o bicicletă de ciclocros veți resimți orice redresare eșuată, orice tentativă de a depăși un șleau, orice minusculă denivelare din sol, dar în același timp vă veți putea aventura inconsțienți, în goana mare și fără de păsare pentru integritatea (fizică) proprie în orice depășire nesăbuită, spre orice cracă care inițial părea mai sus sau spre virajul acela care nu era acolo ultima oară când vă uitaserăți. Avantajul suprem al unei biciclete vechi de ciclocros este că puteți fi din nou copii mergând cu aceasta!

 

Vezi Comentarii (5)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 − thirteen =