Red Bull MoonTimeBike 2013: părerile participanților

Am rugat mai mulți participanți la Red Bull MoonTimeBike 2013, dintre cei care au ocupat locurile fruntașe dar și pe cele din coada clasamentului, să ne spună cum s-a văzut cursa prin ochii lor. Iată și reacțiile:

Foto: David George

Lucian Logigan (locul 1/Echipa Ideal Geiger Team)

Mie personal mi-a placut mult cursa asta, inca de anul trecut de la prima editia am zis ca e o cursa exact pe gustul meu si anul asta am reusit sa castig. Imi place ideea cursei pe noapte e mai spectaculos si o face cu atat mai dificila (traseul in sine nu e chiar unul dificil fata de cele din zonele de munte de ex. Paltinis, Sibiu). Cred ca un plus de experienta si tehnica pe acest gen de traseul il am de la ciclocross unde am fost si campion national in anii trecuti, eu zic ca asta ajuta mult la o cursa de genul asta. Felicitari si organizatorilor pentru organizare, mi s-a parut foarte bine organizat si nu au fost probleme pe traseu din cate am vazut eu, atmosfera de pe traseu a fost excelenta, multa lume pe marginea traseului care ne incuraja, super! Am avut picioare foarte bune in ziua concursului si sunt foarte fericit de acest rezultat, imi pare rau pentru ceilalti favoriti care au cazut destul de rau din cate am auzit… Vreau sa multumesc si echipei Ideal Geiger Team pentru sustinere si felicitari colegilor de echipa pentru rezultate bune obtinute.

Tudor Oprea (locul 2/Echipa Ideal Geiger Team)

Cred ca este un concurs la care merita sa participi si numai pentru atmosfera. Mi-as dori sa avem acest public la cat mai multe competitii in Romania.

Sunt foarte multumit de rezultatele echipei si ma bucur ca Luci a reusit sa castige la Bucuresti. In regim de concurs traseul a fost unul foarte solicitant din punct de vedere fizic. Ca dificultate tehnica este un traseu usor, dar la vitezele cu care s-a mers orice mica eroare putea avea consecinte serioase, asa cum s-a si intamplat in cazul mai multor rideri. Este foarte important intr-o competitie de acest gen sa fi cat mai constant (sa ai timpi pe tur cat mai apropiati) si sa te poti concentra chiar daca ai pulsul foarte foarte sus dupa un sprint pe urcare. Ma bucur sa vad ca numarul si nivelul de pregatire al concurentilor intr-o competitie de cross country a crescut in ultimul an.
Rezultatele echipei noastre din ultimele 2 curse ale acestui sezon (Navarino Bike Festival si RedBull MoonTimeBike) sper sa fie de bun augur pentru 2014 cand scopul nostru principal sunt competitiile de cross country, in special cele din calendarul UCI.

Cristian Losonczi (locul 6/Echipa Ideal Geiger Team)

In primul rand, felicitari organizatorilor pentru o organizare excelenta. Personal, cursa mi s-a parut foarte rapida, cu un traseu mai putin tehnic ca in anul precedent. Chiar daca, am reusit sa pornesc bine, o mica greseala, a rezultat in pierderea contactului cu plutonul fruntas si de acolo a inceput chinuiala :)). Am reusit sa mentin un ritm bun, in afara de ultimele 2 ture cand s-au terminat bateriile si am pierdut 2 pozitii terminand pe locul 6 la general, respectiv 4 la categorie. In concluzie sunt foarte fericit pentru rezultatul echipei si felicitari lui Luci si Tudi.

Răzvan Jugănaru (locul 7/Giant)

Red Bull MoonTimeBike este, dupa parerea mea, unul din cele mai bine organizate concursuri de la noi din tara. Daca stau sa privesc bine probabil cel bine organizat concurs de cross country. Locatia si traseul sunt de exceptie. Un concurs de asemenea talie in centru Bucurestiului nu face decat sa promoveze cat se poate de mult ciclismul si spectacolul. Ce m-a impresionat foarte mult a fost faptul ca traseul era plin de spectatori, cunoscatori sau curiosi dar care erau foarte galagiosi si te incurajau tot timpul. La acest capitol ne-am ridicat la standardele de peste hotare. Nici traseul nu a fost mai prejos, un traseu dificil, presarat cu sectiuni tehnice si de efect care au dat sarea si piperul atat pt concurenti cat si pentru spectatori. Intr-un cuvant mi-a placut totul… felicitari organizatorilor.

Cat despre mine… nu va pot spune decat ca sunt foarte fericit deoarece dupa mult timp ma pot urca din nou in sa ceea ce ma face sa simt din nou ca traiesc. Pentru cei care nu stiu, in urma cu cinci luni am suferit un accident care ma tinut departe de orice fel de efort pana de curand. Inca nu sunt refacut in totalitate, dar de aproximativ doua sapt am inceput sa ma antrenez usor. Ficatul, organul cel mai afectat la accident, inca nu imi permite eforturi foarte mari dar usor, usor se adapteaza. Aceasta a fost si tactica folosita la concurs, adica sa merg cat mai constant fara sa ii dau organismului socuri foarte mari pentru a nu intampina probleme, deoarece nici nu aveam antrenamentul necesar si nici nu sunt refacut in totalitate. In rest nu am facut alceva decat sa ma bucur maxim de traseu, de atmosfera si de faptul ca sunt din nou in sa. Era tot ce imi doream… sa fiu din nou in sa, sa ma chinui, sa simt adrenalina in vene… sa simt din nou ca traiesc asa cum imi place. Probabil aceasta dorinta m-a facut sa trec peste ce este greu in concurs, sa merg destul destul de bine, chiar neasteptat de bine dupa atat timp de pauza.
Nu pot sa spun decat ca a fost un super eveniment la care m-am simtit foarte bine din toate punctele de vedere.

Marian Frunzeanu (locul 8/Giant)

O cursa destul de solicitanta pe final de sezon, cel putin la mine maratoanele alergate anul acesta si au fost destul de multe, si-au spus cuvantul acum pe final. O cursa pe timp de noapte, intodeauna ramane o provocare chiar si pentru cei mai buni rideri din tara, si nu numai. Cum de altfel am observat, unii chiar au avut reale probleme in a termina cursa sau nu.

Este clar, ca pe timp de noapte : deciziile, reactiile si tot ce tine de abordarea traseului, difera cu mult fata de o cursa pe timp de zi, asta facand-o mult mai dificila. Chiar din prima tura am dat cam, 20, 30 de secunde fata de grupul fruntas… dar nu m-am panicat… stiind ca pe final o sa-mi revin usor usor. Am incercat sa merg in ritmul meu sa fac abstractie de ce se intampla in jurul meu si sa raman atent pe portiunile tehnice ale traseului. Ca si nivel de pregatire, pe riderii care efectiv mergeau la bataie, i-am simtit destul de in forma, unii chiar pregatindu-se special pentru event.

Dar din pacate socoteala de-acasa nu este mereu aceeasi. Sincer nu cred ca este vre-o scuza pentru asta, traseul fiind ptr toata lumea acelasi! Acum depinde de fiecare rider in parte cum se da sau nu se da! Ma declar destul de multumit de evolutia mea (loc 3 la categoria mea) pe un traseu poate oarecum, tehnic pentru mine pe anumite portiuni. Bicicleta Giant s-a comportat extraordinar de bine. Tin sa-l felicit pe coechipierul meu Razvan, care dupa o lunga absenta din pluton profesionist, revine cu un rezultat destul de bun.

Ștefan Morcov (locul 9)

Ideea de cursa pe timp de noapte mi s-a parul la inceput [anul trecut] doar o… ‘fita de marketing’. Chiar in saptamana premergatoare cursei m-am accidentat destul de grav si nu am putut sa iau startul, insa am venit ca spectator. A fost ceva incredibil, nu am vazut o cursa mai frumoasa niciodata, mi-a parut rau ca nu am luat startul asa, accidentat. Ma gandeam cat de mult mai e pana la anul, imi faceam griji ca poate Dan nu o sa mai poata organiza cursa.

Insa a venit momentul mult asteptat,cursa se tine din nou. Traseul a fost genial desenat, 10+. Pamantul a fost udat destul de mult de ploaie In ultimile zile, insa Inaintea cursei se prezenta foarte bine, mai aderent decat ma asteptam. Chiar In ziua cursei am schimbat cauciucul spate, am pus Schwalbe Rochet Ron si pe spate, insa s-a dovedit a fi o alegerea nu tocmai Inspirata. Pe urcarea cea mai lunga am avut probleme destul de mari cu aderenta, o data a trebuit sa urc pe langa bicicleta. Concurentii au fost exact cum m-am asteptat, foarte puternici. Sunt obisnuit cu starturile ca din pusca din cursele de sosea, decat ca de data asta nu am putut sa vin mai pe fata sa iau pulsul cursei.

Inca de la inceput toti au fost indeajuns de puternici incat sa-si mentina pozitiile, cel putin in prima parte a cursei. Mi-a placut ca nimeni nu a riscat excesiv pentri pastrarea sau urcarea unei pozitii In clasament. Evolutia mea: in primul tur cu toate ca s-a tras foarte tare m-am simtit bine, am crezut ca pot sa o tin asa. Insa deja din al doilea tur am Inceput sa trag din greu. Intreg organismul nu ma asculta asa cum as fi vrut eu, nimic nu mergea la capacitate maxima, am inceput sa sufar, incercam sa fiu atent la hidratare dar deseori treceam de punctele unde puteam sa scot bidonul si beau, fara sa o fac.

Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa sa tin ritmul cu cei din fata, mai ales dupa ce In tururile doi-trei m-au chinuit niste dureri groaznice de ficat, straine mie pana atunci. Am redus viteza destul de mult, renuntand oarecum la lupta pentru clasamentul general. Insa si la categorie aveam o haita de lupi neImbalnziti in spate gata sa ma Inhate. Pierdusem deja patru pozitii de cand lasasem pedala, incepeam sa Imi revin, am dat frau liber franelor pe coborarea dinaintea podetelor peste care am zburat mai tare ca niciodata. Pedala incepea din nou sa se invarta cu lejeritate, insa nu am mai fortat. Mai aveam un tur si jumatate si am vrut sa gust cursa si sa incerc sa-i salut pe cei care m-au sustinut cu urale. Insa nu am facut-o asa cum as fi vrut. Dar le spun acum, ATI FOST GROZAVI!!!
De altfel cuvantul GROZAV se potriveste de minune la tot ce a fost acolo, spectatori, concurenti, fotografi, arbitri, oameni de ordine, tot. Toate stima pentru Dan Sardan & CO, au facut un concurs extraordinar.

Alex Ciocan (locul 11)

Exact cum ma asteptam de la un concurs organizat de Dan Sardan. Excelent gandit, o desfasurare de forte incredibila (garduri, reflectoare, marcaje) si ceva „altfel” decat exista pe piata evenimentelor de ciclism de la noi. Combinatia de intuneric si viteza dau un rezultat interesant: adrenalina, spectacol. Intr-adevar, traseul de la Red Bull MoonTimeBike nu este chiar pentru oricine si este bine ca a fost o limita de concurenti. E un traseu dur, de viteza iar intunericul il face si mai greu. Poate un tur luat separat nu este atat de greu, dar repetitia si concurenta te face sa termini aproape epuizat. Aici au fost cei mai buni rideri de la noi. Din pacate perioada a facut ca nu toti sa mai fie in forma cea mai buna. Octombrie este de regula luna in care toti se cam culca pe o ureche. Dar aceasta nu este o scuza pentru cei ce nu s-au clasat pe podium ci din contra, este o mare apreciere pentru cei care au stiut sa se motiveze si sa mai poata da pedale puternice si in miez de toamna.”

Marius Petrache (abandon în urma unui accident grav)

Pai, din start m-am băgat primul sa pot întinde plutonul și sa duc ritmul meu și sa profit de porțiunile tehnice. Am rămas în grup mic grupat, în care era și Logigan care a încercat sa se care în a 2a tura dar l-am prins repede și când am intrat in a 3 a tura fiind deja întuneric am început sa câștig avans, Grosu fiind singurul care a ținut pasul și a rămas lângă mine.

Din păcate, la al 2 lea pod de metal am ajuns un participant din urma și a trebuit să-l ocolesc și astfel mi-a afectat traiectoria pentru virajul la stânga. Cum am încercat sa schimb direcția pentru a putea ieși bine și cu viteza care trebuia, am alunecat și am căzut direct pe ciment.

Imediat ce am căzut, a intrat și Edi în mine, dar el a reușit sa se ridice și din câte am înțeles a abandonat din cauza unui deget rupt sau luxat. Eu am stat câteva minute cu o durere a părții stângi, de la palma pana la umăr, gândindu-mă la un moment dat ca mi-am rupt și clavicula.
Am așteptat paramedicii care au venit pe jos și mi-au bandajat bratul după care am plecat spre ambulanta. Când am ajuns la ambulanta, Edi era deja acolo primind îngrijiri pentru degete, iar eu am așteptat sa termine. Când eram la ambulanta, eram deja cu tatăl meu și aveam posibilitatea sa plec la spital cu el, dar a trebuit sa aștept pana la finalul cursei pentru a putea pleca la spital.

Arpad Kelemen (abandon)

Am asteptat concursul asta de cand s-a incheiat prima editie, datorita atmosferei bune si a traseului. Anul acesta nu am asteptat rezultat foarte bun, deoarece nici saptamana trecuta nu au iesit bine analizele de sange, dar m-am simtit bine, si am vrut sa incerc pentru ca si pana acuma am facut cateva rezultate bune si asa. Dupa prima tura am simtit ca nu prea merge, n-am avut putere deloc, am incercat tot ce am putut, dar tot n-a mers si am abandonat. Dar a fost interesant si in calitate de spectator, pacat ca s-au accidentat asa multi, mai ales primii. Felicitari pentru castigatori, si insanatosire grabnica pentru cei accidentati!

Eduard Grosu (abandon în urma unui accident)

Traseul a fost unul foarte fain,atmosfera a fost una aproape ca cea de la Milano, plus ca un traseu pe timp de noapte este mult mai palpitant si mai atragator atat pentru noi cat si pentru spectatori.
Eu pana in momentul cazaturii imi jucam victoria alaturi de Luci si Petrache,dar din pacate momentul de neatentie al lui Marius m-a costat si pe mine cursa, eu cred ca sunt bine pregatit si puteam sa inving, insa problema mai grava este ca s-ar putea sa ratez nationalele de cyclocross de saptamana asta de la Zarnesti din cauza degetului rupt.
Despre concurenti, crema ciclismulii romanesc a fost prezenta la start, si e o senzatie foarte frumoasa sa castigi in capitala tarii, deoarece nu sunt multe competii organizate acolo. Eu anul acesta nu am avut ocazia, de fiecare data din cauza unei probleme.

M-am simtit super fain si ii felicit pe toti cei care s-au implicat in organizare si voluntari si fotografi si toti spectatorii.

Alexandru Stancu (abandon în urma unui accident)

Parerea mea este ca evenimente de genul ar trebui organizate mult mai des in Bucuresti, iar Red Bull Moontime Bike ca si concurs de cross-country a fost unul de nota 10 din punctul meu de vedere (lume interesata sa vada concursul, traseul super solicitant, premii mari si oameni care si-au dedicat mult timp ca evenimentul sa iasa ca la carte). Ceea ce mi sa intamplat mie a fost una din greselile mele foarte mari, stiam traseul foarte bine dar de la viteza cu care se cobora si fiind intuneric nu am apreciat foarte bine virajul care urma dupa ce treceai al doilea pod de lenm si mi-a alunecat roata de fata, am cazut si nu am mai putut face nimic, a trebuit sa abandonez!

Elisei Miron (abandon în urma unei pene de cauciuc)

Am tinut mult sa ajung si anul acesta la RedBull MoonTimeBike deoarece am ramas placut impresionat de prima editie. In ciuda faptului ca traseul e unul rapid, cu multe portiuni de plat, competitivitatea participantilor si atmosfera creeata de cei de pe margine cat si profesionalismul organizatorilor m-au determinat sa cataloghez aceasta cursa ca fiind un ‘must do’. Traseul nu e unul dificil dar pe timp de noapte totul primeste un alt sens. In plus, eu am sustinut intodeauna ca o competitie e cu atat mai grea cu cat cu cat traseul este mai usor (sau mai rapid) deoarece diferentele intre rideri sunt mai mici.

In ciuda dificultatilor financiare, am reusit sa ajung la Bucuresti dar aventura mea a inceput inca de la Cluj cand am pierdut strangatorul de la roata fata (un QR 15 pt Fox). Totul a devenit si mai interesant cand am descoperit ca nu se potriveste altceva si mai ales cand am descoperit ca nu exista pe stoc in magazinele din Bucuresti. Despre pretul unei astfel de piese nu are rost sa mai zic ceva. Magazinul Asa Sport m-a ajutat insa cu o alta furca, putand sa iau startul in concurs.

A fost foarte mare inghesuiala la start pe prima linie, asa ca primii 10-15 metri i-am parcurs in stilul trotineta. Pe prima urcare aveam cel putin 30 de oameni in fata asa ca primul tur pentru mine a fost o depasire continuua. Turul doi l-am inceput alaturi de Vlad Dobre dar rupti la vreo 15-20 secunde fata de primul grup. Am rulat alaturi de Vlad cu schimb de pozitii sau de trena toata cursa mea, timp in care am reusit sa prindem cativa rideri rupti din primul grup, printre care pe Rosioru Daniel – cu care am mers vreo doua ture iar spre finalul turului 5, pe Cristian Losonczi. Eram acum un grup de 4 rideri care aflasem ca ne luptam pentru locul 4 general (dupa abandonurile lui Petrache, Grosu si Stancu – despre care aflasem la final). Ma simteam destul de bine, in special pe urcari si chiar daca nu-mi faceam sperante ca vom mai prinde pe cineva din primul grup, speram ca il voi putea ataca pe Rosioru pe una dintre urcari, ceea ce ar fi insemnat locul secund pentru mine in grupa de varsta 30-39 ani. Momentul a venit in turul 5 cand el a fost nevoit sa descalece pe urcarea cea mai grea doar ca in a doua jumatate a traseului, am fost nevoit sa ma inghesui putin prin marginea unei alei pavate, la depasirea unor concurenti prinsi din urma si am taiat anvelopa de spate in ceva. S-a desumflat instant. Nu aveam roata de rezerva la zona de start-sosire si oricum imi lua mult timp sa ajung pana acolo in alergare asa ca am fost nevoit sa abandonez cursa…

Dan Leahu (locul 80)

O competitie care iese clar in evidenta: startul se da la crepuscul in cel mai accesibil loc posibil pentru bucuresteni, are o expunere excelenta pentru public, iar pe langa faptul ca e foarte solicitanta pentru rideri e si o provocare, pentru ca se tine la o ora cu care concurentii nu sunt obisnuiti, avand in vedere ca majoritatea competitiilor de profil au loc in prima jumatate a zilei. Organizarea a fost la un nivel ridicat, asa cum ne-au obisnuit deja cei de la NoMad.

Jipa Cezar (locul 116)

Deci pe scurt: un concurs extraordinar, unic pentru Romania, vezi citi inscrisi si cit admisi, ca la o facultate buna… o onoare pentru unul de virsta mea sa fie admis sa se dea in asa companie, desi am avut o problema grava, rupt lantul in debutul turei cu nr 2. Am reusit datorita unui baiat din organizare sa remediem defectul si sa termin concursul, al 25-lea din acest an pentru mine. Rezultat mai slab decit ma asteptam, speram sa dau 6 ture si sa fiu in prima suta. Organizare excelenta, sponsor cu renume, atmosfera cum rar vezi pe la cursele cicliste. Cred ca in Tineretului ar trebui facute cam 3 concursuri pe an, primavara, vara si toamna si nu 7 ture ci un timp de 2 sau 3 ore, dai cite poti, se termina cind primul a expirat timpul (ca in Trivale). Sper ca la anul sa fie si categori de mosi 50+, sunt destui care schimba prefixul… cam atit, asa, la foc automat.

Memo Sebastian Vrânceanu (locul 115)

Red Bull MoonTimeBike vazut prin ochii celui care a plecat ultimul de la start.
In urma cu 5 luni mergeam la primul concurs de MTB, e vorba de Prima Evadare. Imi propusesem atunci sa fac oricat sub 3 ore (am scos 3 ore si vreo 3 minute) si am vrut sa fiu in primii 500 (am iesit pe locul 550). Dupa care au mai urmat vreo 15 concursuri in care nu prea mi-au iesit socotelile. Si nu din cauza ca imi fixam tinte prea inalte, ci din cauza ca nu stateam bine nici la conditie fizica, nici la greutate (pe 12 mai la Prima Evadare aveam 118 kg.) si nici la tehnica.

Dupa care este anuntata oficial a doua editie a Red Bull MoonTimeBike. Stiam ca este o competitie la care participa doar elitele, deci matematic n-aveam cum sa ma calific. Insa mi-am zis ca nu-mi strica deloc sa ma antrenez serios si in cazul in care apare o oportunitate, sa particip. Din primavara pana in octombrie am reusit sa dau jos vreo 12-13 kile jos, dar stiam ca nu e suficient. Asa ca am trecut la treaba! Cu doua saptamani inainte de concurs am schimbat alimentatia incercand sa mananc cat mai … “sportiv” posibil. Cu o saptamana inainte de concurs am renuntat total si la orice forma de alcool. Si am incercat in toate acele 12 zile sa merg in fiecare zi sa fac macar 2-3 ture chiar pe traseul de la Red Bull MoonTimeBike. N-am reusit sa merg in fiecare zi pentru ca au fost si zile in care a plouat mai mult, iar in acele zile n-am iesit deloc, insa de obicei recuperam a doua zi. Cel mai putin am facut 2 ture pe iesire, si cel mai mult 10 ture.

Ce imi propusesem eu de fapt cu tot acest regim de viata?! Sa nu ies pe ultimul loc (avand in vedere concurenta, aveam toate sansele) si sa apuc sa fac 5 ture. Ce mi-am propus mi-a iesit. Practic Red Bull MoonTimeBike e singurul concurs din acest an la care mi-a iesit ce mi-am propus. Si acum sa va povestec cum a fost efectiv. Vineri seara, cu 25 de ore inainte de concurs, m-a sunat Daniel Sardan de la Nomad Merida CST, cel care a asigurat partea tehnica la Red Bull MTB sa-mi dea o veste buna. In zilele ce au precedat concursul el a tot vazut ca ma antrenez si a decis ca ma poate inscrie. Vestea era fabuloasa in conditiile in care imi cam luasem gandul de la participare si eram convins ca voi fi doar pe traseu la incurajari.

Sambata inainte de concurs merg la service la sponsorul echipei Guerribike, DK Bike, sa-mi verific bicicleta. Reglaje, ungeri etc si plec de acolo cu aviz favorabil. Ajung in Parcul Tineretului pe la 16:20 si constat cu stupoare ca reusisem, nici eu nu stiu cum , sa indoi un dinte de la foaia mica si din cauza asta mi se bloca lantul. Il vad pe Robert Mircea Gustav de la Nomad Merida CST si-l rog sa ma ajute. Se uita sa vada care e problema si ma trimite la antrenorul de la C.S. Mures (imi cer scuze dar imi scapa numele dumnealui ) sa-mi rezolve problema. In 2 minute totul era rezolvat. Ii multumesc acelui domn pe aceasta cale. Intre timp apare si suportul tehnic de la DK Bike, mi se spune ca totul e in regula. Colegul de Guerribike care a participat alaturi de mine, Gabriel Nicolescu, a intampinat si el ceva probleme dar reuseste sa le rezolve, dupa care asteptam startul.

Printr-un “miracol” am reusit sa ma asez ultimul la start insa nu m-am demoralizat deloc. Ba mai mult, mi-am facut incalzirea in spatele plutonului care astepta startul. 10,9,8…3,2,1 START. Si asa a inceput cursa la care mi-am dorit cel mai mult sa particip din tot acest an. Prima tura a fost mai pe lumina, nu prea reuseam sa depasesc, nu-mi gaseam nici respiratia, eram emotionat etc. In a doua tura insa s-a schimbat situatia. Era mai intuneric si trebuia sa fiu mult mai atent. Recunosc ca nu reusisem sa ma dau pe traseu niciodata in cele doua saptamani de dinainte, noaptea. Inainte de radacini apare si prima cazatura din program, din cauza ca mergeam prea incet. Ma ridic rapid, ma sui pe bicicleta, incerc sa pedalez si constat ca lantul nu mai era la locul lui. Pentru o secunda am inghetat. Intorc bicicleta, vad ca lantul era doar cazut, apare si Adrian Dumitru de la SIDI Felt care ma intreaba daca sunt oke, ii raspund ca e totul bine, asez lantul si pornesc.

Urmeaza cea de-a treia tura. Oboseala. Cam multa si ma cam sperie chestia asta. Fortez un pic pentru ca se mai relaxase atmosfera. La urcarea lunga de la lac il vad in fata mea pe Gabriel Nicolescu. Il intreb ce-i cu el acolo in conditiile in care de obicei dupa ce ma depaseste el se duce mult inainte. Imi zice ca-l supara genunchii si-mi recomanda sa-mi vad de drum. Il depasesc si ma duc. Ajung la coborarea de dinainte de poduri si la un moment dat ma pomenesc cu roata din fata intr-o adancitura. Prea tarziu sa ridic de ghidon si cad. La contactul cu pamantul simt gust de bicicleta. De ghidon mai exact. Alunec vreo cativa metri, ma ridic si ma duc spre marginea traseului, apare si Gabi caruia ii spun ca sunt bine, doar ca probabil mi-am spart buza. N-aveam nimic.

Continui aceasta tura umar la umar cu Gabi. Ajung aproape de finalul turei. Ma depaseste Alex Ciocan de la GIANT. Il intreb in ce tura e. Nu stia nici el exact. Ma dureau foarte tare incheieturile de la maini si antebratele. La microfon se anunta ceva legat de numarul de ture si atunci imi dau seama ca daca nu trag, am mari sanse sa nu fac 5 ture asa cum imi propusesem. Incepe a patra tura. La prima urcare simt ceva crampe pe piciorul stang. V-am zis ca nu-s antrenat. Asta era sigur motivul. Pe masura ce pedalam intensitatea durerii crestea. La un moment dat simt un carcel in gamba stanga. Am ignorat toate chestiile astea si am continuat .Pe finalul coborarii de la lac m-am inclinat prea tare in viraj si am cazut. Iar. Pentru a treia oara. Si ultima (dar atunci nu stiam). Ma ridic, n-aveam nimic si continui. Trec de poduri, urc spre punctul de alimentare, trec de el si pana sa intru pe dale simt ca ma bate cineva pe spate. Era Razvan Juganaru de la GIANT. Eram convins ca e in ultima tura, dar totusi il intreb in ce tura e, si-mi zice ca mai are una. Era clar. Daca pastram ritmul apucam si a cincea tura. Crampele nu ma lasau deloc, Gabi imi zicea ca si pe el il omoara incheieturile dar ajungem la finalul turei 4 si …. VICTORIE. Plecam in tura 5. Stiam ca e ultima. Trebuia doar sa o termin fara sa ma accidentez si eventual sa nu fiu ultimul, asa cum imi propusesem.

In aceasta ultima tura am plutit pe traseu. Doar ca ma durea piciorul stang rau de tot. M-am mai hidratat corespunzator si am continuat. La un moment dat imi dau seama ca Gabi nu mai e langa mine. Mi-am zis ca il astept la sosire. Ajung la FINISH, trec linia cu mainile ridicate sus in aer (pana pe 19 septembrie 2013 n-am mers in viata mea fara maini pe bicicleta) si ma opresc fericit. In acel moment am simtit niste crampe la ambele gambe asa cum probabil, doar cei de la Elite simt. Ma gandeam atunci ca in general doar ii vedeam pe cei mai buni cum sufera din cauza crampelor, insa acum ajunsesem sa le simt pe muschii mei. Nu ca as fi devenit peste noapte atat de bun, dar pedalasem alaturi de cei mai buni. In tot acest timp vedeam ca tot sosesc concurenti, ceea ce insemna ca n-am terminat ultimul. Dar nu venea Gabi. El n-a reusit sa termine a cincea tura din cauza unei accidentari. L-am gasit la ambulanta. Nu era grav, dar l-a impiedicat sa termine tura.

Era insa bucuros ca a participat si la acest concurs. Si eu eram exaltat. Cred ca si de data asta am fost unul dintre cei mai grei concurenti, daca nu cumva cel mai greu cu cele 106 kg ale mele. Ulterior am aflat ca am reusit sa termin pe locul 115 ceea ce e mai mult decat onorabil pentru mine. Organizarea la Red Bull MoonTime Bike 2013 a fost impecabila, asa cum probabil se astepta toata lumea, atmosfera oferita de spectatori a fost una intr-adevar speciala pentru ca ei erau atat de aproape de concurenti, concurentii au dat dovada de fair-play, petrecerea de dupa din Daimon Club a fost de bun gust si gust bun, traseul desi aflat intr-un parc din Bucuresti, n-a fost deloc unul usor si uite asa va trebui sa astept inca un an pana cand se va repeta aventura de la Red Bull MoonTimeBike, singurul concurs de MTB din Romania desfasurat doar noaptea si destinat celor mai buni ciclisti din Romania carora le multumesc ca i-am avut alaturi.