Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
În fiecare an un vechi record este bătut de cineva cu nervi de oțel și cu o dorință arzătoare de a-și etala talentul. Dar aici nu este vorba doar de persoane, ci și de evenimente. Mai jos, îți povestim câteva dintre cele mai importante recorduri din lumea mountainbiking-ului.
Claude Balsiger, împreună cu un prieten, sunt singurele persoane care au reușit să ajungă pe bicicletă la o înălțime de 6.175 m. În august 2011, pe un munte din India, aceștia au pedalat până în vârf ca apoi să coboare pe bicicletă.
Erik Skramstad a reușit să pedaleze fără a ține mâinile pe ghidon pe o distanță de 37,41 km în 59 de minute și 14 secunde. Recordul a fost stabilit în Statele Unite ale Americii în data de 23.06.2009.
Unul dintre cei mai cunoscuți mountainbikeri din lume este Brian Lopes, dar cu siguranță știai deja asta. Cu un palmares de invidiat, printre care amintesc titlul de campion mondial adjudecat de patru ori, șase victorii de cupă mondială și de nouă ori campion național, este greu de crezut că va mai putea fi ajuns de cineva prea curând.
Cel mai lung wheelie pe roata de față a fost realizat de către Shane Badman, în 2010. Acesta a reușit să se mențină pe roata de față 188.3 metri, fără a tinge pedalele.
Recordul de viteză pe mountainbike a fost stabilit de Markus Stöckl. Austriacul a reușit în 2007, să atingă viteza de 210,4 km/h într-o coborâre pe zăpadă și de 164.95 km/h în 2011, pe uscat, în Nicaragua pe vulcanul Cerro Negro.
Cel mai lung traseu de mountainbike din lume se află localizat în Austria. Alpentour-Austria însumează nu mai puțin de 1.138 de km.
În final nu putem decât să-ți urăm mult succes, în situația în care te decizi să dobori unul din recordurile de mai sus.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.