Să începem cu definiţia. Dicţionarul urban spune că „weekend warrior” este un om care are în timpul săptămânii un job plictisitor în general, care-l împiedică să se ducă la petreceri, să meargă în excursii, să participe la concursuri sau să ia parte la activităţi „mişto”, din acest motiv planificând weekenduri deosebite, pentru a compensa.
Cam asta am fost cu toţii, sau majoritatea dintre noi, duminică 30 iunie la prima ediţie a duatlonului Greenfield Duo Challenge, organizat de Road Grand Tour în parteneriat cu Băneasa Race în pădurea Băneasa de lângă Bucureşti. Ok, nu a fost chiar duatlon pentru că după bicicletă n-am mai alergat încă o dată, dar a fost pe-aproape, cu tranziţie, ştafetă şi tot tacâmul.
Greenfield Duo Challenge a fost un concurs la care era practic obligatoriu să participi. Pentru cei din Bucureşti, un astfel de concurs care are loc în Bucureşti, în pădurea Băneasa care e perfectă pentru concursuri, nu aveai practic cum să nu participi. După o săptămână plictisitoare la job cum altfel să închei mai bine un weekend decât la un concurs? Mai ales că şi vremea a fost perfectă, iar traseul în condiţii foarte bune.
Prima ediţie a acesui eveniment a avut loc în condiţii foarte bune, dar nici nu ne-am fi aşteptat să nu fie aşa având în vedere experienţa organizatorului. Concursul a constat în două probe – alergare şi bicicletă, pe care concurenţii le puteau parcurge separat, în echipă de doi sau individual ambele probe. Această libertate a modului de participare a fost foarte apreciată printre concurenţi.
Ambele probe s-au ţinut integral în pădure, pe poteci. Excelent este puţin spus. A fost de vis faptul că am avut umbră tot timpul, iar poteca uscată cel puţin 95% din ea. E drept că ziua a fost caniculară, dar noi am fost protejaţi întreg concursul.
Proba de alergare a avut o lungime de 8 km desfăşurându-se în cea mai mare parte pe potecile de pământ din padure. Ocazional mai traversai aleile asfaltate. La bicicletă am avut 20 km, potrivit ciclocomputerului meu, iar traseul a fost la fel, pe potecile umbrite din pădure. Nu a fost diferenţă de nivel la nicio probă, dar asta nu a făcut ca evenimentul să nu fie spectaculos.
Concursul a început cu proba de alergare şi mărturisesc că în sfârşit am mai avut şi eu emoţii, fiind primul meu concurs de alergare din „carieră”. Ştiam că distanţa mi se potriveşte, scurtă, la fel şi diferenţa de nivel, inexistentă, aşa că eram încrezător în propriile forţe. Dar nu poţi să ştii niciodată, nu? Şi aşa a fost. Emoţiile au facut să stau „în roşu” toate cele 52 de minute cât a durat la mine alergarea. Dar mi-a plăcut. Reuşeam să mă lipesc de câte-uun grup pâna fie oboseam şi-l lăsam să se ducă, fie reuşeam eu să depăşesc. Nu a fost deloc plictisitor.
După care concurenţii se întorceau la start pentru a prelua bicicleta, respectiv pentru a preda ştafeta colegilor de cursă. Eu am alergat până la bicicleta care mă aştepta în rastel, am schimbat pantofii de alergare cu cei de mtb şi am continuat.
„Specialitatea” mea fiind maratonul mtb, unde ai de pedalat zeci de kilometri peste munţi şi văi, mi-am spus că n-are ce să se întâmple în 20 km. Doar tragi la maxim şi atât. În acelaşi timp însă eram conştient că după alergarea care m-a cam stors, riscul de crampe, chiar şi doar în 20 km, era mare. Aşa că eram pregătit să le accept.
Am plecat ca din puşcă pe linia dreaptă asfaltată după care s-a intrat pe poteci. Unde a fost superb! Mai ceva ca la MotoGP! Viraje şi viteză, derapaje controlate, depăşiri din scurt şi sprinturi explozive. A mers treaba cel putin 15 km după care au început problemele la motor. Crampele erau lângă mine mai ceva ca sabia lui Damocles. Se învârteau în jurul meu şi aşteptau momentul când nu eram atent.
Am lăsat-o mai moale preventiv că nu avea rost să nu termin concursul. Dar ghinionul a facut să mai fie ocazional ambuteiaje în faţa mea când trebuia să pun piciorul jos şi… aia a fost! Crampele au năvălit. Cu chiu cu vai m-am pus în mişcare, dar aşa, la relanti. Mă uitam la puls cu ciudă. Eram odihnit, dar nu puteam trage tare. Toţi cei depăşiţi, acum mă depăşeau. Nu-mi părea aşa rău de asta ci mai ales că nu puteam merge tare şi „spectaculos” pe poteca ce şerpuia printre copaci.
Încet-încet m-au lăsat şi am putut din nou să accelerez. Dar n-a mai fost ca la început, a trebuit să stau în banca mea. Dar n-am intrat în depresie. Faptul că am avut ocazia să ies din rutină şi să dau (aproape) tot din mine la un concurs, aproape de casă, a făcut ca participarea la Greenfield Duo Challenge să merite din plin.
Concursul a fost excelent, iar din direcţia mea s-a văzut foarte bine. O organizare foarte bună cu care şi eu personal sunt obişnuit să o întânlesc la concursurile de şosea şi mtb Road Grand Tour, la care obişnuiesc să mai particip. Mă bucur că organizatorii au avut această idee şi sper să urmeze cât mai multe ediţii. Poate chiar mai multe pe an. Una de primăvară, una de vară, una de toamnă, una de iarnă… La Băneasa se poate.
La Individual masculin General câştigător l-am avut pe Alex Diaconu care a terminat ambele probe cu timpul total de 1:21:30,6, urmat de Daniel Simionescu pe locul 2 şi Alexandru Parvanescu pe trei. La feminin Individual câştigătoare a fost Ioana Molnar Diaconu cu timpul de 1:40:14,8 pentru ambele probe, urmată de Gabriela Bucur pe doi şi Ana Săftiuc pe trei. La ştafetă masculin locul întâi a fost ocupat de echipa Les Crapauds cu timpul de 1:24:11,9, urmată de echipa #cormoranii pe doi şi O Echipă!! pe trei. Ştafeta feminin s-a încheiat cu victoria echipei Sole Sisters cu timpul de 1:35:33,3, urmată de Ana Cernat & Gabriela Gocan pe doi şi echipa Nunanii pe trei. Ştafeta mixt s-a încheiat cu echipa Atb pe locul întâi cu timpul 1:26:52,10, echipa Fulger pe doi şi echipa Coseli pe trei. Rezultatele complete pot fi găsite aici.
În ce mă priveşte, cu timpi aproape identici şi la alergare şi la mtb, am terminat concursul undeva la jumătatea calasamentului şi la General şi la Age group, ca deobicei. Pentru mine echilibrul este performanţa ideală.
