Raport de cursă – Vidraru Bike Challenge 2016

În weekendul 25-26 iunie a avut loc o nouă ediție a maratonului făgărășan Vidraru Bike Challenge organizat de Adventuremania. Concursul este un maraton mtb veritabil. După cum se prezintă traseul, cursa se adresează celor cu „rezervor mare de combustibil” în sensul că de-a lungul kilometrilor celor 3 opțiuni de traseu nu vei găsi porțiuni tehnice deosebite în schimb vei putea pedala pe bicicleta în marea majoritate a timpului, rezervele de energie fiind esențiale.

Anul acesta Vidraru Bike Challenge, pe scurt VBC, a oferit concurenților 3 distanțe de concurs și nu doar două ca în trecut. Astfel am avut nu doar distanța scurtă și lungă ci și intermediară, o adiție excelentă pentru majoritatea concurenților întrucât traseele existente erau ori prea scurte ori prea lungi. Organizatorii au fost foarte receptivi și au bătut munții pentru ca noi să beneficiem de încă un traseu, cel de 50 km (54 în realitate), o distanță populară și potrivită pentru foarte mulți dintre noi. Celelalte distanțe au fost de 35 km și 90.

Redactorul nostru Dan Mazilu a fost prezent la eveniment concurând la distanța medie a maratonului. Alături de el am reușit să discutăm cu Sorin Ungureanu, mecanic și asociat la Spokes.ro, ciclist de cursă lungă, participant la tura de 90 km. El a fost amabil și ne-a povestit cum s-au desfășurat „ostilitățile” la tura mare.

În primul rând despre VBC trebuie spus că este un maraton mtb montan, chiar alpin pentru tura lungă acesta urcând la peste 1.700 m altitudine. Asta înseamnă că dacă întâlnim noroi acesta va fi de munte, deci nisipos și nu lipicios. Asta înseamnă că oricât de mult ar ploua, traseele de la VBC sunt practicabile lucru mai mult decât îmbucurător dacă ținem cont de capriciile vremii din ultimele luni.

Însa la VBC 2016 nu a plouat. A fost chiar soare și o temperatură excelentă pentru concurs. Au fost și 31-34 grade la start și sosire însă pe traseu vremea ne-a delectat cu 21-23 grade, numai bun pentru efort susținut. Traseul scurt a avut o lungime de 34 km și o diferență de nivel de 1190 m – un traseu numai bun pentru începători sau pentru cei care doresc să încheie repede ziua. Traseul mediu a avut 52 km și 1700 m diferență de nivel (oficial), ciclocomputernul nostru măsurând 54 km și 1555 m urcare. Tura lungă a fost cea mai solicitantă măsurând 90 km și nu mai puțin de 2420 m urcare.

Startul s-a dat din poiana de la baza Transfăgărășanului, înainte de hidrocentrala Vidraru. De aici concurenții au avut de urcat pe asfalt 5 km până la baraj, o distanță numai bună pentru o încălzire suficientă. De aici s-a făcut stânga spre Cumpăna drumul devenind exclusiv offroad, adică așa cum trebuie pentru un „mountain bike”.

După ce Sorin Ungureanu a fost voluntar la edițiile anterioare, anul acesta a decis că a venit vremea să concureze. „Era obligatoriu să fiu pe bicicletă la start pentru tura lungă, tura de 90 de km”, spune el. „Anul ăsta nu am avut vreme de kilometri acumulați pe bicicletă așa că nu m-am prezentat în cea mai bună formă, plus un bonus de 5 kilograme peste o greutate decentă pentru maraton. Așa că am decis să merg la conservare și să nu mă arunc după vreun cunoscut crezând că o să țin un ritm mai susținut”, mărturisește Sorin.

Startul a fost destul de liniștit pentru toată lumea și la fel pentru Sorin și Dan. „Dacă în mod normal îmi urc rapid pulsul la 196, de data asta gândul de a mă tempera a funcționat și nu am sărit de 187 pe porțiunea de asfalt”, spune Sorin. Pentru Dan lucrurile au fost mai relaxate. „Deși a fost puțin mai greu la început să țin pasul, pentru că nu am putut face o încălzire în prealabil, după primii kilometri am reușit să-mi stabilizez pulsul pe la 160 încercând și eu să-mi conserv energia pentru restul urcărilor”.

Cele trei trasee de concurs au avut porțiuni comune atât la început cât și la final sau pe parcurs. „Totul a mers bine până la primul check point unde se și bifurcau traseele de 30 respectiv 50 și 90 km”, povestește Sorin. „De aici toată lumea mergea în ritm de 90 sau 50 de kilometri, după care am ajuns la următoare bifurcație de trasee. La noi coborârea rapidă a continuat până la kilometrul 25 când, după curba la dreapta, schimbam valea și începem o cățărare de aproape 25 de kilometri. CP2 a fost ca o oază pentru un om care a traversat deșertul. Am înfulecat un sandwich magic de cașcaval cu banană și am băut multa apă”, spune Sorin.

Și la traseul de 50 km totul se desfășura în parametri. „Personal am avut o zi excelentă”, spune Dan. „Simțeam cum sunt odihnit pe urcări lucru care nu mi se întâmplă prea des. Trebuia însă să-mi țin în frâu entuziasmul de a forța pentru a nu începe crampele musculare. Traseul mi s-a părut excelent. Este drept ca am simțit lipsa unor poteci tehnice la vale, locul unde reușesc să mai câștig câteva poziții în clasament, însă treaba a fost compensată cu coborârea finală, aproape 15 km de dat la vale. A fost destul de periculos întrucât se atingeau viteze mari, și peste 60 la ora, pe teren accidentat și cu aderență precară, pe jos fiind pământ, pietriș sau bolovani. Trebuia iarăși să-ți ții în frâu entuziasmul și să frânezi din timp pentru că nu știai ce-i după colț”, povestește la final de concurs redactorul nostru Dan Mazilu.

Tura lungă a fost însă mai solicitantă, iar Sorin Ungureanu a început să simtă efectele lipsei antrenamentului. „După punctul de control îi dau mai departe pe scurta coborâre care avea să ne scoată spre bucla din golul alpin. Acolo își face apariția și prima crampă”, spune el. „Continui să zâmbesc și o las mai ușor. 200 de metri mai târziu trec pe lângă un tip și mă ajung blestemele… Prima crampă care îmi blochează piciorul drept. Râd nervos și îmi asum pedeapsa pentru vitejie. Rapid lucrurile revin la normal și merg mai departe, ajungând înapoi la urcarea care mă aducea iar la CP-ul anterior. Iar crampă, iar pauză pe urcare și un push scurt, cât să păcălesc mușchiul contractat. De acolo traseul e tipic făgărășean. Suișuri și coborâșuri pe drumuri forestiere. Nimic tehnic, totul destul de rapid. Aproape că nici nu simți când ajungi iar în traseul scurt, unde revezi figurile voluntarilor cu care ai dat ochii cu câteva ore în urmă”.

Însă în plus față de provocarea unui traseu lung sau mediu VBC îți oferă și peisaje de vis. Suna a clișeu însă Dan Mazilu a făcut ceva ce nu se întâmpla prea des într-un concurs. „Ajungând în locul care părea să fie cel mai înalt al traseului pur și simplu m-am oprit să mă uit în jur. Nu eram obosit însă am simțit că trebuie să profit de peisaj”, spune Dan. „Cu foarte puține excepții un traseu de concurs nu oferă priveliști frumoase, însă suntem tot timpul preocupați de performanță și uităm să admirăm natura. De data asta m-am oprit și mi-am relaxat și mintea în plus față de mușchi. Era un loc extrem de liniștit, în puternic contrast cu spiritul competiției. Am început încetișor coborârea privind în continuare în jur, în loc să mă concentrez la drum. Am ajuns într-o altă zonă și mai izolata, foarte sălbatică. Privind mai atent pe jos am văzut o mulțime de excremente de urși, fapt care m-a asigurat că sunt într-adevăr într-un loc de vis, dar unde nu ar fi recomandat să campezi. E drept că au trecut vreo 3-4 concurenți pe lângă mine, dar i-am depășit la loc pe prima coborâre”, spune la final Dan.

După reîntâlnirea cu tura scurtă, traseul a devenit și mai agreabil. „De aici terenul e chiar mai prietenos. Dacă până aici nu a fost nimic „periculos” ca și tehnicitate a traseului, din punctul ăsta drumul e unul pe care se poate merge și cu ciclocrosul, cu excepția coborârii finale pe care cred că bolovanii ar nenoroci roțile unui ciclocros”, spune Sorin. „Pe toată porțiunea asta ar fi de remarcat ultimele două cățărări scurte care pe mine m-au redus la virtuale lacrimi, pur și simplu nu am mai avut energie să le dau pe bicicletă și m-am mulțumit să le parcurg la pas pe lângă bicicletă. Coborârea finală e una care te ține în priză. Deși e rapida, îți poate face câteva surprize”.

„După 6 ore și jumătate am încheiat unul din cele mai frumoase maratoane la care am fost. Nici o secundă nu am ajuns în starea aia de frustrare în care te întrebi ce cauți acolo, ceea ce înseamnă că e chiar bine să mergi ceva mai încet și să nu tragi de tine la limită. Concursul îl încadrez la trasee de fugă, 100% ciclabil, perfect pentru ciclistul care acum face trecerea spre distanțe de genul ăsta. Aș mai aminti de zona în care se desfășoară concursul, Făgărașul e cel mai mare munte de la noi, are zone sălbatice vaste și peisajul e de foarte multe ori impresionant”, ne-a povestit la final de maraton Sorin Ungureanu.

Organizarea maratonului a fost plăcută, iar noi cel putin nu am observat probleme. Și marcajul traseului a fost în regulă. „Deși sumar pe anumite porțiuni, nu au fost locuri unde să mă rătăcesc”, spune Dan Mazilu. „Am auzit discutându-se pe margine că nu a fost marcat suficient însă unde nu trebuie nu-i nevoie să umpli pădurea și muntele cu panglici și săgeți pe copaci. Este drept că sunt șanse să ratezi un viraj pe o coborâre rapidă, atunci când te uiți la drum la 3-5 metri în fața ta și nu pe copaci după marcaje. Însă în fiecare loc unde ai fi avut șanse să o iei greșit erau marcaje, dar și arbitri”, spune la final de interviu colegul nostru Dan Mazilu.

La final cei mai buni la traseele scurt, mediu și lung, clasament general, au fost:

Tura scurtă
Locul 1 AVRAM ALEXANDRU
Locul 2 VIERU ANTONIO
Locul 3 CIOBANU VITALIE

Tura medie
Locul 1 STAN GEORGE CRISTIAN
Locul 2 VARZARU LAURENTIU
Locul 3 PUIU PAUL

Tura lungă
Locul 1 DUMITRU ADRIAN
Locul 2 IONASCU MARIUS
Locul 3 URZICA VLAD

Elite
Locul 1 KELEMEN ARPAD

Rezultatele complet pot fi consultate aici.