Când e vorba la concursuri la care îmi doresc să ajung de multă vreme și cumva nu reușesc deloc, pe locul 1 sigur sunt cele din Tulcea, organizate de Asociația Explorer. În principal e vorba de maratonul Explorer MTB Challenge din Munții Măcinului (alt loc unde nu am reușit să ajung niciodată). Așa că am fost foarte încântat când am descoperit, cu 5 zile înainte de concurs, că mi s-au aliniat planetele în sfârșit și aș putea să ajung la Luncavița, să iau startul la a 8-a ediție dar prima pentru mine a acestui concurs mult lăudat.
Cu un pic de emoții am reușit să mă înscriu în ultimul moment, deși îmi promisesem că nu voi participa la nicio cursă anul acesta, cu toată pandemia și mascarada cu măști pe la start și alte măsuri care sincer îmi strică tot cheful. Dar pentru Explorer am zis că fac și eu o excepție, cine știe când mai ajung dacă 7 ani nu am reușit?
Cine nu a mai fost prin Tulcea (eu am fost de-abia anul acesta pentru prima dată) va avea o supriză, respectiv un imens contrast. Pe de o parte e natura darnică, nu doar cu Delta Dunării ci și cu dealurile minunate, șoselele valonate ce te îmbie să te urci pe cursieră și cu pădurea nesfârșită de turbine eoliene. În fine, asta e partea bună, partea tristă e că județul pare să fie cumva uitat de lume. Orașul Tulcea e unul din care dacă scapi cu mașina întreagă e mare lucru (probabil locul 2 la drumuri praf din ce am văzut eu în România după campionul absolut – Câmpina) dar și o zonă aparent lipsită de interes pentru unii. Cum ar fi (și aici ajungem la durerea mea cea mare) OMV care nu are nicio benzinărie in tot municipiul reședință de județ. De ce mă doare asta? Că a trebuit să plec de unde am fost cazat cu familia, tocmai în capătul șoselei dinspre Deltă, la Dunavățul de Jos, dis-de-dimineață, înainte să deschidă ăia micul dejun și tot ce mi-am dorit a fost o cafea amărâtă. Dar de unde… OMV e sursă sigură dar nu există… Am găsit un Rompetrol pentru care m-am întors în Tulcea vreo jumate de km ca să aflu că aparatul e defect… Una peste alta, cu ochii roșii de dependent de cofeină am ajuns după 110 km la locul concursului. Am zis că zona e superbă? Trebuie să mă repet… Dealurile alea de la Somova, podgoriile de la Niculițel, Dunărea la Isaccea, dar cum să te bucuri de ele dacă nu ai băut și tu o cafea?
Și acum să ajungem la start, la un camping într-o pădure… Am parcat resemnat fiind că toată după-masa voi suferi de dureri de cap. Dar totul a luat o turnură interesantă: la start am găsit cafea, din aia bună, espresso din boabe, am dat două pe gât și instantaneu viața a revenit la normal! Mă rog, normal dar cu mască. Automat disponibilitatea cafelei de calitate a ridicat ratingul concursului spre maxim fără să mă urc pe bicicletă 🙂
Dar să trecem la concurs… Traseul are undeva pe la 67 km cu 1600 m denivelare, ceea ce nu pare mult, dar eu nu mă las păcălit de cifre deoarece depind mult de cum e repartizată denivelarea. Oricum, e un traseu rapid, cu multe forestiere, așa că mă așteptam să termin destul de repede.
Chiar așa a și fost, un traseu rapid dar frumos, cu denivelarea împărțită în urcări destul de concentrate, cu bucăți uneori de peste 15%. Am apreciat în mod deosebit zona de single trail din jurul vârfurilor Vraju și Caramalău, intensă și frumoasă, cu urcări și coborâri demne de toată apreciarea.
M-am simțit minunat până aici, dar pe bucata următoare m-am întâlnit cu cel mai bun prieten al meu din ultima vreme, întâlnire care m-a făcut cumva să renasc și să mă umplu de energie. Da, este vorba de platul cu vânt din față, împreună cu care mi-am petrecut sute și mii de ore în ultimii ani, singur călare pe cursieră.
Practic de aici am început să mă simt minunat, pe domeniul meu. A urmat o urcare lungă și monotonă, pe o căldură puternică, aerul era fierbinte și parcă ardea căile respiratorii. Condiții care mie îmi plac mult de tot, eu sunt rău la frig dar iubesc căldura. Așa că m-am activat bine de tot, m-am întâlnic cu Marian Bâlcu cu care am mai schimbat câte o vorbă ocazional până la finish.
Traseul a continuat cu succesiuni foarte plăcute de urcări și coborâri prin pădure. Nu am stat să număr, dar organizatorii au pus cu siguranță mai mult de cele 4 puncte de alimentare cu apă anunțate pe traseu, așa că hidratarea nu mi s-a părut o problemă. Din când în când, urcările mai săreau de 10-15%, lucru care mă încântă mereu. Coborârile au fost toate de viteză, iar eu le abordez destul de precaut deși știu că pierd destul de mult. În Măcin, drumurile sunt extrem de bolovănoase, așa că mi-am adus aminte de ce am dat banii pe full suspension…
Ultima urcare a fost tot o plăcere pentru mine. Bucăți lungi de 2-3% pe forestier de calitate excelentă s-au continuat cu o secțiune extrem de abruptă, am văzut chiar și 17-18% pentru câteva momente, dar pe drum lat și fără alte dificultăți deosebite. Mereu îmi place o provocare la final iar aici zic eu că a fost prezentă.
Finalul în coborâre pe un drum destul de bolovănos nu m-a avantajat și am pierdut cel puțin 1 loc în clasament (de parcă asta contează…) și am terminat pe 7 la categoria mea, la 4 secunde de locul 6 și 34 de secunde de locul 5. Locul 4 însă era departe… Timpul final a fost de 3:49:12 cu o medie de peste 18 km/h, cifre de care personal sunt mulțumit.
Nu îmi pare rău că am făcut efortul să merg la Luncavița, singurul regret e că de-abia acum am ajuns acolo. Cumva cu trecerea anilor am început să apreciez mai mult traseele rapide și mai puțin cele extrem de tehnice iar Explorer MTB Challenge mi-a oferit o cursă fix așa cum mi-am dorit să găsesc. Totul a fost combinat cu organizarea foarte bună, inclusiv o implementare riguroasă a măsurilor de protecție impuse de pandemie. Nu pot să am decât cuvinte de laudă pentru traseu și pentru organizatori și să remarc frumusețea întregii zone. Cu siguranță o să revin când o să am ocazia și recomand oricui să încerce să ajungă la Luncavița. De fapt, nici nu e chiar așa departe cum pare iar drumul pentru cei din București e bun și liber.
Explorer va organiza și cursa Somova XCO pe data de 19 septembrie, puteți să vă înscrieți de acum pe pagina lor.
