Acum citesti
ABSA Cape Epic 2017 – rezumatul etapei 1

La etapa întâi, Avancini și Fumic continuă asaltul la ABSA Cape Epic. După ce ieri membri echipei Cannondale Factory Racing XC au câștigat Prologul, astăzi în cadrul etapei întâi, cei doi au terminat la fel cum au terminat etapa finală de anul trecut, cu o victorie.

Henrique Avancini si Manuel Fumic de la Cannonade Factory Racing castiga etapa 1 din Absa Cape Epic 2017. Foto Nick Muzik/Cape Epic/SPORTZPICS

Etapa 1 a avut o lungime de 101 km. Cei doi au terminat-o cu timpul de 4 ore și 25 minute. Este drept însă că datorită lui Jaroslav Kulhavy, care a căzut cu 5 km înainte de finiș, cei doi au fost în măsură să câștige.

Pe locul doi au terminat Christoph Sauser și Jaroslav Kulhavy de la Investec-Songo-Specialized în timp ce locul 3 a revenit cicliștilor Jochen Kaess și Markus Kauffmann de la Centurion Vaude 1.

Câștigătorii de anul trecut, Karl Platt și Urs Huber, au terminat azi pe locul 7, la aproape 10 minute de locul 1 la general. După ce și-a revenit, Platt a spus sec „a fost greu”. Pe de altă parte Fumic radia de energie. Planul lor a fost să ajungă spre fața plutonului și să stea acolo. Nu doar că au reușit, dar au și câștigat etapa.

Echipa românească Scott Geiger Team alcătuită din Lucian Logigan și Tudor Oprea, au terminat etapa întâi pe locul 30 la categorie și 32 la General dintr-un total de 378 echipe. Ieri prologul a avut pentru ei obținerea locului 28 la categorie și 31 la general.

Ciclistii urca o portiune de push in etapa 1 din Absa Cape EPic 2017. In plan secundar echipa romaneasca Scott Geiger. Foto Greg Beadle/Cape Epic/SPORTZPICS

Mâine, marți, va fi etapa a 2a cu o lungime de 102 km și diferență de nivel de 2350 m. O poți urmări în direct aici:

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 4 =