Odată cu dezvoltarea scenei mountainbike-ului românesc, cursele de profil au devenit ceva la ordinea zilei. Deși majoritatea se adresează sportului de masă, recreațional și doar unele celui de performanță, cu toate necesită un regulament clar și transparent de desfășurare, din varii motive. Fapt mai mult sau mai puțin cunoscut de publicul larg este că și România are specialiști în această privință, motiv pentru care l-am rugat pe Radu Zemianschi (foto centru), comisar de cursă acreditat de Uniunea Ciclistă Internațională, să ne spună mai multe despre meseria de arbitru de ciclism.
- Salut, Radu! De cât timp și de ce ai ales să fii comisar UCI?
Eram și sunt un pasionat de mountainbike! Prin anii 92-96 începuserăm să organizăm primele concursuri de profil pe la Sibiu, Cluj, Brasov, Tg. Mureș, Oradea și eram pe acolo, împreună cu un grup de prieteni entuziaști. Le-am numit câteodată chiar și „Campionate Naționale”. Aveam și tangență cu FRC pe atunci. La un moment dat mi s-a ivit oportunitatea de a participa la un curs de comisari internaționali de MTB, printr-o invitație primită de la UCI la FRC. A fost un prim curs de o săptămână în Franța, dar nu am reușit să obținem titlul plin, adică am primit categoria B care, sincer, nu prea a contat. Vorbesc la plural pentru că atunci am fost 4 din care am reusit 2, eu și Tiberiu Macaveiu. A urmat o nouă oportunitate similară în 2002, cu ocazia Campionatelor Mondiale de MTB în Austria, la Kaprun. De data acesta eram mai experimentați și am reușit să luăm titlul plin de Comisar International UCI MTB, împreună cu Tibi. Practic, nu pe plan național aveam mari speranțe, dar pe plan internațional speram să avem mai multă tangență cu scena mondială a acestui sport. Așa a și fost, după Kaprun 2002 au început să curgă delegările la concursuri internaționale de diferite clase, în diferite țări, în calitate de Președinte al Comisiei de Arbitrii (President of the Commissaires Panel).
- Cât de dificil este să ajungi la rangul de comisar UCI și ce presupune această calitate?
Nu este dificil! Trebuie doar să cunoști regulamentele UCI, nu numai cele de mountainbike, ci şi cele generale. Presupune ambiţie, seriozitate şi pasiune.
- Cât de mult contează un arbitraj bun pentru o cursă de mountainbike reușită?
Cel mai mult contează ca organizarea să fie reuşită. Organizatorul, prin directorul de concurs, trebuie să cunoasca la fel de bine regulamentele ca şi un arbitru. Dacă organizatorul respectă un număr, nu prea mare, de puncte şi aspecte din regulamente, atunci reuşita e asigurată. Mai departe, e o treabă de marketing şi publicitate. Arbitrajul asigură respectarea regulilor, ceea ce este un lucru necesar.
- Deși poate suna simplist, de ce este necesară o urmare strictă a regulilor într-o competiție de ciclism în general, și de mtb în particular?
Dacă se citesc regulamentele şi se analizează, se poate observa că cele mai multe aspecte se îngrijesc de siguranţa concurenţilor şi a publicului, cât şi de asigurarea unui grad ridicat de sportivitate şi fair-play.
- Cum arată programul unui comisar/arbitru într-o zi de cursă?
Programul unui arbitru pentru o zi de cursă începe cu mult înaintea cursei. Se ia legătura cu organizatorul cursei, se analizează ghidul tehnic al cursei şi se lămuresc cât mai multe aspecte prin corespondenţă. Cu cel puţin o zi înainte de primul antrenament oficial (sau primele aspecte din program), are loc întâlnirea cu staff-ul de organizare şi împreună încep verificările la faţa locului a tuturor aspectelor din ghidul tehnic şi din regulamente. Asta presupune verificările de la secretariat, race office, sala de şedinţe, spaţii pentru control antidoping, zonele de start/sosire cu instalaţiile aferente şi alte facilităţi (WC, spălatul bicicletelor). Se acordă o mare atenţie secretariatului, pentru că este o muncă foarte importantă, cu toate procedurile de înscriere, verificări, realizarea listelor de start şi în final realizarea listelor cu rezultate. Un alt aspect este verificarea traseului de concurs cu toate marcajele şi asta câteodata de mai multe ori, ca la primele antrenamente oficiale traseul să fie pregătit ca de concurs. Ziua concursului începe devreme, de obicei, cu reluarea verificărilor astfel încât derularea programului să se facă fără întârzieri şi traseul să fie în cea mai mare siguranţă. În timpul cursei comisarul mai parcurge odată traseul pe jos pentru încă o verificare. În cazul unui maraton cross-country, traseul este parcurs motorizat.
Țin să subliniez că cel mai important aspect este siguranța concurenților și a publicului, dar asta nu înseamnă că modificăm traseul astfel încât să poată fi parcurs de orice neavizat. La finalul cursei, mă ocup de verificarea rezultatelor, se analizează eventualele contestații, mă asigur că toți concurenții sunt contorizați (au terminat cursa sau nu, dar sunt în siguranță). Dacă totul e OK, se distribuie rezultatele. Spre final se poarta discuții cu organizatorul și staff-ul lui cu scopul de a îmbunătăți, unde e cazul, evenimentul pentru edițiile viitoare. Cam asta ar fi în mare în cazul în care sunt delegat ca șef al comisiei de comisari. Pentru un comisar cu o singura misiune dedicată (de ex. Start commissaire, finish commissaire sau control la punctele de alimentare) misunea se simplifică.
- Care au fost cele mai dificile situații cu care te-ai confruntat?
Toate situațiile în care sunt încălcate regulamentele sunt grele! E dificil și să descalifici un concurent. E dificil să iei decizii în situații grele petrecute la limita regulamentului sau în situații care poate au scăpat regulamentului. De altfel cred că datorită acestor situații, regulamentele UCI primesc adăugiri în fiecare an. E foarte dificil să nu primești un concurent din cauză că nu are licența la el. Te cutremuri când afli că un concurent s-a accidentat și e la spital. E greu să vezi un concurs prost organizat. N-am fost pus în situația de a anula un concurs, dar cred că e îngrozitor… Și nu mă gândesc decât la sportivi și efortul lor fizic și financiar! E groaznic să-ți dai seama ,de exemplu la un concurs de Downhill, că nu funcționează cronometrarea!
E foarte dificil să te mai lupți și cu vremea neprielnică, ploi, furtuni, descarcări electrice, etc. Acestea sunt situații cu care m-am confruntat prin Cipru, Turcia, Polonia, Israel, Ungaria, Muntenegru, Serbia și alte țări pe unde am mai arbitrat.
- Ce potențial crezi că are România pentru organizarea unor curse UCI de mountain bike? Au fost în trecut, dar viitorul cum îl vezi?
În România s-au organizat competiții internaționale de MTB în trecut. Cred că nu au primit un sprijin adecvat atunci. Intenția și efortul acelor organizatori au fost extraordinare, dar nu au fost apreciate. A urmat perioada recentă, care ne-a demonstrat că în România se pot realiza competiții internaționale de nivel ridicat, atât la DH cât și la XCM sau XCO. Singura problemă este cea financiară. Bineînțeles că nu trebuie neglijat ajutorul și sprijinul pe care trebuie FRC să-l acorde eventualilor organizatori. Dacă în strategia FRC se află și o eventuală calificare la Jocurile Olimpice, atunci neapărat programul de competiții internaționale de la noi trebuie sprijinit și îmbogățit.
