Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie,…
Am auzit de Salzkammergut Trophy deja de câțiva ani dar iată că de-abia acum am ajuns și eu acolo. Este cel mai mare maraton de MTB din Austria și unul dintre cele mai mari din lume, atât ca număr de participanți cât și ca număr și varietate a traseelor. Iar datorită faptului că este destul de aproape de România, a fost în ultimii ani o destinație destul de iubită de cicliștii de la noi, deși anul acesta participarea românească a fost destul de redusă.
Cel mai important traseu cu care acest concurs s-a remarcat este infamul de 211 km cu 7120 m diferență de nivel, o rută lungă și grea, cu limite de timp foarte strânse, o adevărată provocare pentru cei mai buni dintre cei mai buni, o referință în cariera unui MTB-ist adevărat, de-a lungul timpului mulți cicliști de la noi încercând să participe și o parte dintre ei reușind să treacă și linia de sosire.
Pentru mine însă, deși îmi doresc mult să mă aflu într-o zi printre aceștia, am decis că pentru prima participare voi încerca traseul mai scurt, de doar 119 km cu 3848 m diferență de nivel, care coincide aproape total cu bucăți din cel epic. Mi s-a părut oricum o provocare, dar una complet realizabilă. În plus, ar fi o inspecție bună pentru o eventuală participare anul viitor la tura lungă. Evident, concursul nu ar fi așa popular doar cu aceste lungimi de traseu, astfel că mai există multe alte variante, de 76, 60, 53, 34 și 22 km, pentru a oferi o variantă pentru oricine. Ba mai mult, există și alte evenimente cum ar fi curse de eMTB sau monociclu. Una peste alta, un adevărat festival de MTB.
Am ajuns în zonă destul de obosit după participarea la Zillertal Bike Race în weekend-ul anterior unde am parcurs 190 km cu 9000 m diferență de nivel în 3 zile dar unde n-am stat să mă odihnesc nici în zilele următoare. Măcar eram în formă, chiar dacă mușchii protestau. Am găsit un oraș transformat într-un festival de ciclism, la fel ca la Sellaronda Hero. Timp de 3 zile, micul Bad Goisern dar și localitățile învecinate au respirat doar MTB. Este foarte interesant acest tip de eveniment complex, la Zillertal de exemplu puteai să locuiești liniștit în oraș și să nu remarci că are loc o cursă de MTB. La Salzkammergut însă numărul de cicliști e mult mai mare iar străzile orașului se transformă într-un mare festival al ciclismului montan.
Eu am fost cazat la Hagan Lodge, o locație destul de departe de start, la peste 20 km, dar foarte frumoasă, prin curtea căreia treceau două din versiunile de traseu, inclusiv cel de 211 km, dar nu și al meu. Cum am ajuns joi, am avut timp vineri să fac o mică tură prin împrejurimi și am fost impresionat de sălbăticia traseelor, mult mai apropiate de ale noastre față de cele din Tirol de exemplu. Bolovani, rădăcini, noroi, toate acestea sunt la ordinea zilei în Salzkammergut iar experiența este de MTB autentic, chiar dacă nu există diferențele de nivel din Alpii înalți.
Vineri seară, după o plimbare prin oraș la înscriere și pe la târgul de biciclete, am încercat să spăl bicicleta puțin pentru concurs și am constatat cu stupoare că axul roții din spate e rupt, fiind probabil motivul pentru care roata îmi freca în cadru în ultima etapă de la Zillertal. Perspectiva unei curse de 119 km cu axul rupt, deși posibilă (roata stă cât de cât doar din forța QR-ului), nu era foarte atrăgătoare, așa că am făcut un raliu la 8 seara cu mașina înapoi în oraș la pavilionul MAVIC pe care l-am găsit încă deschis și unde băieții, foarte săritori, mi-au găsit un ax și mi-au făcut roata ca nouă în mai puțin de 5 minute! Nu pot decât să le mulțumesc enorm că mi-au salvat ziua, altfel aș fi stat tot timpul stresat și, cine știe, poate roata ar fi cedat de tot. Prezența lor la mai toate concursurile e un mare avantaj pentru posesorii de roți MAVIC!
În dimineața concursului, pe ploaie, am ajuns și la start alături de peste 1000 de concurenți la varianta mea, cu mici emoții, nefiind tocmai un traseu ușor, dar și cu mici îndoieli despre calitatea cursei, mai ales că pe la mijloc are și 25 km relativ plați. Pot să spun că orice îndoială a mea a fost complet nejustificată. Traseul de 119 km este unul dintre cele mai frumoase curse de MTB pe care le-am făcut. Atât urcările cât și coborârile sunt presărate cu secțiuni minunate de single trail, drumul forestier nu este plictisitor ca în Tirol, seamănă cu unul de calitate de la noi, iar peisajul este fantastic. Singura problemă este slaba pregătire tehnică a majorității austriecilor care se dau jos foarte repede pe bucățile mai dificile și formează dopuri de care e uneori greu de trecut pe bicicletă, cu atât mai mult cu cât ploua și era noroi iar stâncile erau ude. În schimb, urcările lungi și mai ales coborârile în viteză sunt clar specialitatea lor și nu mă pot compara cu ei.
Am încercat să trag cât pot de avantajul meu tehnic și să depășesc cât mai mult pe secțiunile cu bolovani și noroi, lucru care nu era o problemă. Pe urcări am fost rar depășit, dar pe coborârile de viteză am pierdut mereu câteva locuri. Totuși, am început să merg și eu destul de tare, deci nu mă mai simțeam chiar ca și cum aș sta pe loc.
Două secțiuni de traseu sunt însă impresionante ca frumusețe. Binecunoscuta coborâre pe poteca săpată în stâncă e o clasică de care deja știam. Nu știam însă de urcarea din Hallstatt, care mi s-a părut de departe cea mai frumoasă bucată a traseului și una dintre cele mai frumoase bucăți de MTB din viața mea. O potecă săpată în stâncă, ceva de genul celei de pe Tâmpa din Brașov, urcă cu pantă de 12-15% și uneori și mai mare în zig-zag pe versantul stâncos al lacului Hallstatter See, având mereu sub tine yacht-urile ce se făceau din ce în ce mai mici. O luptă crâncenă de voință și de tehnică pe care m-am încăpățânat să o duc până la capăt fără să pun piciorul jos și am reușit până la ieșirea în asfalt. Din păcate, de acolo drumul a continuat cu pante susținute de peste 20%. Am mai reușit să stau mult pe bicicletă, dar la cam 1 km de capătul urcării, pe o bucată de 25% lungă în capătul căreia erau spectatori mascați cu tălăngi și vuvuzele, picioarele mele efectiv au cedat, așa că am terminat urcarea exact ca restul de 99.99% dintre concurenți, pe lângă bicicletă. În schimb mi-am făcut un scop în viață să revin acolo și să o urc toată, eventual ajutat de o transmisie modernă cu pinion de 40 sau 42. Sau mai bine cu 5-10 kg în minus pe burtă…
Am zis de cei 25 km de plat, care au fost chiar înainte de această urcare și de care mi-a fost teamă că vor fi plictisitori. Nu au fost! Organizatorii au reușit să intercaleze mici bucăți tehnice care să rupă ritmul, iar localnicii au fost prezenți în număr impresionant să ne încurajeze, unii îmbrăcați în tot felul de costume, chiar și niște moși păroși îmbrăcați în costume de baie de damă roșii, cu coarne pe cap ce ne alergau cu tridentul. Una peste alta, a fost captivant și nu apucai să te plictisești. Iar poteca șerpuia mult pe malul lacului, la un moment dat traseul fiind pe niște panouri metalice suspendate desupra apei. Multe lucruri inedite și frumoase.
Punctele de alimentare au fost bogate, având de la prăjituri delicioase până la cârnați și brânză. E unul din acele concursuri unde poți să te îngrași câteva kg dacă pierzi controlul… Am profitat cât am putut de ele, chiar dacă în viteză maximă. Am folosit și vreo 4 geluri iar înainte de ultima mare urcare am băgat și un Activator Sponser, doza unică de 200 mg de cofeină care m-a făcut să zbor fericit pe lângă concurenții demoralizați în ultimul sfert al traseului.
Eu m-am simțit minunat de la start până la sosire, unde am ajuns după fix 7:30 ore, un timp neașteptat de bun, cu o medie de 16 km/h. Lungimea a fost exact pe placul meu și am terminat fericit și cu zâmbetul pe buze. Am iesit undeva în prima treime a clasamentului, pe locul 320, cred că cea mai bună clasare a mea la un concurs în străinătate. Am observat și participarea lui Roșioru Daniel, care a scos 6:17 și locul 46, un timp incredibil, dar cu care nu m-am întâlnit pe acolo, dar și alți români, Irimie Dan care a terminat cu 15 minute înaintea mea și Juncu Ilie Ioan și Cătoiu Andrei, ambii cu timp foarte bun. Bicicleta a mers, dar nu perfect. Ploaia și noroiul i-au blocat din nou transmisia destul de uzată care nu mai funcționa pe foaia mică, ceea ce m-a făcut să pierd poate și 15 minute cu spălatul și gresatul acesteia, dar în rest nu am avut probleme.
În cazul în care nu voi merge la 211 km, voi reveni cu siguranță la 119 pentru că este un traseu minunat și plăcut, bine echilibrat și cu bucăți și provocări adevărate de MTB. Scopul va fi să scad sub 7 ore, lucru care mi se pare absolut posibil dacă bicicleta va fi în stare bună, acum că știu exact traseul. Vă recomand tuturor Salzkammergut, nu veți regreta și cu siguranță există acolo varianta de traseu potrivită pentru fiecare!
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.