Gentlemen`s Race este un tip de concurs pe echipe destul de popular în lume, un eveniment neoficial, între ciclişti, unde concurenţii se întrec pe un traseu relativ lung, anunţat de organizatori, fără puncte de control, marcaje, arbitri, puncte de alimentare, fără taxă de înscriere şi fără număr de concurs. Fiecare e responsabil de ceea ce face pe traseu, trebuie sa respecte toate legile şi regulile de circulaţie ca şi când nu ar fi niciun concurs. Cum de fapt nici nu este. La sfârşit se face doar un clasament, fără premii şi fără diplome, medalii sau cupe. Practic tot evenimentul se desfăsoară pe încredere.
Foto: Adi Dulăcioiu
Ediţia de la Braşov este un concurs de şosea, acum în echipe de 6 persoane. Startul se face succesiv, la 3-5 minute, pentru a nu bloca drumurile publice. Este permisă participarea cu orice tip de bicicletă, deşi cele de şosea sunt recomandate. Traseul, pe care s-au desfăşurat mai multe ediţii, are o lungime de 144 km şi o diferenţă de nivel pozitivă de 1200 m, incluzând si o bucata neasfaltată de 8 km din care 5,5 pe urcare si restul pe coborâre. Traseul are startul şi sosirea în Podul Olt şi trece prin Bod, Sf. Gheorghe, Băile Şugaş, Reci, Zagon, Întorsura Buzăului şi Prejmer, cu 3 căţărări mai importante la Şugaş, Zagon şi Întorsura Buzăului dintre care cea de pe Zagon nu este asfaltată.
Foto: Adi Dulăcioiu
Echipa noastră, Mountain Spokes, a fost formată din Octav, Cristi, Şerban, Tom, Sorin şi cu mine. La un concurs pe echipe, deşi performanţa individuală a fiecăruia este foarte importantă, cel mai important lucru este ca echipa să funcţioneze bine. Să fie în stare să formeze un pluton compact, să se schimbe eficient cei de la trenă şi mai ales să se aleagă un ritm în care toată lumea sa poată să termine traseul. În general pe porţiunile plate e nevoie de o disciplină de fier în pluton pentru o deplasare eficientă, cu atât mai mult cu cât vântul bate mai potrivnic. Doar pe porţiunile de urcare mai susţinută se poate merge în ritm mai personal, evident cu regruparea tuturor în vârful dealului. Pe coborâri eu prefer tot mersul mai grupat, pentru că viteza e mare, traseul e în general virajat şi oricând se poate intâmpla să rămână în urma mult un coechipier cu probleme tehnice.
Foto: Adi Dulăcioiu
Ne-am fixat ca obiectiv o medie de viteză de peste 30 km/h. Pentru o astfel de medie este nevoie ca pe porţiunile plate să se menţină o viteză de minim 35-40 km/h, pentru că media va scădea pe urcări. Colegii mai puternici au reuşit să impună un ritm susţinut dar în acelaşi timp fără să fie epuizant înca de la început, doar primele pante înainte de Sfântu Gheorghe făcându-ne sa gâfâim. Dupa traversarea atentă a oraşului, care pare veşnic fie blocat, fie în reparaţii, am încercat sa urcăm grupaţi cu o viteză cam de 20 km/h pantele moderate spre Băile Şugaş, ajungând în vârf împrăştiaţi pe doar vreo 15-20 de secunde. Ne-am dispersat ceva mai mult pe coborârea pe acelaşi drum pentru că începuse o ploaie si se umezise deja asfaltul, aşa că unii am coborât ceva mai prudent. Ne-am regrupat fără probleme din mers şi am atacat cea mai lungă bucată de plat, între Sfântu Gheorghe şi Reci, unde din nou păstrarea plutonului a fost esenţială.
Pe ultimii km înainte de urcarea neasfaltată de pe Zagon am lăsat ceva mai moale ritmul pentru a intra în căţărare relaxaţi. Am avut noroc să prindem drumul uscat, aşa că am trecut cu toţi fără probleme şi ne-am regrupat la primul magazin unde ne-am refăcut proviziile de apă. Apoi, până în Întorsura Buzăului, am refăcut plutonul şi am luptat cu asfaltul de o calitate foarte proastă. Ultima urcare de după Întorsură ne-a prins pe toţi în formă şi am intrat puternic în partea finală care e în coborâre unde am mers cu viteze de multe ori peste 50 km/h pentru care nu mai aveam pedală, vântul fiind prielnic, din spate.
Am terminat traseul în 4 ore şi 27 de minute, din câte ştim noi pe locul 3 în clasament dintre cele 31 de echipe participante şi cu o medie de viteză cu ceva mai mare decât ne plănuisem. Am avut parte de o tură frumoasă într-o echipă cu prieteni vechi, ceea ce s-a văzut bine la modul cum am funcţionat împreună, chiar daca nu eram omogeni ca şi valoare, eu şi Sorin nefiind aşa de mari aşi ai pedalatului cu 40 km/h pe plat.
Ca de obicei, organizatorii ne-au întampinat şi înainte de cursă dar şi la sosire cu o sumedenie de prăjituri şi alte bunătăţi de casă făcute chiar de ei, la final adăugându-se pizza şi bere din belşug servită pe baloţii de fân din curtea casei unde e startul. Sunt o echipa inimoasă de organizare care fac totul din resursele proprii şi donaţiile voluntare ale participanţilor. Să sperăm că se va organiza în continuare acest eveniment, ca şi până acum, în două ediţii pe an, primăvara şi toamna, la care vom reveni cu mare plăcere. Şi poate au să apară şi alte evenimente în acest format şi în alte zone ale ţării…
Felicitari pentru astfel de initiative!