Race report: Geiger MTB v3.0 – un nou traseu incredibil

Fotografii de Peter Tat

Geiger MTB – îmi aduc aminte de prima ediție, de cât de halucinant ni s-a părut tuturor concursul de 100 km cu mari secțiuni nu prea ciclabile, pe dealurile de deasupra Cisnădiei… Tudi Oprea și echipa sa au cizelat traseul an de an și l-au făcut tot mai bun până au ajuns la o perfecțiune. Sincer, prima variantă, să îi spunem 1.0, ajunsese undeva la o versiune 1.5 care atinsese apogeul: totul era perfect, totul era ciclabil, dar la limita imposibilului! Nimeni nu a înțeles de ce s-a renunțat la el, dar sibienii sunt niște perfecționiști. Au încercat să ne ofere mai mult, mai concentrat dar la fel de epic și de greu. Așa s-a născut versiunea 2.0 care avea startul la Păltiniș dar relua oarecum o mare parte din primele trasee, într-o cu totul nouă abordare, mult mai apropiată de ideea de MTB-XC din zilele noastre.

Anul acesta, cu doar câteva zile înaintea concursului, pe pagina de Facebook al Triadei MTB a apărut un mesaj halucinant: un traseu cu totul nou, de 81 km cu peste 3100 m denivelare, ne așteaptă în weekend! Discuții, păreri, au fost câteva zile fierbinți între fanii concursului de lângă Sibiu, printre cele mai vechi din țară (cred că e de fapt cel mai vechi).

Nu puteam să lipsesc de la așa ceva. Am încercat să ghicesc care e ideea și am văzut că de data asta traseul urcă în munte, în Cindrel, lucru care nu poate să fie decât ceva frumos. Mai multe nu aveam cum să știm, deoarece echipa de la Geiger ne-a obișnuit cu abordarea lor surprinzătoare.

Prezent la start alături de cei puțin peste 50 de curajoși, am fost încântat să mă întâlnesc cu Suzi și Niji, cele două fete care au obținut cel mai bun rezultat din istoria țării noastre la un maraton de MTB de prestigiu, la Salzkammergut. Suzi, colega noastră de redacție, mi-a propus să merg cu ea pe traseu, dar i-am spus că nu cred că voi mai face față, ea a progresat mult în ultimii 2 ani.

După ce am avut ghinionul să se oprească cineva în fața mea pe urcarea de la start și am pierdut o grămadă de locuri, am intrat pe coborârea inițială, cu mici emoții datorate anvelopelor mele de uscat și a terenului extrem de ud. Incredibil dar perechea de Mitas Scylla Top Design au fost de încredere și mi-au oferit aderență perfectă nu doar la început ci pe toate coborârile traseului, unele destul de problematice. Mai mult, au supraviețuit secțiunilor lungi de bolovani tăioși, lucru greu de crezut pentru niște cauciucuri de sub 650 g bucata în dimensiunea 29×2.25! Sincer, sunt impresionat de ele!

Prima urcare din concurs are adunați ”doar” vreo 1400 m de altitudine care trebuie parcurși aproape continuu. Fix pe placul meu! Am depășit mult pentru a-mi regăsi locul în pluton după incidentul de la start, iar pe ultimele bucăți, cele mai grele, am fost surprins să ajung din urmă niște concurenți destul de serioși! Chiar a mers totul brici, dar știam oricum că după accidentarea din Austria de anul trecut coborârile nu mai merg cum trebuie. Urcarea, ce începe pe forestier, se termină pe trail undeva sus în creastă, într-o atmosferă alpină autentică.

Prima coborâre serioasă este destul de extremă. Un trail cu bolovani care se poate parcurge destul de bine pe prima bucată se transformă încet într-o râpă cu bolovani ce provoacă până și pe cei mai curajoși. Nu și pe mine, care am abordat-o pe lângă bicicletă. Se ajunge apoi la un pârâu care e urmat pe niște bucăți destul de tehnice dar nu foarte extreme până în drumul forestier și apoi în punctul de alimentare 3 de unde începe a doua urcare.

Urcarea a doua începe fin, pe un soi de semi-asfalt, dar finalul e destul de eroic. Se ajunge înapoi în creastă, ceva mai jos, de unde se pleacă pe a doua coborâre, din nou tehnică și frumoasă, oricum mult mai accesibilă decât prima. Un trail superb prin pășuni și prin pădure, aceasta se termină în drumul forestier ce urcă din Păltiniș înspre munte. Pe potecă m-a ajuns din urmă Suzi și am rămas uimit de naturalețea cu care zboară efectiv cu bicicleta peste bolovani, am fost convins definitiv că este o MTB-istă desăvârșită pregătită pentru cele mai hardcore trasee. Ajuns în drum, am continuat pe el până am ajuns din nou în creastă.

De aici, o altă coborâre cu bolovani prin pădure ne coboară foarte puțin pe drumul spre releul din vârful Oncești, releu la care urcăm pentru a ne angaja pe celebra potecă de DH, prezentă la toate edițiile Geiger, un fel de lanț peste ani, o tradiție ce a fost păstrată. La finalul acesteia era și o limită de timp de 6 ore, cu greu am reușit să ajung cu vreo 15 minute înainte ca aceasta să se scurgă, așa că am fost lăsat să merg mai departe. Era mare păcat să nu reușesc, pentru că a urmat o coborâre incredibilă spre Rășinari. Poteca îngustă de pământ, fără bolovani, avea forma unui pumptrack parcă nesfârșit, un carusel al fericirii pentru orice ciclist. Bucățile unde m-am dat jos au fost puține de tot…

A urmat o urcare monotonă de vreo 8 km înapoi în Păltiniș, pe forestier, un adevărat test psihologic după 70 km de concurs. Pe ultimii 4 km traseul s-a transformat iar în single trail, ultima provocare fiind o urcare extrem de abruptă până în vârful pârtiei de la Arena Platoș și o coborâre pe Flow Trail-ul cu care a și început de altfel concursul.

Am reușit să termin cei 81 km în 7h30 cu o medie mult muncită de 10.8 km/h dar asta doar pentru că totul mi-a mers bine, altfel nu aveam nicio șansă. După mine doar 3 concurenți au mai prins timpul limită de 6 ore, restul fiind întorși de organizatori pe tura scurtă. Colega noastră Suzi a obținut în schimb locul 1 la categoria Elite, dar nu mă îndoiam că va reuși asta!

Geiger s-a reinventat din nou. Traseul e minunat, mai montan, mai fluid dar la fel de greu. Unii spun că e chiar mai greu decât tot ce a fost până acum. Mie mi-a plăcut dar am suferit, cu plăcere maximă însă. Nu pot decât să mă întreb: cu ce ne vor aștepta oare la Geiger MTB anul viitor?