În acest weekend a avut loc şi ultima competiţie din seria de maratoane Clujul Pedalează, Cluj MTB Marathon, ca şi celealalte de anul acesta fiind împărţită în două zile, una de trail-running sâmbătă şi una de MTB duminică.
Foto: Puşcaş Rareş
Spre deosebire de celealalte două competiţii ale seriei care sunt destul de noi, aceasta este practic continuatoarea unui concurs de tradiţie, binecunoscutul Maros Bike Marathon şi, anul trecut, a folosit practic integral traseele acestuia.
Anul acesta, din motive pe care le putem doar presupune, organizatorii au decis schimbarea destul de radicală a traseului, inclusiv al locului de start, dar totuşi rămânând în aceiaşi zonă. Mai mult ca sigur este vorba de obţinerea autorizaţiilor pentru folosirea şoselelor, în varianta actuală acest lucru fiind complet evitat. De asemenea, a fost schimbată şi data şi a fost pus mai repede cu două săptămâni, peste data anunţată pentru Campionatele Naţionale de la Pucioasa, treabă care eu nu am reuşit să o înţeleg. Noroc că naţionalele s-au amânat şi câţiva atleţi talentaţi au reuşit să ajungă şi aici.
O altă decizie discutabilă este amplasarea locului de start în vârful muntelui, fiind foarte greu accesibil cu maşina, pe un drum extraordinar de prost. Asta ca să trebuiască să se dea un tur de împrăştiere a concurenţilor înainte de intrarea pe traseu, care era în coborâre, când se putea foarte bine da startul de la baza drumului respectiv, sau măcar cu câţiva km mai jos. Ciudat, mă bucur că nu mi s-a tăiat cauciucul ca şi lui Robert Dobai, că eu nu am roată de rezervă….
Trecând peste toate aceste lucruri destul de deranjante, am ajuns la startul evenimentului aşteptând măcar un traseu care să se ridice la nivelul celui vechi, ca să nu mă enervez de tot. Mai ales că după atâta ploaie un traseu ales prost ar fi fost dezastruos.
Ei bine, încrederea pe care am avut-o în organizatori traversând ţara pentru acest concurs a fost răsplătită! Au reuşit din nou să facă un traseu de MTB adevărat. În afară de lungimea cam mică, efectiv nu am ce să reproşez. Traseul a fost captivant, solicitant, cu coborâri şi urcări care efectiv să te bucure. Am apreciat în special ultima urcare, ce poate rivaliza pe ultima bucată cu vechea şi celebra Pape. În plus, noroiul a fost în mare parte de imagine, traseul fiind absolut practicabil dacă mai ocoleai câte o baltă evidentă.
Foto: Sorin Duma
Personal, am avut o cursă bună, în linia celorlalte din anul acesta în care am cam fost nevoit să o las pe tânjală cu antrenamentul. M-am pornit greu, am mers execrabil pe coborârile mai ude, unde chiar mai trăgeam pe dreapta să nu îi ţin pe cei din faţă, dar am recuperat în general la loc pe urcări. Astfel, am ajuns la finalul traseului de 48 km în 3:33 h dar marea mea satisfacţie a fost că am reuşit să fac prima urcare pe bicicletă integral până în sat, nu am mai reuşit asta niciodată, la fel şi ultima urcare unde am văzut că mulţi au renunţat pe ultima bucată.
Am terminat campionatul pe locul 8, dar am fost destul de puţini care am participat la toate trei maratoanele, aşa că nu e un rezultat deosebit. Oricum, voi reveni la anul din nou şi voi încerca să particip la toate pentru că este la momentul actual singurul campionat care oferă mai multe maratoane de MTB cu trasee adevărate, fără trasee simple sau alte discipline gen XCO. Vă recomand şi vouă oricum cu mâna pe inimă evenimentele Clujul Pedalează ca şi nişte concursuri organizate aproape perfect de o echipă de ciclişti şi alergători montani pasionaţi de sporturile acestea.
