Acum citesti
Race report: 2BE, două zile de MTB-XC extrem în Banat

12003934_10204752283321367_4888319926857278111_n

Traseul prin creasta Ţarcului – foto: Ioan Emil Botescu

Ideea de a organiza cursa 2BE i-a venit lui Alex Fodor după ce multe din cursele tari de MTB din România au dispărut din calendar. Împreună cu soţia sa Elena, şi ea o împătimită a muntelui şi a bicicletei, au simţit nevoia să contribuie cu ceva pentru a readuce MTB-ul pe munte, dar nu oricum. Au decis să facă o cursă grea cum nu s-a mai văzut, lungă, cu diferenţe mari de nivel şi mai ales pe teren greu, pe munte, la altitudine. Astfel a luat naştere ideea 2BE, un concurs în două etape, în munţii Ţarcu şi Semenic, cu un traseu exclusivist prin dificultate şi o limită de 50 de participanţi.

Familia Fodor, sau Hoinarii, sunt oameni cărora nu le place compromisul, aşa că şi aşteptările noastre de la această cursă au fost pe măsură. Cursa a trecut, pentru unii mai greu, pentru alţii… şi mai greu, că uşor nu cred că i-a fost nimănui. Să vedem cum a fost….

Tabăra de bază a fost organizată în comuna Slatina Timiş, la baza şoselei TransSemenic. Ajunşi acolo vineri pe la ora 23, am descoperit o organizare de excepţie: locuri de campare la discreţie, posibilităţi de cazare în pensiuni sau la localnici intermediate de organizatori, mâncare caldă, băutură rece, inclusiv sortimente din hamei sau distilate de fructe, toate la discreţie. Nu am putut să socializăm prea mult, startul fiind la 6:30 dimineaţa.

După o cafea un pic cam lungă, grupul nostru din Bucureşti a ajuns la start un pic întârziat, pe la 6:35, aşa că am avut un mic handicap faţă de cei care au fost mai punctuali şi plecaseră deja pe traseu. Dar nu a fost asta o mare problemă. Traseul începe direct să urce pe dealurile de la poalele Ţarcului pe nişte pante destul de serioase, aşa că am ajuns repede plutonul şi ne-am regăsit fiecare locul nostru obişnuit între feţele cunoscute cu care ne întâlnim mereu la concursurile de anduranţă pe munte.

Urcarea a fost solicitantă, avea bucăţi cu pantă destul de mare şi nici terenul nisipos şi pietros nu ajuta foarte mult. Mereu trebuia calculată o trasă ideală şi orice greşeală sau ezitare ducea la derapaj şi, implicit, push-bike până la prima zonă mai plată. A fost nevoie de o îmbinare fantastică de forţă, tehnică, echilibru şi voinţă pentru a parcurge cât mai mult pe bicicletă, dar terenul era 99% ciclabil. Problema e că nu eram noi în stare să le legăm pe toate pe bicicletă, nu făceam faţă efortului intens. În zare se vedea, undeva la orizont, creasta Ţarcului unde trebuia noi să ajungem, un lucru ce părea aproape neverosimil.

Totuşi, piciorul împădurit s-a terminat şi, după o coborâre într-o şa destul de joasă, am început urcarea efectivă în creastă. Panta parcă s-a mai domolit dar se menţinea oricum peste 10%, dar suprafaţa devenea din ce în ce mai bolovănoasă şi efortul de a pedala şi a păstra echilibrul era din ce în ce mai mare, de multe ori a fost nevoie de mici pauze pentru o gură de aer.

IMG_6372

Festin la 1500 m

Navigând printre bolovani, am ajuns la staţia meteo Cuntu, punct mare de alimentare şi hidratare, un adevărat festin. Am profitat deplin de el pentru că de acolo începea cea mai grea bucată, urcarea până pe vârful Ţarcu. Calea spre vârf era reprezentată de o încrengătură de drumuri stricate de apă, unele mai ciclabile, altele mai puţin, dar alegerea unei rute optime la prima vedere a fost imposibilă, aşa că majoritatea am pornit efectiv în sus spre creastă pe lângă bicicletă sau cu ea în spate.  Noroc că după vreo 30 de minute de push-bike aproape total a început creasta unde drumul a devenit ciclabil aproape total până în vârf, unde am făcut nişte poze împreună cu colegii cu care am suferit pe această bucată, Luci Clinciu şi Corrado.20150919_104818

12032098_1033104813375918_2377093706401285610_n12002987_1033104840042582_5847549850946537940_nCreasta efectivă a fost o succesiune de urcări şi coborâri pe poteci înierbate, plăcută din toate punctele de vedere, cu un peisaj şi o vreme de vis, parcă aş fi vrut să nu se mai termine. Dar orice lucru are un sfârşit şi a început coborârea, probabil cea mai contestată porţiune a traseului. După un drum înierbat fantastic de abrupt, traseul a continuat pe un drum de tractor plin de bolovani, gen Geiger dar cu bucăţi cu bolovani chiar mai mari, dar mult mai lung. Practic cred că s-a mers efectiv pe bolovani 4-5 km. Personal am reuşit să merg cam 80% pe bicicletă, dar sunt convins că procentele diferă mult între concurenţi pe bucata asta.

Treaba bolovănoasă s-a terminat într-o vale de unde traseul a devenit mai lejer, cu o urcare înapoi la staţia meteo Cuntu, prima bucată pe un forestier bun de viteză, apoi pe un drum de tractor presărat cu câteva gâturi destul de abrupte, unele necesitând câte un pic de push-bike spre vârf.

12002088_10207903701298673_169848968256844588_n11261797_10207903701338674_3984855902231506755_n

Crista Daniel la C.P. Cuntu şi Kelemen Arpad plecând în grabă după ce a văzut că Daniel era în spate, nu în faţă unde bănuia el

A doua trecere prin punctul de alimentare de la Cuntu a reprezentat începutul coborârii, dar cine ştie cum e pe munte ştie şi că orice coborâre începe cu o urcare. Şi apoi are şi alte urcări, unele lungi şi grele. Aşa a fost, astfel că până să ajungem jos la baza muntelui am mai avut de urcat ceva pante serioase.

Jos la bază, când toată lumea spera că se apropie de finish, traseul a cotit pe un drum de tractor pe coasta unui deal şi a continuat cu o altă succesiune de urcări şi coborâri, mai scurte şi mai puţin abrupte dar după 7-8 ore de efort continuu. Oboseala şi căldura inumană de 38 de grade şi-a spus cuvântul asupra psihicului multora, chiar şi eu fiind un pic demoralizat. Finish-ul întârzia să vină, iar când a venit a fost… în căţărare.

DSC_0122Am terminat prima zi pe locul 11, având nevoie de 9:09:55 h pentru a parcurge cei 81 km cu 4200 m diferenţă de nivel. Speram să scot o medie de 10% dar mi-a fost imposibil datorită dificultăţii terenului. Proba a fost câştigată de Kelemen Arpad cu un timp de 6:12:06 h, urmat de Crista Daniel cu 6:18:02 şi de Ionaşcu Marius (Maus) cu 7:25:58. Cei care ştiu cam cu ce medii orare merg elitele pot să îşi dea seama după timpii aceştia de dificultatea traseului. Ultimul concurent a terminat proba în 14:19:30!!! De asemenea, au existat 4 abandonuri şi 13 concurenţi care nu au mai luat startul a doua zi. Dintre fete, doar Suzanne Hilbert a reuşit să treacă linia de finish cu un timp de 10:09:11 h.

A doua zi a început ceva mai târziu, respectiv la 7, traseul mai scurt având doar 68 km şi 2000 m diferenţă de nivel. Un număr mai redus de concurenţi au luat startul spre înălţimile ceva mai domoale de această dată ale Semenicului. Traseul începe cu o urcare pe un forestier chiar din Slatina Timiş, încă de la start formându-se un pluton fruntaş de care nu am reuşit să mă ţin. Mergeam bine şi nici în spate nu se mai vedea nimeni. A fost foarte ciudat, cu excepţia a 5 minute la un moment dat când am avut companie, restul traseului l-am parcurs complet singur, nu am mai văzut pe nimeni.

Forestierul nu a durat mult şi am trecut râul pentru a continua pe un drum de căruţe abrupt şi cu secţiuni tehnice scurte dar intense până pe platoul Semenicului. Pe prima coborâre m-a ajuns Dan Lupşa cu care am avut onoarea să mă rătăcesc puţin pe încrengătura de drumuri. Suspicios, am verificat GPS-ul şi am revenit pe linia traseului, dar Dan a luat-o în jos pe un drum greşit. Am văzut pe track greşala şi l-am strigat dar era prea târziu. De acolo, am continuat singur.

După o coborâre plăcută până la barajul 3 Ape, a început urcarea lină pe vârful Semenic, un forestier pe care l-am parcurs aproape integral pe foaia mare, în contrast imens faţă de urcarea de sâmbătă. Doar ultimul km a fost pe o potecă mai abruptă prin pădure, unde am fost nevoit şi să împing vreo 10 m.

Din vârf, după o realimentare, am coborât înapoi la baraj pe un labirint de drumuri de tractor printr-o pădure, drumuri ce se despărţeau şi se uneau din nou la infinit. Finalul coborârii a fost însa pe un single-trail abrupt de zile mari, în mod clar punctul culminant al zilei.

IMG_6599După a doua trecere pe la baraj, traseul m-a purtat pe o urcare destul de facilă şi de scurtă până pe dealul de deasupra văii Timişului.

Ultima coborâre a fost destul de tehnică pe alocuri, dar şi de viteză şi, evident, a avut pe parcurs vreo 3 urcări scurte destul de serioase. Pe una din coborâri am tras şi o căzătură frumoasă, doar nu era să ajung curat acasă. Multele intersecţii de drumuri m-au făcut să mă mai rătăcesc o dată vreo 300 m, la întoarcerea în traseu făcând o pană dublă la roata din faţă. Ambele găuri s-au etanşat, dar am pierdut toată presiunea şi am fost nevoit să umflu roata la loc. Pompa blamată de 9 RON de la Decathlon s-a făcut în sfârşit utilă şi pot să zic că e chiar bună.

Speram să termin traseul în 5 ore, dar micile rătăciri şi probleme plus ultima bucată mai tehnică decât mă aşteptam au făcut să ajung la final doar în 5:32:57, pe locul 8, Dan Lupşa nereuşind să mă ajungă după rătăcire. Diferenţa nu a fost suficientă să compenseze cea din prima zi, aşa că am luat doar locul 9 în clasamentul general final cu un timp cumulat de 14:42:52 h.

În întrecerea elitelor, Crista Daniel a reuşit să îl învingă în această etapă pe Kelemen Arpad, dar diferenţa de timp nu a fost suficientă, aşa că prima ediţie 2BE a fost câştigată de Arpi cu un timp total de 9:50:59. Pe locul 3 a rămas tot Ionaşcu Marius, fiind premiaţi la egalitate pe locurile 4 şi 5 Roşu Daniel şi Mircioi Cristian. Evident, la fete „podiumul” a rămas neschimbat. Două abandonuri ale zilei au făcut ca numărul de finisheri ai competiţiei să fie de 21 de concurenţi, dintre care doar Suzanne la feminin.

Ca şi o concluzie generală, concursul a ieşit ce s-a dorit, tura din prima zi fiind mai grea decât orice alt concurs organizat pe la noi până acum. Totuşi, concurenţii au considerat că ar fi bine să se aleagă o variantă de traseu ceva mai ciclabilă, deoarece mulţi au făcut mare parte din traseu pe lângă bicicletă. Inclusiv Kelemen Arpad şi Crista Daniel, vedetele bătăliei pentru locul fruntaş, au fost de părere că traseul a fost deosebit de dificil şi nu ar strica nişte modificări. Să sperăm că până anul viitor Hoinarii şi echipa lor fantastică vor adapta puţin urcare pe Ţarcu pentru a o face mai plăcută fără să o facă şi mai uşoară. Aşa că aşteptăm cu nerăbdare 2BE ediţia a 2-a, 2016!

 

 

 

 

 

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − eleven =