Acum citesti
Puteți alerga pe bandă în Zwift cu noul senzor de viteză optic NPE Runn

Probabil majoritatea celor care se antrenează pe bicicletă în spațiul virtual Zwift au observat că de vreo 2 ani au apărut și alergătorii. Într-adevăr, Zwift oferă posibilitatea de ceva vreme să și alergi prin lumile sale virtuale. Însă pentru a face acest lucru, e nevoie de date precise de viteză.

Până recent, datele acestea puteau să fie captate de la un podometru, senzor ce se montează pe pantoful de alergare și numără pașii efectuați, după care pașii sunt înmulțiți cu lungimea lor medie pentru a afla distanța. Lungimea pasului se poate fie declara, fie ea se poate calcula de computerele moderne de alergare la antrenamentele în exterior, unde există posibilitatea de a măsura viteza și distanța și după GPS. Oricum, metoda nu e foarte exactă.

Noul senzor optic NPE Runn permite măsurarea foarte precisă a vitezei. Acesta se montează pe lateralul benzii de alergare și detectează direct viteza cu care se rotește banda, dar și înclinația acesteia! Cu ajutorul unor benzi adezive temporare ce nu lasă reziduuri, sistemul poate fi folosit cu succes chiar și la sala de fitness, nu doar pe banda proprie de alergare de acasă! In mod evident, măsurarea vitezei benzii este mult mai precisă decât orice podometru.

Senzorul este disponibil în secțiunea magazin a paginii Zwift, la prețul de 90 Euro fără transport.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 1 =